Italia rezistă crizei financiare

Înainte de “San Carlo” din Napoli şi “Scala” de la Milano, Opera din Roma şi Teatrul “La Fenice” din Veneţia şi-au inaugurat noul sezon, demonstrând capacitatea de a rezista la diminuarea drastică a resurselor financiare.

O nouă producţie “Ernani”, în regia lui Hugo de Ana

Cea de a cincea operă a lui Verdi, “Ernani”, care a avut premiera la Veneţia în 9 martie 1844, este foarte rar prezentată astăzi. Programată în deschiderea stagiunii 2013-2014 la Opera din Roma, după ce a avut anulată premiera din cauza grevei personalului, şi-a ridicat în sfârşit cortina pentru public. Meritul este al lui Riccardo Muti, aflat la pupitrul orchestrei, care a oferit o adevărată lecţie de conştiinţă stilistică. Între anii 1970 şi 1980, Muti a trebuit să înfrunte o dură concurenţă a maeştrilor generaţiei precedente, precum Herbert von Karajan şi Georg Solti, sau a unor talente de calibrul lui Claudio Abbado, James Levine, Carlos Kleiber sau Riccardo Chailly. În 2013, nu mai există niciunul dintre ei sau aproape: Kleiber e mort, Levine s-a retras din motive de sănătate, Abbado nu mai dirijează opera din Chailly de mai mult de cinci ani. Un Philippe Jordan, un Teodor Currentzis tind să devină mari speranţe, dar, oricât de talentaţi ar fi, e suficient să asculţi câteva minute “Ernani” ca să înţelegi că mai au încă un drum de străbătut. Muti, cu mult pragmatism, realizează perfecţiunea cu oferta actuală.

Tatiana Serjan şi Francesco Meli în Ernani

Francesco Meli, de exemplu, nu are registrul spinto necesar pentru Ernani. În schimb, Marcelo Alvarez, Ramon Vargas, Roberto Alagna sau Joseph Calleja figurează în fruntea tenorilor lirici capabili de a ocupa locul lăsat vacant de tenori precum Mario Del Monaco, Corelli, Bergonzi şi Domingo. Cu o voce prea deschisă şi lejeră pentru acest rol, dar cu un timbru seducător şi cu facilitatea acutelor, Meli are inteligenţa de a nu forţa, schiţând un portret deosebit de ataşant prinţului De Aragon, devenit bandit.

Se ştie că Tatiana Serjan, în rolul Elvirei, îşi depăşeşte uşor handicapurile – timbru fără farmec, emisie nu foarte omogenă – pentru a încarna pe una dintre cele mai bune Lady Macbeth ale momentului. Numai că Elvira nu e Lady Macbeth. Muti, a cărui amprentă se simte în fiecare moment, încearcă să convingă publicul că ea se poate transforma într-o tânără aristocrată spaniolă îndrăgostită şi impulsivă. Desigur, aria de început provoacă unele temeri, deoarece pretinde, cel puţin parţial, o cu totul altă precizie a vocalizelor.

Ildar Abdrazakov şi Francesco Meli în Ernani

Luca Salsi, în rolul lui Don Carlo, trădează serioase probleme de intonaţie. Nu înseamnă că nu realizează un Don Carlo demn, cu o culoare şi o prezenţă care lasă să se întrevadă o frumoasă carieră în rolurile de bariton verdian.

Ildar Abdarazakov domină distribuţia în rolul lui Don Ruy Gomez de Silva, prin frumuseţea timbrului, dublat de o siguranţă care ne trimite la ultima epocă de aur a cântului verdian.

Scenă din Ernani la Opera din Roma, în regia lui Hugo de Ana

Spectacolul, în regia lui Hugo de Ana, este ceea ce te aştepţi să fie: arhitecturi masive, inspirate din Renaşterea spaniolă şi din antichitate, câteva elemente ale decorului amintesc de acea imagine a operei “Ernani” de la Madrid, costume de epocă de o frumuseţe incredibilă şi o mare varietate a culorilor. Don Carlo pare coborât dintr-o pânză de Tizian.

“Dar teatrul este oricum în fosă, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când Muti dirijează la Roma”, remarcă Richard Martet.

Corul este într-o formă excelentă, aşa încât publicul a bisat faimosul “Si ridesta il leon di Castiglia” din actul al treilea.

Dificila operă „Africana”, în premieră la Veneţia

Scenă din Africana la Teatro La Fenice

Şi la Veneţia, premiera cu “Africana” de Meyebeer a fost un adevărat act de cultură şi şi-a asumat toate riscurile. Foarte dificilă atât de cântat, cât şi de pus în scenă, pentru a respecta genul “grande opera a la française”, ea poartă blestemul operelor montate după moartea autorului.

“Africana” a fost prezentată pe afişul marilor teatre de operă până la Primul Război Mondial. Numai că această versiune îşi asumă libertăţi serioase, inclusiv în orchestraţie. Titlul operei fusese înlocuit din “Vasco da Gama” în “Africana”. Alegere absurdă, în măsura în care libretul lui Scribe făcea explicit şi repetat referinţe la un ţinut care se înrudea mai curând cu India şi Ceylon, decât cu continentul negru.

Veronica Simeoni şi Gregory Kunde în Africana de Meyerbeer

Debutul în 2013, la Opera din Chemnitz, a redat şansa operei “Vasco da Gama” să respecte autenticitatea manuscrisului autograf, în noua ediţie a lui Jurgen Schlader.

Teatrul “La Fenice” din Veneţia a preferat să păstreze titlul tradiţional “Africana”, cu calităţile şi defectele sale, restabilind pasajele suprimate în alte producţii, dar tăind marele duet între Selika şi Ines. “Africana” a mobilizat un număr impresionant de personaje în distribuţie.

Tenorul Gregory Kunde

Jessica Pratt se detaşează în rolul lui Ines de Selika, interpretată de vocea cu tibru cald a Veronicăi Simeoni. Marele triumfător rămâne Gregory Kunde, în rolul lui Vasco da Gama. Cu un timbru metalic şi o emisie extraordinară, tenorul american realizează o performanţă excepţională, inclusiv în planul dicţiei.

Soprana australiană Jessica Pratt

Din punctul de vedere al regiei, Leo Muscato şi echipa sa aduc un spectacol care poartă marca perioadei de criză traversată de teatrele lirice, fără ca economia de mijloace să dăuneze impactului vizual, amestecând filme în negru şi alb din epoca colonială, picturi de galioane şi hărţi vechi, imagini de avioane care decolează sau aterizează…

În rest, costumele de epocă sunt foarte frumoase, la fel ca şi decorurile foarte simple. Dirijorul francez Emmanuel Villaume, aproape ignorat în Franţa şi apreciat în străinătate, de la Roma la “Covent Garden”, conducând Orchestra şi Corul Teatrului “La Fenice”, este extraordinar, mai ales în actul al treilea, o adevărată capodoperă ieşită de sub pana lui Meyerbeer.