Între Viena și Schengen, naționalizarea OMV

Ne-am încurcat în politică și afaceri cum n-am mai făcut-o de mult. Adevărul este că am uitat să jucăm. Și, pentru că am numit la Externe numai figuranți, nu mai contăm pe nicăieri. În guvern, am lăsat loc de decizie unor amatori, unor hrăpăreți și unor aventurieri. Petrom-ul a fost privatizat cu o țară fără petrol și gaz și, fără să ne dăm seama, a devenit levierul extern cu care este controlată economia țării noastre.
Și mai încoace, și politica ei încropită.

Refuzul Austriei de a vota favorabil aderarea României la spațiul Schengen nu este numai o decizie politică. Nu ține numai de numărul refugiaților și de permisivitatea granițelor țării noastre sau ale lor. Austria ne joacă în politica europeană urmărindu-și interesele sale economice cu un dispreț imperial, deși pe plan mondial Austria nu cîntărește mai mult decît o insulă din Oceania. Ne joacă în foi de viță, încercînd să obțină de la țara noastră avantaje economice, financiare și energetice, iar noi nu suntem capabili să răspundem. Fără să ne dăm seama și fără să avem o strategie politică, am căzut și ne zbatem într-o capcană uriașă. Implicarea OMV-ului în producția de energie a României, tolerarea unor interpretări aproximative ale legislației românești, concesiile cerute și mereu acceptate sau obligațiile post privatizare uitate sub preș au fost semne că OMV-ul și statul austriac își folosesc cu cinism controlul asupra resurselor noastre. Acum, după felul în care se poartă Austria și OMV în contractul de exploatare a gazului din Marea Neagră, arătăm ca un animal care este legat cu ștreangul de gît. OMV ne cere condiții financiare mai bune, în vreme ce cancelarul austriac se uită la lună și numără umbrele care i se pare că trec peste graniță.

N-are nici o legătură poziția guvernului austriac în dosarul Schengen cu ce vrea OMV de la premierul român și de la țara noastră? Numai un prost sau un nemernic ar putea răspunde cu un nu hotărît.

„Eu știu că a fost cerută de către cei de la Viena în încercarea de a modifica anumite articole din legea offshore. Eu sunt convins că oficialii români nu vor ceda și nu vor modifica, asta ar fi culmea culmilor să mai cedăm și chestiuni care țin de legea offshore prin care să permitem companiei care va exploata alături de Romgaz să vândă, cam asta e cererea austriecilor din informațiile mele, să le permitem să vândă pe bursă gazul extras din Marea Neagră. În legea offshore lucrurile stau diferit: statul român are prioritate să folosească gazul extras și să direcționeze spre vânzare în funcție de cerere, deci nu compania austriacă să decidă” (europarlamentar român PNL).

Pînă și primul-ministru Marcel Ciolacu avea să spună despre întîlnirea cu președintele OMV lucruri care trimit la înțelegeri dubioase.

”Este o solicitare din partea OMV să se întâlnească şi cu mine şi cu preşedintele Senatului. Eu ştiu că există o Lege Offshore, asumată de către noi. Există nişte litigii şi i-am solicitat preşedintelui OMV să le închidem pe cale amiabilă. Cred că va fi pe agenda de discuții. Eu cel puțin voi aborda acest subiect”.

Rezolvarea diferendumului legat de admiterea României în Spațiul Schengen în amestec cu condițiile economice și financiare ale OMV în țara noastră duc spre o situație extrem de complicată, periculoasă pentru economia țării noastre și pentru independența ei energetică.
Partidul care inițiază naționalizarea OMV cu justă despăgubire are electoral vorbind România la picioare.

Recomanda 66

9 Comentarii

  1. „fata de agresivitatea pe care si-o exprima, nu te astepti la atata teama”

    Eu stiu ca teama genereaza agresivitate din cauza lipsei de stabilitate. Un om stabil, cu numar pe casa, este calm in fata oricarei agresiuni, calmul dezarmeaza, doar, asa poate sa nu fie infrant. Agresiunea mai vine si din lipsa de umor, ca la CTP, ala nu stie vreodata la cine se refera o caricatura, pentru ca n-o intelege. Inteligenta sta la baza umorului. Asta nu stiu margatii, umorul nu se invata, ori il ai, ori nu-l ai.

  2. tomlin, din amintiri de la Marin Sorescu citire.
    Unui barbat, ii moare nevasta si o vede spre mirarea lui, tare urata, asta dupa ce toata viata, o stia frumoasa. Peste cateva zile gaseste o ulcica de lut afumata in care nevasta lui ii facea vraji.
    Este plina de surprize AI dar comentariile tipului au o incarcatura grea, o energie negativa cum se spune. Oricum, fata de agresivitatea pe care si-o exprima, nu te astepti la atata teama.

  3. „Spune si tu, cum poate un soft să se bage sub pat?”

    Eu pot sa spun, ca-s pe felie: un soft face ce l-ai programat sa faca ! Oriunde si oricand, nu numai la carciuma: „cine plateste, comanda” ! Aici Antonel Mugurash oROGulescu plateste.

  4. Charlie nu există, este un soft încărcat cu o duzină de cuvinte, un soft care generează comentarii prin permutarea lor.
    Spune si tu, cum poate un soft să se bage sub pat?

  5. @Hmmm > te certi singur, cu o entitate ce nu mai exista ! Asta in caz ca n-ai aflat, inca. Charlie este indicativul pe forum al lui C.N., deci, te certi in zadar. Forumul Coti se autodistruge la dorinta celui care l-a „mostenit”, in ciuda celui care l-a infiintat.

  6. Apropo de Schengen.

    Ma intreb DACA GANDitorii POLITICI de Carton PRESAT de cate Apusenia APROPIATA, SI ONDULAT de catre APUSENIA de Peste Balta,

    au comparat Situatia

    FARA Sghengen, adica OCOLIREA de Bietele LIFTE Nemancate din VINA Altora, din Africa, Asia Neagra,
    CU Acestia NAPUSTITI Obligatoriu de la UrSULLA.

    Pierd BANI Zmeckers BOGATI.

    Cu Amaratii INDARJITI peste NOI, Romanii la INTRETINUT, FXXXT, VIOLAT, STAT degeaba, etc.

    VOM SUFERI Noi, Romanii TOTI, mai putin Zmrckrts, ca EI STAU acum in Fortarete Pazite si daca se incinge Taratza in LIftele IMPOTATE,

    vor FUGI cu si DUPA Banii DEJA Furati.

    Mai bine lasam DREACuu’ SCHENGHENuu’ LOR.

    Efectele pe Termen SCURT si LUUUUNG, vor fi mai DEVASTATOARE ….

    Cea mai JAVRA Clasa „DECIDENTA” PUSA peste Noi cu Pumnul de Neam prost din Vigilentz STRAMBE …

  7. Esti un mare prefacut!
    In timp ce faceai circ pe-aici, comentai la articolul dlui Marchevici si-i insultai pe alti comentatori.
    Ai mai facut un circ similar cand a fost vorba de Charlie Chaplin.
    Tu insulti si tu te plangi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.