Incendiile fac din nou ravagii în Spania

Peste 4.500 de hectare au ars în câteva ore pe insula spaniolă La Palma din Insulele Canare (sud-vest), provocând evacuarea a 2.500 de locuitori, au anunţat autorităţile regionale, notează AFP.

„Focul a avansat foarte repede. Vântul, clima, valul de căldură cu care ne-am confruntat, toate elementele s-au suprapus în pădure şi vorbim de 4.500 de hectare afectate”, a declarat preşedintele guvernului regional al Insulelor Canare, Fernando Clavijo.

„Este un incendiu care a căpătat amploare într-un timp foarte scurt”, a adăugat ministrul turismului, Hector Gomez, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

Preşedintele consiliului din La Palma, Sergio Rodrrguez, a îndemnat locuitorii să respecte indicaţiile salvatorilor. „Când ne cer să ne părăsim casele, trebuie să o facem, deoarece asta ne permite să acţionăm mai bine”, a spus el.

„Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineţii la Puntagorda şi suprafaţa afectată depăşeşte deja 2.000 de hectare”, a declarat anterior guvernul Insulelor Canare într-un comunicat.

Focul „a ajuns la Tijarafe, unde locuitorii au fost evacuaţi”, a adăugat guvernul referindu-se la această localitate cu 2.500 de locuitori. „Nu s-au înregistrat răniţi”, a precizat textul.

Aproximativ 300 de pompieri se luptă cu incendiile cu sprijinul a zece vehicule aeriene, în aşteptarea sosirii pe insulă a două hidroavioane.

Persoanele evacuate au fost găzduite la Tazacorte, pe coasta de vest a insulei, a subliniat Crucea Roşie.

Acest incendiu are loc pe insula La Palma dupa erupţia unui vulcan, din septembrie până în decembrie 2021, tot în vestul insulei, dar mai spre nord.

În 2022, aproape 500 de incendii au distrus peste 300.000 de hectare în Spania, un record în Europa, potrivit Sistemului european de informare asupra incendiilor forestiere (Effis).

Şi aproximativ 66.000 de hectare au ars deja de la începutul anului 2023, ceea ce se la fel anunţă la fel de riscant pentru aceasta ţară puternic afectată de schimbările climatice.

Primăvara a fost cea mai caldă înregistrată şi a doua cea mai uscată, potrivit agenţiei spaniole de meteorologie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Focul a izbucnit dimineața pe răcoare, piromanul î-și pregătea doza de iarbă, morala: Nu face rău, el se va întoarce la tine într o zi!

  2. Incendiile pornesc de la căldură.Căldura brichetei aprinse de activist.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.