Iepurele lui Băsescu prinde viteză

N-a fost România cu fundu-n sus în toţi aceşti 5 ani? Cum să fie altfel cu ocazia alegerilor prezidenţiale? Doar n-o să discutăm lucruri normale, după toate canoanele politicii.

Adică despre ce a făcut Băsescu şi despre ce-ar trebui să rezolve următorul preşedinte, indiferent cine ar fi acesta. Mai bine scoatem un iepure din pălărie, îi lăsăm pe toţi cu gura căscată şi, până se dumireşte electoratul, am înşfăcat şi al doilea mandat! Distrugătoare pentru adversarii săi, ideea lui de referendum este lansată în primul rând cu scopul de a mobiliza populaţia la vot.
 
 De fapt, preşedintele vrea să reediteze campania de la suspendare. Foloseşte o formulă experimentată. Ar putea relua şi sloganurile, şi afişele, chiar şi acuzaţiile. Adică să canalizeze antipatia poporului, enervat de corupţie, de criză şi de scandal politic din Parlament, către cei aleşi în toamna anului trecut. Nu întâmplător a muncit atâta vreme la terfelirea celei mai importante instituţii a statului democratic! Nu s-a pozat el în postura de măturător, promiţând populaţiei o curăţenie morală care a adus în cele din urmă o şi mai mare mizerie? Mi se pare cum nu se poate mai clar că o campanie în favoarea parlamentului unicameral a fost lansată doar pentru a obţine efecte pozitive pentru candidatul Traian Băsescu. Asta chiar dacă prin participarea insuficientă sau prin rezultatul votului se îngroapă definitiv varianta cu o singură Cameră. Cam aceasta ar fi explicaţia mişcării iniţiate de Traian Băsescu. Ea se vrea iute, abilă, paralizantă şi câştigătoare. Nici nu pot să-mi imaginez de unde atâta luciditate în publicul larg şi în dezbaterile sale încât să auzim şi puncte de vedere în favoarea unui parlament echilibrat prin distribuţia puterii legislative în două Camere. Cred că unii politicieni se tem să combată, deşi singurul argument mai mult de Piaţa Matache stă în economia de bani obţinută în această perioadă de criză.
 
Putem vorbi de o surpriză în măsura în care dezbaterea politică din ultima vreme n-a avut nici o legătură cu subiectul. De multe luni, preşedintele n-a mai zis mare lucru despre unicameral, deşi s-a plimbat prin toată România. Părea s-o facă pentru artizanat, pupături, pâine, sare şi palincă, dar nu pentru a consulta electoratul într-un subiect atât de important. Ne-a spus că a vrut să afle doar dacă mai are rost să candideze sau nu. Dacă nu mă înşală memoria, despre parlament unicameral Traian Băsescu n-a mai vorbit din primăvara acestui an. Şi de 3-4 ori în tot mandatul. Ideea a fost inclusă şi în Raportul comisiei prezidenţiale pentru modificarea Constituţiei, dar n-a atras atenţia nimănui.
„Surpriza” preşedintelui ţine mai mult de tupeu şi de luarea prin surprindere a adversarilor săi. Joi după-amiază, aceştia contestau iniţiativa, o criticau, dar nu arătau a avea pregătită o contrareacţie menită a neutraliza găselniţa preşedintelui! Oricât a circulat această formulă, ea a fost pomenită fără a intra însă în profunzimea subiectului şi fără a propune clasei politice şi societăţii civile o dezbatere pe această temă. După felul în care a fost scoasă din pălărie, Referendumul lui Traian Băsescu nu are nici o legătură serioasă cu reformarea Constituţiei şi a celor două Camere legislative. E pur şi simplu un truc menit a-l scoate câştigător la prezidenţiale. Îşi blochează adversarii şi mobilizează ca la o revistă de front toată armata de susţinători.
 
 Nu cred că, după atâtea necazuri, un truc ieftin de dezechilibrare a statului democratic poate avea succes. E prea de tot ca un Senat înfiinţat de Alexandru Ioan Cuza să se închidă la o şmecherie electorală a actualului preşedinte. Asta dacă nu cumva România nu şi-a pierdut discernământul şi, în două luni, toţi cetăţenii cu drept de vot nu vor purta şapcă de marinar, dintre acelea pe care le vând ţiganii pe podurile cocoşate de la Băneasa, şi ele tot operă „istorică” a fostului primar Traian Băsescu!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.