Supărată pe declarația publică a primarului Dominic Samuel Fritz, în care acesta spunea că Timișoara nu e a celor care l-au trezit noaptea să-i ceară demisia, pentru că a fost de acord cu decizia de carantinare a orașului, judecătoarea Adriana Stoicescu lansează public, pe pagina sa de socializare, întrebarea ”A cui e Timișoara”?
Primarul Fritz s-a declarat foarte supărat pe demonstranții anti-mască, cei care l-ar fi înjurat, ar fi vrut să-l intimideze și, fără să dorească un dialog,” ar fi promovat un discurs violent, xenofob și antieuropean, adică profund antitimișorean. Pentru manifestanții din toiul nopții, Fritz spune că „Timișoara nu-i a lor”. Dar, atunci, ”A cui e Timișoara”?
Iată răspunsul la această întrebare oferit, pe pagina sa de FB, de Adriana Stoicescu:
„A cui e Timișoara?
În nici un caz a voastră.
E Timișoara noastră, a generației cu cheia la gât, care se plimba cu bițigla pe malul Begheului și se juca de-a v-ați ascunselea printre blocuri și mașini.
E Timișoara Mitropolitului Corneanu și a Episcopului Krauter și a Pastorului Dugulescu.
E Timișoara lui Ioan Holender și Reuven Baruch, a lui Iosif Ivanovici, George Lusztig, Richard Oschanitzky și Augustin Pacha
E a lui Arpi și Șoni și Miroslav și Slobodan care se jucau cu Helmuth și Ionel și Ițic și învățau unii de la alții cuvinte stâlcite pe limba celuilalt.
E Timișoara deportaților în Bărăgan care împodobeau ciulinii în loc de brad de Crăciun
Timișoara noastră, care duminica mirosea a zupă cu tăiței și sarme și a gogoși pudrate cu zahăr.
Timișoara noastră, care de Crăciun miroase a vin fiert și kurtos kolacs și nimeni nu se miră tâmp.
Timișoara noastră are trei teatre în trei limbi și nu trebuie să veniți să ne învățați voi globalizare și bune practici. Și ce înseamnă toleranța…
Timișoara noastră râde și plânge la meciurile lui Poli, pe vânt și ploaie, indiferent de ligă…
Timișoara noastră înseamnă Piața Unirii într-o noapte toridă, la o bere, pe terasă, cu jazz în surdină.
Timișoara noastră se sprijină pe Catedrala Mitropolitană și pe Domul Catolic, oricât vă străduiți să dați Crucile jos…
Timișoara noastră e a noastră, a timișorenilor adevărați, puțini câți am mai rămas.
Ați aflat acum câțiva ani, de pe un site, că există și azi veniți să ne țineți prelegeri despre Timișoara.
Nu, nu e a voastră.
Vreți să fiți aici? Respectați-ne.
Timișoara nu se cunoaște și nu se înțelege.
Timișoara se simte și se iubește.
Îți circula prin vene și doare iubirea asta, pe care voi nu o puteți pricepe.
Și, da, nu aveți dreptul să ne țineți lecții de patriotism!
Sunteți aici pentru că noi am fost în stradă în 1989, așteptând în fața Catedralei să ne strivească blindatele.
Suntem tot aici, să știți!
Și nu avem de gând să plecăm.
Pentru că Timișoara e a noastră.“
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Eu mi-s mandru si fudul
DAr asta nu e destul
Tot pamantul noi l am dat
Vandut si instrainat
Ca nu stim cum sa muncim
D’aia l am dat la strain
Ca ne lene sa lucram
Mai bine pe prispa stam
Am dat casele marete
Sa le faca turnulete
Tot pe spagi cu acte false
Dar avem mandrie calpa
Suntem fruncia tot Banatu
Si de a lungu si de a latu
Coacem painea in cuptor
Cu paie de pe ogor
Si suntem asa fudui
Vai de mama neamului