În culisele Teatrului Liric din Viena

Staatsoper Wien, care-şi înalţă faţada neoclasică pe Ring, şi-a serbat la 25 mai, sub semnul unei noi conduceri, cea a francezului Dominique Meyer, 142 de ani de existenţă.

Prestigioasa instituţie vieneză este un adevărat mit, de la spectacolul inaugural cu „Don Giovanni”, din 25 mai 1869, în istoria ei întâlnindu-se numele unor muzicieni geniali ca Gustav Mahler, Richard Strauss, Clemens Krauss, Karl Böhm, Herbert von Karajan, care i-au fost directori şi ale căror busturi sunt plasate în Marele Foaier. Este, de asemenea, locul căutat de toţi pasionaţii artei lirice din întreaga lume pentru spectacolele ei antologice.

Pentru cei care-i cunosc culisele, Opera din Viena se dovedeşte o adevărată uzină, care-şi începe activitatea în fiecare dimineaţă la ora 7 şi o termină la miezul nopţii. Un ritm explicabil, dacă ne gândim că aici sunt spectacole zilnic, timp de 10 luni pe an. În fiecare seară, cortina se ridică pentru o nouă operă sau pentru un balet, ceea ce înseamnă 52 de opere într-o stagiune, performanţă mai mult decât remarcabilă. În plus, operele pot fi ascultate, de mai multe ori într-o stagiune, în distribuţii diferite. Anul viitor, de exemplu, „Tosca” de Puccini este programată în luna martie cu Nina Stemme şi Jose Cura şi în iunie cu Sondra Radvanovsky şi Marcello Giordani, iar în „Tannhäuser”, de Wagner, vor evolua Stephen Gould şi Matthias Goerne în noiembrie şi Peter Seifert şi Ludovic Tézier în martie. Este aşteptat de pe acum spectacolul cu „Simone Boccanegra” de Verdi, care îi va avea ca protagonişti pe Placido Domingo, în septembrie şi Dmitri Hvorostovsky în martie. Dacă adăugăm „Elixirul dragostei” de Donizetti, cu Rolando Villazon într-unul din cele trei spectacole, „Bărbierul din Sevilla, cu cinci programări în cinci distribuţii diferite, sau – suntem la Viena, totuşi – „Cavalerul Rozelor”de Richard Strauss cu legendara punere în scenă semnată de Otto Schenk, care va aduce la rampă, în decembrie, pe Anja Harteros, iar în aprilie pe Nina Stemme şi pe Elina Garanca (în Octavian), înţelegem misterul sălilor arhipline ale acestei inegalabile instituţii.

Anja Harteros si Vesselina Kasarova in Alcina

Acest sistem de reluări a operelor cu distribuţii diferite asigură Operei din Viena o freceventare aproape unică în lume, de 99,7% din cele 2.300 de locuri ale sălii în formă de potcoavă, cu acustica sa legendară. La fiecare reprezentaţie, 600 de bilete sunt puse în vânzare cu 80 de minute înainte de începerea spectacolului, la preţul de 3 euro. Sunt faimoasele „locuri în picioare” repartizate între fotoliile de orchestră şi „paradis”. Foarte mulţi tineri pasionaţi de arta lirică nu-şi pot permite preţul de 200 de euro al unui fotoliu de orchestră, dar, graţie acestui sistem, pot veni regulat la spectacole.

Dar pentru funcţionarea acestei maşini în continuă efervescenţă este nevoie de o organizare diabolică. Directoarea de „planning” este una dintre rotiţele principale ale mecanismului, iar biroul ei este situat foarte aproape de cel al directorului general.

Verdi, Mozart, Janacek şi Kurt Weill, în stagiunea viitoare

Pentru prima dată în istoria ei, Opera din Viena are acum un director francez, Dominique Meyer. În vârstă de 56 de ani, Meyer are o formaţie de economist. După câteva cabinete ministeriale, cultura şi pasiunea sa pentru muzică i-au adus numirea la conducerea Operei din Lausanne, apoi a celei pariziene, de unde a venit, la 10 septembrie 2010, la Viena.

Anna Netrebko in Anna Bolena

Dominique Meyer se pregăteşte pentru a doua stagiune. Până acum, a introdus câteva noutăţi, cum ar fi prezenţa pe scena Operei a unui ansamblu de instrumente vechi, asemănător cu „Les Musiciens du Louvre” şi montarea unei opere baroce, „Alcina” de Haendel, pusă în scenă de Adrian Noble, sub bagheta lui Marc Minkowski, care a fost un succes, jucându-se cu casa închisă, cum tot un succes a fost şi „Cardillac” de Hindemith. Noul director a constatat că vienezi nu sunt, aşa cum îi prezintă diversele clişee, conservatori în materie de operă. Crearea spectacolului cu „Medeea” de Aribert Reimann, de anul trecut, a fost un triumf, iar publicul din acest oraş, în care se spune că şoferii de taxi cunosc foarte bine repertoriul Operei, s-a dovedit, ca întotdeauna, foarte competent şi cu o judecată sigură. O experienţă unică pentru Meyer este faptul că directorul Operei este oprit uneori pe stradă sau în alte locuri publice pentru a evoca o producţie sau alta. Meyer recunoaşte că ritmul activităţii Operei din Viena este inimaginabil, din cauza faptului că trebuie construite serii ale unui spectacol, cu distribuţii diferite, pentru ca pasionaţii să vină la mai multe reprezentaţii cu acelaşi titlu. El speră să „încetinească” măcar puţin montarea şi demontarea decorurilor, prin construirea unei noi săli de repetiţie, care se va deschide în luna decembrie. Stagiunea viitoare va avea, după declaraţia lui, cinci premiere: „La Traviata”, sub bagheta lui Bertrand de Billy, pusă în scenă de strălucitul regizor Jean-François Sivadier, cu Natalie Dessay, „Clemenza du Tito”, de Mozart, montată de Jürgen Frimm şi dirijată de Louis Langrée, „Don Carlo” de Verdi, în versiune italiană, încredinţată lui Daniele Abbado şi Franz Welser-Möst, şi două opere nou intrate în repertoriul instituţiei vieneze, „De la maison des morts” de Janacek, pregătită de Peter Konwitschny şi dirijorul Franz Welser-Möst şi „Grandeur et décadence de la ville de Mahagonny” de Kurt Weill.

Toate vocile strălucite ale lumii se aud la Viena

Pentru a înţelege bine mecanismul Operei vieneze şi importanţa „planning”-ului, trebuie urmărită o zi de lucu aici. La 7 dimineaţa, echipele tehnice demontează decorul spectacolului din seara precedentă şi îl montează pe cel al repetiţiei care începe la ora 11şi la care toţi artiştii participă, fără excepţie, aceasta fiind una dintre regulile teatrului. La ora 14, la terminarea repetiţiei, decorul este demontat pentru a fi înlocuit cu cel al reprezentaţiei de seară. Dar, în timpul repetiţiei de pe scena principală, în alte săli se repetă o altă operă, corul se aude şi el dintr-un alt spaţiu, mai mulţi solişti îşi cântă rolurile în spatele uşilor închise de la diferitele niveluri sau îşi probează costumele pentru viitorul spectacol. Astfel, poţi întâlni pe culoare sau îi poţi auzi pe mai toţi soliştii importanţi ai spectacolelor programate în perioada respectivă. În aceeaşi zi, de exemplu, se repetă „Elixirul dragostei” pe scena principală, corul repetă „Jenufa”, cineva cântă rolul Toscăi, Alagna şi Erwin Schrott repetă „Faust”, Anna Netrebko este prinsă cu ajustarea costumului pentru „Ana Bolena”, Elina Garanca discută cu Andre Comploi, tânărul care are dificila sarcină de a asigura conumicarea Operei cu presa, iar amândoi, în acest timp, răspund, în limbi diferite, la telefoanele care sună fără încetare. O activitate furtunoasă, urmărită îndeaproape de circa 300 de jurnalişti, prezenţi la toate conferinţele de presă.

Marlis Petersen in Medeea

Toate acestea costă. Subvenţia statului este de 50 de miliuoane de euro, mult mai puţin decât cea de 120 de milioane primită de Opera din Paris. Dar, la Viena, se obţine din bilete o sumă echivalentă cu subvenţia. În plus, instituţia se bucură de sponsorizări importante, cum ar fi cea a firmei de automobile Lexus, pentru a cita numai una dintre ele.

Cum este posibil totuşi să fie susţine 52 de opere, 300 de reprezentaţii şi un număr impresionant de solişti internaţionali de primă mărime? În sezonul următor, vor cânta aici Natalie Dessay, Roberto Alagna, Beatrice Uria-Monzon, Sophie Koch, Ludovic Tézier, Anna Netrebko, Renée Fleming, Elina Garanca, Inva Mula, Agnes Baltsa, Diana Damrau, Daniela Dessi, Edita Gruberova, Anja Harteros, Gwyneth Jones, Waltraud Meier, Nina Stemme, Violetta Urbana, Jonas Kaufmann, Placido Domingo, Ramon Vargas, Dmitri Hvorostovsky…

Secretul îl constituie „Trupa”, adică cei 45 de cântăreţi de prim rang care repetă continuu, gata să preia oricând un rol. Astfel, în aprilie, soprana care trebuia să cânte rolul Adina din „Elixirul dragostei” s-a îmbolnăvit. Tânăra Julia Novikova, care s-a remarcat în Gilda din „Rigoletto”, difuzat în direct de Mondovision de la Mantova, a fost anunţată în dimineaţa spectacolului. Seara a fost o epatantă Adina. Costul spectacolelor este mult mai mic dacă evoluează actorii angajaţi ai Operei. Dar chiar în distribuţiile cu artişti internaţionali, sunt plătiţi numai soliştii invitaţi. Este un „secret” economic, dublat de unul „artistic”. Orchestra Filarmonică din Viena, prezentă în fiecare seară în fosă, cu o sonoritate excelentă, asigură o muzică rar întâlnită în alte instituţii de gen din lume.

În sfârşit, o componentă care suscită multe discuţii peste tot în lume: regia de operă. La Viena, moda „Regietheater” nu este apreciată. Punerile în scenă sunt semnate de nume sonore ca Otto Schenk, Jean-Louis Martinoty, Robert Carse sau Jerome Deschamps, Yannis Kokkos, Harry Kupfer, Nicolas Joel Claus Guth sau Andrei Şerban.