In memoriam Herman Victorov

La 30 aprilie 2021, a plecat dintre noi Herman Victorov, personalitate marcantă a diasporei românesti, scriitor, om de afaceri, inventator, păstrător al valorilor culturale, iubitor de oameni, filantrop și patriot român. 

Herman Victorov s-a născut la 9 august 1931, la Târgu Ocna, județul Bacău, într-o familie de evrei români cu șase copii. A trăit perioada zbuciumată a Celui De-al Doilea Război Mondial marcată de pierderea teritoriilor românești ale Basarabiei, Bucovinei și Nordul Ardealului, intensificarea mișcărilor naționaliste și antisemite, dar și de apariția comunismului în România. Copil, a suferit alături de familie discriminarea rasială, a purtat steaua galbenă și a văzut cum membri ai familiei extinse au murit în trenurile de la Iași. O descriere detaliată a acelor vremuri de prigoană și război apare în romanul autobiografic “Sub aripa neagră a războiului” scris în colaborare cu Mihaela Victoria Ignat. Romanul oferă informații cu valoare documentară despre istoria orașelor Târgu Ocna și Bacău, viața și relațiile dintre oameni, situația economică, politică și socială în perioada dinainte și imediat următoare războiului.

După absolvirea Școlii Tehnice de Ofițeri de Aviație de la Mediaș, în perioada în care se pregătea să devină pilot de încercare, a fost dat afara din armată. Din cartea de memorii, „Din viața unui om oarecare – Pagini de jurnal” aflăm că a fost destituit din armată, pe motivul unei vine minore, în realitate însă datorită faptului că a scris în autobiografia sa că a făcut parte dintr-o grupare sionistă. Timp de douăzeci a ani a lucrat în montaj de centrale hidroelectrice pe toate marile șantiere din România – Bicaz, Argeș, Porțile de Fier. La început, ca simplu muncitor, apoi ca muncitor specialist, maistru, maistru principal, devenind unul dintre cei mai buni tehnicieni, implicat în operațiuni dificile. Deși munca era grea și condițiile de pe șantier dificile a apreciat această etapă din viață și s-a bucurat că a contribuit la construirea centralelor hidroelectrice carea au adus lumina în casele românilor. S-a simțit aproape de colegii de muncă de la montaj și de oamenii simpli de pe șantier pe care i-a apreciat pentru munca grea pe care o făceau. I-a prețuit și i-a  păstrat în suflet prin locurile pe unde viața i-a purtat pașii. „Oamenii aceștia au făcut ceva pentru țară, simplu, fără pretenții, au lucrat cu dăruire și sacrificiu în condițiile grele de pe șantier așa cum soldații luptă în tranșee”, obisnuia sa spuna.

In 1975, a emigrat împreună cu soția și fiica în Israel, apoi în Grecia și de acolo, prin intermediul unei organizații catolice, în Canada. Ajuns la Montreal în iarna anului 1976, pentru a câștiga existența familiei a lucrat în diverse locuri, printre care și pe șantierul hidroenergetic de la James Bay. În 1978 s-a mutat la Windsor, în provincia Ontario unde s-a angajat ca inginer de producție la compania producătoare de capsule tari din gelatină, R. P. Scherer, eveniment care i-a deschis calea spre realizările profesionale deosebite pe care le-a obținut de-a lungul vieții. După doi ani la această companie, în 1982, a introdus o modificare esențială la mașinile producătoare de capsule tari care a revoluționat industria de capsule. A convertit mașina de la 5 bare dipping la 6 bare dipping, crescându-i astfel eficiența cu 30%. Un an mai târziu, a modificat sistemul de mișcare al mașinii de la mecanic la hidraulic, simplificând și modernizând mașina.  În 1984 a fondat la Windsor, provincia Ontario din Canada compania Technophar Equipment and Service Ltd. și a început sa producă noile mașini modernizate. În scurt timp, Technopahr a început să ofere proiecte la cheie în întreaga lume și a înfiintat un centru de cercetare si dezvolare pentru masinile de capsule. Compania s-a dezvoltat și extins devenind lider mondial în fabricarea de echipamente pentru producerea capsulelor tari și moi din gelatină dar si echipament pentru industria alimentara.   

După căderea comunismului în România, in 1991, Herman Victorov s-a reîntors în țară unde a înființat companiile S.C. Romcan SRL la Odorheiul Secuiesc, S.C. Micron SRL la Cornu, Prahova.

Pentru a oferi training angajaților din proiectele la cheie pe care le instala în diverse părți ale lumii, Herman Victorov a înființat centre de producție a capsulelor tari și moi din gelatină în Canada și România. Astfel de de centre au fost compania S. C. Gelcell SRL de la Cornu care mai târziu a fost vândută companiei Swiss Caps din Elveția și CanCaps la Chitila, București, vândută mai târziu companiei Qualicaps. În Canada a înființat Gelcell Canada, care producea capsule tari și moi. In 2001, respectiv 2004, Herman Victorov a vândut aceste companii grupurilor Farmacapulas de Columbia și Procaps Montreal. Astăzi compania producatoare de capsule tari din Canada, Caps Canada, este unul din principalii furnizori de capsule tari din gelatină si celuloză din lume iar compania producătoare de capsule moi a fost achiziționată de Jamieson, unul dintre cei mai mari producători de vitamine din Canada. 

În 2007, Herman Victorov a vândut coperațiunile de producție din Canada și România companiei Qualicaps, una dintre cele mai mari companii producătoare de capsule tari din lume, deținută de grupul financiar Carlyle, astăzi companiile fiind parte a grupului Mitsubishi. 

De-a lungul anilor, companiile lui Herman Victorov au vândut peste 250 de mașini de capsule tari și moi, instalând 33 de proiecte în numeroase țări ale lumii.  În aceste companii  au lucrat peste 400 de angajați. De menționat că la companiile sale din Canada 95 % dintre angajați erau români. Herman Victorov nu numai că a creat locuri de munca la standarde internationale pentru angajati, dar a și adus investitori străini, ridicând prestigiul țării și așezând România și Canada pe harta industriei farmaceutice mondiale.  

Realizările deosebite ale lui Herman Victorov au fost apreciate de guvernele Canadei și României. Prim ministrul Jean Chretien l-a numit Ambasadorul neplătit al Canadei în lume. De-a lungul anilor, a primit numeroase premii, și a fost invitat de primul ministru al Canadei Jean Chretien  să facă parte din delegația care l-a însoțit în misiuni economice în Rusia, China, Coreea de Sud, Tailanda, Filipine, Vietnam, unde a participat la redeschiderea Ambasadei Canadiene în Hanoi.

În 1996, a participat ca membru al delegației primului ministru al Canadei, Jean Chretien, la inaugurarea centralei nucleare de la Cernavodă iar în 1998, Ambasada Canadei în România i-a oferit medalia de onoare- Joe Boyle -Regina Maria Medal of Honour- pentru contribuția personală la dezvolatarea relațiilor de prietenie dintre Canada și România. În 2006 a fost numit cetățean de onoare al orașului natal, Târgu Ocna, ca urmare a implicării financiare considerabile la înlocuirea conductei de apă care alimenta orașul, distrusă în urma unor inundații devastatoare.

Personalitate complexă cu preocupări în diferite domenii, în ultimii ani ai vieții, Herman Victorov a scris și publicat în colaborare cu Mihaela Victoria Ignat volumele „Din viața unui om oarecare, Pagini de jurnal” apărut în 2012 la Editura Maple Red Publishing House din Toronto și, la aceeași editură, în 2016 „Sub aripa neagră a războiului”. Ultima carte a fost tradusă în limbile engleză și ebraică și depusă la Biblioteca Națională Ierusalim cu mențiunea de onoare, fiind comparată cu Jurnalul Annei Frank.

Herman Victorov a fost un membru important și iubit al comunității românești din Windsor, Ontario, Canada, căreia i-a oferit bustul marelui nostru poet Mihai Eminescu,”pentru ca familiile de români și generațiile următoare care vor locui pe aceste meleaguri îndepărtate să nu uite că aparțin unui neam mândru și demn, să fie păstrători ai culturii noastre și vorbitori ai frumoasei și bogatei limbi române.” Bustul stă de veghe în fața Catedralei Ortodoxe Sfantul Gheorghe și Andrei Șaguna din oraș.

Pe lângă aprecierea calităților sale tehnice, antreprenoriale și literare, despre Herman Victorov se vorbește că a fost un om dintr-o bucată și de mare omenie, care a ajutat pe oricine a întins o mână, a modelat oameni și a făurit destine. Dar trăsătura care iesea cel mai pregnant in evidenta era patriotismul si dragostea Domniei Sale pentru România. La companiile din Canada a angajat emigranți români ajutându-i astfel să-și câștige existența. Technophar a fost compania în care s-a vorbit la serviciu românește și în care steagul României era arborat alături de steagul Canadei și al provinciei Ontario. Românii nu s-au mai simțit emigranți într-o țară străină, ci mândri și puternici. Numele lui Herman Victorov era și este rostit cu respect și căldură de românii pe care i-a ajutat să se califice în domeniul industriei de capsule. Mulți dintre ei, indiferent de profesie- muncitori, tehnicieni, ingineri, contabili au devenit specialiști apreciați pe plan internațional. Herman Victorov a știut să citească în sufletul și mintea fiecăruia și să-l așeze în locul care i s-a potrivit cel mai bine. Și nu i-a fost teamă că oamenii nu au avut de la început calificarea necesară,  a avut răbdare și tact cu fiecare. A fost până in ultimele zile ale vietii preocupat de tot ceea ce se întampla in România. S-a bucurat când românii s-au ridicat împotriva dictaturii și a comunismului în Decembrie 1989, de acceptarea țării in Alianța Nord- Atlantică și de aderarea la Uniunea Europeana. “Se schimbă fața satelor” spunea cînd se întorcea din Romania, încântat de construcțiile noi si frumoase care se ridicau. În ultimii ani asculta programele si posturile romanești,  revoltându-se si luând atitudine împotriva celor care prin acțiunile lor defăimau țara. Se emoționa până la lacrimi la auzul cântecelor patriotice “Imnul Eroilor”, Treceti batalioane române Carpații, a Imnului românesc și venera memoria ostașilor români care de-a lungul veacurilor s-au jertfit in luptele pentru apărarea pamântului românesc. Recita cu emoție poeziile marilor nostri poeți inspirate din Războiul de Independență sau Primul și al Doilea Război Mondial. 

Herman Victorov lasă un gol greu de umplut în sufletul celor care l-au cunoscut. Dar viața omului trebuie să-și urmeze cursul firesc. Conștient de esența finită a naturii umane în această lume și simțindu-și sfârșitul aproape, Herman Victorov scria cu puțin înainte de a ne părăsi “Dacă Dumnezeu va îngădui, anul acesta pe 9 august voi împlini 90 de ani. Mi-am împins bătrânul avion în fața hangarului cu ajutorul unor prieteni. Stă pregătit pentru ultimul zbor. Când va veni vremea, prietenii mei mă vor ajuta să pornesc motorul. Voi rula pe pista vieții mele apoi îl voi pune cu nasul în vânt, voi împinge maneta de gaze și mă voi ridica spre înălțimi nedefinite.”

Din păcate, timpul s-a oprit pentru Herman Victorov pe 30 aprilie. Au rămas realizările sale deosebite, faptele de omenie și bunul nume pe care și l-a făurit prin strădania-i neobosită. Drum bun în zborul spre înălțimile nedefinite, dragul nostru Herman Victorov!

Mihaela Ignat, Windsor, Ontario, Canada

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.