Intrăm în 2026 cu zeci de mii de locuri de muncă tăiate

Economia anului 2025 lovește dur piața muncii: inflația și măsurile pentru reducerea deficitului împing companiile la valuri de concedieri.

Intrăm în 2026 cu zeci de mii de locuri de muncă tăiate

Economia anului 2025 lovește dur piața muncii: inflația și măsurile pentru reducerea deficitului împing companiile la valuri de concedieri.

Anul 2026 va fi unul plin de provocări pe piața muncii din România. Economiștii anticipează că valul de concedieri început în acest an va continua. Numeroase industrii vor fi afectate, una dintre cele mai agresive crize regăsindu-se în Construcții, unde 50.000 de oameni riscă să-și piardă locurile de muncă.

Condițiile economice ale anului 2025, inclusiv măsurile adoptate de Guvern cu scopul de a reduce deficitul bugetar, au efecte dure asupra mediului de business.

Firmele mici și mijlocii mai ales trebuie să facă față și unei inflații agresive, iar în acest context tot mai multe apelează la disponibilizări de personal.

Din nefericire, nu vorbim despre un fenomen izolat sau specific anumitui sector. Specialiștii subliniază că mai multe domenii întâmpină acum dificultăți și vorbesc despre pierderea a zeci de mii de locuri de muncă.

Zeci de mii de angajați, puși pe liber în această perioadă

„Sunt numeroase sectoare care suferă. În industria prelucrătoare cea mai afectată este cea care se ocupă de fabricarea automobilelor și a componentelor auto. Este una dintre cele mai mari zone care angajează, dar vorbim de la începutul anului de o scădere de aproximativ 10.000 de angajați pentru această componentă.

Avem industria mobilei unde avem aproximativ 2.000 de locuri de muncă care au dispărut de la începutul anului și să nu uităm industria de IT, unde au dispărut 2.500-3.000 de angajați de la începutul anului. Aici e cu atât mai gravă situația pentru că era o industrie care creștea destul de repede. Acum nu mai crește nici ca număr de angajați, nici ca cifră de afaceri, ci chiar scade. Este o industrie cu salarii mari care stimula consumul”, a declarat economistul Iulian Lolea, la Antena 3 CNN.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.