Cota popularității președintelui Franței se apropie de nivelul de avarie. Emmanuel Macron este simpatizat acum de 32% dintre francezi, însă procentele tind să scadă spre cota considerată catastrofală, a predecesorului său Francois Hollande. Macron se bucură însă de o majoritate parlamentară stabilă și doar o dezertare în masă din partidul prezidențial i-ar putea amenința președinția. Nu același lucru este valabil în cazul electoratului, unde circa 35% dintre francezi au dubii în privința președintelui și își pot modifica radical opțiunile în scurt timp.
”Crede că suntem idioți? Mulțumim lui Dumnezeu că există Le Monde pentru a dezvălui această afacere, altfel nu am fi știut nimic. În loc să minimalizeze violența inaccpetabilă, ar fi trebuit să recunoască. Păstrând tăcerea a obținut timp pentru a-și pregăti răspunsul”, spune un francez intervievat de The Guardian. Afacerea care riscă să îl coste scump pe președinte, să instituie în mandatul sau un ”înainte” și un ”după”, poartă numele gărzii sale de corp, Alexandre Benalla. Afacerea Benalla implică o bună parte din ceea ce poate fi numit statul paralel din Franța, servicii secrete, poliție, ”acoperiți” și întregul aparat administrativ de la Palatul Elysee care, având în vedere reformele constituționale propuse de președinte, pare să se transforme într-un stat în stat, nesocotind pricipiul separației puterilor.
În timpul unor proteste ce au avut loc pe 1 mai, un individ din garda președintelui a agresat un bărbat și o femeie care au aruncat cu un obiect contondent în direcția președintelui. Nu riposta a violenta a fost cea care a atras atenția ci statutul incert al individului: în haine civile, purtând casca cu vizieră a poliției și acționând împreună cu polițiștii. La mai bine de două luni după incident, Le Monde a publicat informația că misteriosul civil care purta insemnele politiei era Benalla. Fost jucător de rugby, Benalla a fost garda de corp a liderei socialiste Martine Aubry, a lucrat apoi pentru președintele Hollande, iar acum pentru Emmanuel Macron. Statutul său la Elysee i-a siderat pe francezi. Benalla are la dispoziție un apartament de lux, mașină personală cu girofar, carduri de acces în parlament, o pozitie privilegiată în raport cu șefii politiei, cărora deseori le-a adresat injurii. În plus, înregistrările camerelor de supraveghere montate în spațiul public în care a apărea Benalla în ziua cu pricina au dispărut vereme de o zi, timp în care au fost studiate atent la Elysee și abia după aceea au ajuns în mâna polițiștilor.
Oamenii președinților
Misterul din jurul lui Benalla a dus la apariția speculațiilor ca acesta este un ”consilier secret” președintelui, însărcinat cu crearea unui Secret Service la Elysee, pentru protecția președintelui și lupta împotriva terorismului, sau că între cei doi ar fi o relație amoroasă. ”Benalla nu a fost vreodată amantul meu”, a spus Macron în fața deputaților partidului prezidențial. Speculațiile privind crearea unei structuri secrete au fost întărite de descoperirea de către ziariști a unui alt „consilier secret” – Ludovic Chaker – însărcinat pe lângă șeful de stat major al președintelui, amiralul Bernard Rogel (interfața președintelui cu Armata). Chaker, rezervist în cadrul unei unități ce are legătura cu spionajul militar, este nimeni altul decât primul secretar general al partidului La Republique en Marche, formațiunea de strânsură ce a adunat dezertori de la toate partidele tradiționale cu care Macron a câștigat suprinzător alegerile parlamentare. ”Acoperitul” ce a condus partidul președintelui ar putea avea ca misiune constituirea unei forțe de represiune sub comanda președintelui, sugerează unii ziariști francezi.
În Franța, asemenea speculații trezesc reacții puternice, căci țara are o istorie bogată legată de asemenea structuri aflate la limita legalității. Președintele Charles de Gaulle a înființat Serviciul de Acțiune Publică în timpul războiului din Algeria, o miliție ce avea ca obieciv ”apărarea și promovarea” ideilor sale, cu membri recrutați de multe ori de-a dreptul din mediul interlop, cu misiune de protecție și colectare de informații compromițătoare despre rivalii președintelui. De serviciile miliției create de de Gaulle au beneficiat și următorii doi președinți, căci a fost desființată a abia de Francois Mitterand, în 1982. În plus, președintele Georges Pompidou s-a folosit de agenți deghizați în instalatori pentru a monta microfoane în redacția revistei satirice Le Canard Enchaîne. Francois Mitterand a reînviat structura amintită sub forma unei celule antiteroriste al cărei scop era, de fapt, protecția familiei secrete a președintelui. Apoi, Mitterand a avut la Elysee un adevărat ”cabinet paralel” care se ocupa de interceptarea rivalilor politici, a jurnaliștilor și chiar a actorilor și scriitorilor influenți. Nu puțini au fost francezii care si-au vazut năruindu-se speranțele ca Emmanuel Macron isi va respecta promisiunea de a lupta împotriva corupției și nepotismului la nivel înalt. Mai grav este că, pe lângă încrengăturile cazului Benalla, Macron a fost lovit de cazul de conflict de interese al secretarului general de la Elysee, Alexis Kohler.
”Iresponsabilitatea” prezidențială
Tânărul președinte francez, fost bancher și apoi ministru al Economiei, cel care nu vrea doar să contruiască o Europa franco-germană post-Brexit împreună cu cancelara Merkel, ci să-i ia acesteia rolul de lider al UE, pare să se fi înconjurat de o camarilă cel putin la fel de opacă și influentă ca și predecesorii săi. În plus, ambiția lui Macron este de a se substitui premierului Franței, el propunând o reformă constituțională care să-i permită să participe activ la dezbaterile parlamentare, nu doar să țină discursuri în fața legislativului. Pare o modificare minoră, însă nu în Franta, o țară în care, începând de la 1870, președintelui i-a fost interzis să intre în Parlament și abia în 2008 președintele Nicolas Sarkozy a obținut o modificare constituțională care să-i permită să se adreseze în persoana parlamentarilor.
Scandalul Benalla și dezvăluirea existenței unor alți ”consilieri secreți” și ”acoperiți” la Elysee a venit tocmai pe fondul dezbaterii acestor modificări constituționale. Dezvăluirea a fost făcută de Le Monde și dusă mai departe de alte publicații. Reacția întârziată cu două luni a presei și multitudinea de detalii apărute despre echipa de la Elysee i-a facut pe unii jurnaliști să suspecteze că întregul caz Benalla nu este decât o capcană întinsă lui Macron de cercuri din cadrul serviciilor secrete, pentru limitarea ambițiilor cu potențial autoritar ale tânărului președinte.
Cazul Benalla, la fel ca orice alt scandal similar ce poate izbucni, va rămâne unul de neelucidat până la finalul mandatului (sau mandatelor) președintelui Macron. Potrivit Constituției celei de a Cincea Republici, președintele Frantei se bucură de ”iresponsabilitate” si ”inviolabilitate” pentru acțiunile întreprinse în această calitate. Anchetele parlamentare se pot desfășura, însă președintele va deveni ”responsabil” abia la finalul mandatului.
răspunsul este:Da!
Mult zgomot pentru nimic. Benalla e-ntr-adevar agent secret. Presa, care exulta ca l-ar fi „prins” pe Macron, se preface ca n-ar sti. Caragiale, Cotidianul, nimic altceva. „Pupat toti peata endependenti”, la urma. Articolul, bun, nu-i, însa, si exaustiv: omite sabotarea lui „Greenpeace”, care li se opunea eseurilor nucleare, de catre Mitterand, sabotare soldata cu agenti secreti, si ea, si cu morti. Partea adorabila a istoriei de-acuma e ca Benalla urma sa se mute-ntr-un apartement dependent de Elysée în care sezusera doamnele Pingeot si fiica, Mazarine, fata („secreta”, nu-i asa, si ea, si tot a) lui Mitterand… Socialisti miliardari, facându-le pagube altora (între care, si mai ales, propriei tari …)… gratuitatile cotidiene ale unora, în timp ce altii crapa de foame – inclusiv din cauza razboaielor provocate de Franta, între care de Hollande, brebantul cu metresele, de întretinerea – si tot gratuita a – carora nimeni nu sufla nici pâs, c-asa-i în tara-n care unii-s mai egali decât altii, si-n care Macron si Benalla al lui picara de prosti. De precizat, însa, ca Macron, care are acuma o iresponsabilitate absoluta (atât pentru ce face si spune/înjura/insulta ca simplu cetatean, nu numai pentru ce face si spune ca presedinte), nu-si pierde, la finele mandatului/mandatelor decât mica parte din ea, ca persoana fizica, nu si pentru ce-a facut în timpul acestuia/acestora. Tipii l-au calcat în picioare pe Sarkozy, fiindca de dreapta, nu, însa, si pe Hollande, fiindca (national)-socialist. Drept care, nici pe Macron n-are sa-l calce nici dracu’-n picioare. Asa-i cu unii, mai egali decât altii.
-Cum e vremea la Paris, dragule ?
-Aah, e soare, e frumos…
-Daa, in Le Monde scrie ca e frig !(….)
-Eeh, ce… acolo, o ora-doua, pe urma s-a nins, a iesit soarele, e placut !… Si nu va luati dupa presa capitalista ca minte ! [replici din filmul „Asta seara dansam in familie”(1972)]
A observat cineva ca sub aparenta normalitate presedintele asta are ceva la tzacalie? Accese de megalomanie, vedeti vizitele prin fostele colonii, paradele militare, etc. Dar despre gerontophilia omului ce ziceti? Pentru cunascatori, cititi-i mimica si trasaturile faciale. Asa ca, nimic nu-i de mirare.
Citeva mici rectificari : cel care „a aruncat cu un obiect contondent” (un cetatean grec, aflat cu prietena sa la fața locului dar neparticipind la proteste) a aruncat spontan cu o sticla de pe masa unui restaurant, dar nu in directia lui Macron (care de fapt nici nu era in Franta in momentul respectiv !) ci catre trupele CRS (un detasament al trupelor franceze de securitate interna) ; derbedeul Benalla (aflat in militia paralela, un fel de „Tontons Macoutes” ai presedintelui haitian Papa Doc) avea si purta ilegal o brasarda a politiei franceze si un walkie-talkie cu care comunica si se pare ca chiar dirija (!!) trupele oficiale ; Macron cunostea la perfectie tot acest incident, nu a luat nici o masura si a protejat chiar pe acest bataus ! Incet, incet, pina si idiotii care l-au votat au inceput sa-si dea seama de imensa greseala pe care au facut-o si ca „împaratul e gol !”