Invitaţie la lectură

“Creierul nostru muzical” Această carte este despre ştiinţa muzicii, din perspectiva neuro-ştiinţelor cognitive – domeniu aflat la intersecţia psihologiei cu neurologia. Studiul relaţiei dintre creierul nostru şi muzică este o cale spre înţelegerea celor mai profunde taine ale naturii umane. O întâmplare pe cât de neobişnuită pe atât de fericită a făcut ca Daniel J. […]

Invitaţie la lectură

“Creierul nostru muzical” Această carte este despre ştiinţa muzicii, din perspectiva neuro-ştiinţelor cognitive – domeniu aflat la intersecţia psihologiei cu neurologia. Studiul relaţiei dintre creierul nostru şi muzică este o cale spre înţelegerea celor mai profunde taine ale naturii umane. O întâmplare pe cât de neobişnuită pe atât de fericită a făcut ca Daniel J. […]

“Creierul nostru muzical”

Această carte este despre ştiinţa muzicii, din perspectiva neuro-ştiinţelor cognitive – domeniu aflat la intersecţia psihologiei cu neurologia. Studiul relaţiei dintre creierul nostru şi muzică este o cale spre înţelegerea celor mai profunde taine ale naturii umane.

O întâmplare pe cât de neobişnuită pe atât de fericită a făcut ca Daniel J. Levitin, muzician rock şi producător de discuri, să studieze neurologia şi să devină unul dintre specialiştii ei de frunte. Rezultatul, în plan ştiinţific, e fără precedent – investigarea proceselor care au loc în mintea noastră atunci când cântăm sau ascultăm muzică, nu prin intermediul experimentelor aseptice de laborator, ci din perspectiva artei vii.

Şi astfel, Levitin ajunge să răspundă la întrebări esenţiale: Cum a apărut muzica? Ce legătură există între muzică şi limbaj? Ce se întâmplă în minţile compozitorilor? Ce este talentul muzical?

Pe când lucra ca muzician cu formaţii obscure, a ajuns să cunoască diferiţi directori şi ingineri de studio. Într-o zi a sosit un inginer de sunet care a montat nişte benzi revizuite ale lui Carlos Santana. Daniel J. Levitin a petrecut mai bine de 10 ani producând discuri în California. În cele din urmă a avut norocul să lucreze cu mulţi muzicieni renumiţi, aşa încât a început să se întrebe de ce unii muzicieni au devenit celebri, iar alţii tânjesc în umbră. A început să-şi pună întrebări precum: De unde vine creativitatea? De ce unele cântece te emoţionează, iar altele te lasă rece?… Aşa încât a descoperit că psihologia era domeniul în care se găseau răspunsurile la unele dintre întrebările sale, despre memorie, percepţie, creativitate şi instrumentul comun care stă la baza tuturor acestora, creierul uman.

“Unii dintre noi suntem confruntaţi cu aceste întrebări în munca noastră. Pentru alţii, ideea de a analiza astfel muzica e ca şi cum ai studia structura chimică a unui tablou de Goya, în loc să vezi arta pe care pictorul încearcă să o creeze. Martin Kemp, istoric la Oxford, subliniază asemănarea între artişti şi oamenii de ştiinţă. Bunul meu prieten şi coleg William Forde Thompson, specialist în cogniţie muzicală şi profesor la Universitatea din Toronto, adaugă că activitatea oamenilor de ştiinţă şi cea a artiştilor implică etape de dezvoltare similare: o etapă de brainstorming creator şi explorator, urmată de etape de testare şi rafinare care presupun de regulă aplicarea unui set de proceduri, dar implică adesea şi o creativitate suplimentară în rezolvarea problemelor. O taină n-a fost încă dezlegată: misterul creierului uman şi al felului în care iau naştere gândurile şi sentimentele, speranţele şi dorinţele, iubirea şi trăirea frumosului, ca să nu mai vorbim despre dans, artele vizuale, literatură şi muzică… Muzica ocupă un loc aparte între activităţile umane datorită ubicuităţii şi vechimii sale. În nicio cultură, din prezent sau din istoria consemnată, nu a lipsit muzica. Ori de câte ori oamenii se adună dintr-o pricină ori alta, e prezentă muzica: nunţi, înmormântări, absolvirea facultăţii, plecarea la război, o seară petrecută în oraş, rugăciuni, o cină romantică, mamele care-şi leagănă pruncii ca să adoarmă şi studenţii care învaţă pe fond muzical”.

Aceasta e povestea felului în care creierul şi muzica au evoluat împreună, ce putem afla de la muzică despre creier, ce putem afla de la creier despre muzică şi ce putem afla de la muzică şi de la creier despre noi înşine.

“Poveste pentru timpul prezent”

Romanul “A Tale for the Time Being”, de Ruth Ozeki, apărut anul acesta în traducere la Polirom, se află pe lista scurtă a prestigiosului “Man Booker Prize”, ediţia 2013.

Celelalte romane aflate pe lista scurtă sunt “We Need New Names”, de NoViolet Bulawayo; “The Luminaries”, de Eleanor Catton; “The Harvest”, de Jim Crace; “The Lowland”, de Jhumpa Lahiri; “The Testament of Mary”, de Colm Toibin (două dintre romanele sale au fost publicate în colecţia „Biblioteca Polirom”: “Maestrul” şi “Povestea nopţii”).

Romanul câştigător va fi anunţat în 15 octombrie.

Acest volum este o apologie a puterii miraculoase a scrisului şi cititului de a lega, în ciuda distanţei în timp şi spaţiu, oameni care nu s-au văzut niciodată. Nao Yasutani – o adolescentă japoneză care şi-a petrecut copilăria în California şi nu reuşeşte să se adapteze la viaţa stresantă din Tokyo – a hotărât că nu există decât o singură cale de-a scăpa de o singurătate chinuitoare şi de torturile la care o supun colegii ei de şcoală: sinuciderea. Totuşi, Nao nu vrea să dispară fără să lase ceva semnificativ în urmă. Ea dă astfel curs inspiraţiei subite de-a povesti într-un jurnal viaţa fascinantă a străbunicii sale – o călugăriţă budistă ajunsă la venerabila vârstă de o sută patru ani –, fără să bănuiască o clipă că acesta îi va schimba destinul în întregime.

“Poveste pentru timpul prezent” (colecţia “Biblioteca Polirom. Seria Actual” – coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu; traducere din limba engleză de Anamaria Lisman) spune cum scrisul şi cititul pot lega doi oameni ce nu s-au văzut niciodată, totul prin intermediul unui jurnal găsit într-o cutie de mâncare Hello Kitty.

Ruth Ozeki s-a născut în 1956, în New Haven, Connecticut, într-o familie mixtă, tatăl ei fiind american şi mama japoneză. Şi-a făcut studiile la “Smith College”, secţia de studii britanice şi asiatice, şi a călătorit mult prin Asia. A primit o bursă din partea Ministerului Educaţiei din Japonia pentru a studia literatura japoneză clasică la Universitatea din Nara. În anii petrecuţi în Japonia a lucrat ca animatoare de bar în Kyoto, a studiat ikebana, teatrul “No” şi sculptura măştilor dramatice şi a predat engleza la Universitatea “Sangyo” din Kyoto. În 1985, odată cu întoarcerea în America, şi-a început cariera cinematografică, lucrând ca scenograf şi art director pentru filme horror cu buget redus. Câţiva ani mai târziu, a ajuns să-şi producă propriile filme. În 1989, a debutat ca scriitoare cu romanul “My Year of Meats”, distins cu “Kiriyama Prize” şi publicat în patruzeci de ţări. În 2003, i-a urmat un alt roman de succes, “All Over Creation”, distins cu “American Book Award”.

“Celelalte poveşti de dragoste”

„Cele unsprezece povestiri din carte sunt, de fapt, tot atâtea capitole ale unui roman subtil construit, care te prinde şi te captivează. Nu poveştile în sine sunt importante, ci modul cum sunt spuse de acest autor foarte talentat. Teodorovici are ceva din lapidaritatea lui Hemingway, dar şi farmecul unui Salinger. O carte pe care merită s-o citiţi”, scria Ştefan Agopian.

Unul dintre cele mai apreciate titluri ale anului editorial 2009, reeditat de curând în colecţia de bestselleruri a Editurii Polirom, “Top 10+”, romanul “Celelalte poveşti de dragoste”, de Lucian Dan Teodorovici, va apărea în traducere în Franţa, Germania, Bulgaria şi Macedonia.

Publicat deja de editura italiană “Aisara” (2011), cu titlul “Un altro giro, sciamano”, traducere de Ileana M. Pop, romanul “Celelalte poveşti de dragoste” va fi lansat în versiune franceză, germană, bulgară şi macedoneană în anul 2014, după cum urmează: Franţa (“Gaia”, traducere de Laure Hinckel), Germania (“Horlemann”, traducere de Jan Cornelius), Bulgaria (“Paradox”, traducere de Vanina Bojikova) şi Macedonia (“Ikona”, traducere de Ermis Lafazanovski).

Unsprezece poveşti în care dragostea e privită din unghiuri surprinzătoare şi, în acelaşi timp, unsprezece secvenţe ale unui roman construit pe o unică poveste, a unei iubiri ce nu-şi găseşte ritmul. Lipsa comunicării, trădarea, gelozia, angoasele şi aşteptările, toate aceste stări, puse sub semnul superficialităţii lumii contemporane, poartă personajele prin întâmplări şi evenimente stranii, care îşi câştigă miza doar prin raportarea la întreaga lor istorie.

Lucian Dan Teodorovici (n. 17 iunie 1975, Rădăuţi) este coordonator al colecţiei „Ego. Proza” a Editurii “Polirom” şi senior editor al săptămânalului “Suplimentul de cultură”.

A colaborat cu proză, teatru şi articole la diverse publicaţii din ţară şi străinătate. Este autor sau coautor al unor scenarii de film şi televiziune.

Dintre volumele publicate să amintim “Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi” (roman, Editura OuTopos, 1999; Editura Polirom, 2005); “Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana” (povestiri, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2000); “Circul nostru vă prezintă:” (roman, Editura Polirom, 2002, 2007); “Atunci i-am ars două palme” (povestiri, Editura Polirom, 2004); “Celelalte poveşti de dragoste” (roman, ediţia I, Editura Polirom, 2009; editia a II-a revăzută, Editura Polirom, 2013); “Matei Brunul” (roman, Editura Polirom, 2011).

Prozele sale au fost publicate în numeroase antologii din ţară şi străinătate.

Volumul “Atunci i-am ars două palme” a apărut în traducere germană (Pop Verlag, 2009).

Romanul “Circul nostru vă prezintă:” a fost tradus şi publicat în SUA (Dalkey Archive, 2009), Ungaria (L’Harmattan Konyvkiado, 2009), Italia (Aisara Edizioni, 2011), Spania (El Nadir, 2011), urmând a fi tradus şi publicat în Bulgaria (Paradox) şi Egipt (Golden Pony).

Romanul “Matei Brunul” a apărut în Franţa (Gaia Editions/Actes Sud) şi urmează să apară în Bulgaria (Paradox) şi Ungaria (Libri Kiado).

Lucian Dan Teodorovici incită cititorii, propunându-le o amplă naraţiune despre spaţiul concentraţionar comunist, despre victime şi torţionari, despre destin şi însingurare ca mijloc de autoapărare în faţa adversităţilor unei societăţi poliţieneşti care domină individul şi îi supraveghează fiecare clipă a vieţii. După ce va fi cunoscut ororile închisorilor şi lagărele de muncă, Brunul pare să fi uitat de sine însuşi pentru a se dedica marionetelor, ducând un trai anonim şi anodin, într-o lume cenuşie şi primejdioasă. Împreună cu tovarăşul Bojin şi cu Eliza, două personaje care-l însoţesc permanent, misterul din viaţa lui trecută se împleteşte însă cu un altul, nou, a cărui rezolvare îi va schimba perspectiva asupra istoriei sale personale.

Anul acesta, Lucian Dan Teodorovici a debutat ca regizor, punând în scenă în premieră în România piesa „Prăpădul” (scrisă de Attila Bartis, traducere în limba romana de Marius Tabacu), la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.