In acest spațiu, aici puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz. „JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul TRATAT DE DREPT PROCEDURAL“
- Dicţionarul selectiv al scriitorilor contemporani
Poate nici un dicţionar de scriitori n-a stârnit atâtea discuţii decât cel din anul 2003, Dicţionarul selectiv al scriitorilor contemporani, opera controversatului, dar nu mai puţin celebrului critic Dr. Julius Zimberlan. Sigur, când e vorba de scriitori, întotdeauna vor fi polemici, frustrări, uneori chiar jigniri, mai ales când apare un dicţionar selectiv şi când, vrând nevrând, alegerile autorului sunt subiective. Numai că în cazul Dicţionarului selectiv al scriitorilor contemporani povestea este cu totul alta. Dr. Julius Zimberlan a dat manuscrisul la tipar şi a dispărut. Lucru ce nu a mirat prea mult, excentricităţile acestui critic atât de important fiind de notorietate. Când atât de aşteptatul volum a apărut în librării, cititorii au putut citi cu mirare că în cazul a patru importanţi scriitori în viaţă, Julius Zimberlan n-a pus numai data naşterii, ci şi… cea a morţii. „Farsă sinistră şi total lipsită de bun-simţ”, au scris, pe bună dreptate, exegeţii.
În 2011, la 7 octombrie, a murit dramaturgul de mare succes Robin V. Glauck. Un confrate, dorind să scrie un memento cu acel prilej, a răsfoit câteva date bibliografice, printre care şi Dicţionarul selectiv… al lui Julius Zimberlan, cel apărut cu opt ani în urmă. Nu mică i-a fost mirarea când a găsit acolo data exactă a morţii lui Glauck. Informaţia aceasta atât de senzaţională a apărut în presă (şi nu numai în cea strict literară) şi a fost amplu discutată. Până ce şocul a trecut şi lumea s-a ocupat de alte noutăţi…
Da, dar la 14 februarie 2012 a murit şi marele poet Raul Kronos. La 14 februarie 2012, adică exact cum apare precizat în Dicţionarul selectiv…! De data aceasta, lucrurile au părut de-a dreptul grave şi, în pofida prestigiului său literar, Julius Zimberlan a fost luat la ochi de Procuratură. Însă criticul era şi el dispărut de… de nouă ani, de când a depus manuscrisul la editură. Ceea ce nu l-a împiedicat să trimită regulat cronicile sale la revista SCRISUL ŞI SUFLETUL.
Încă în timp ce autorul Dicţionarului selectiv… a fost pus sub urmărire internaţională, la 2 ianuarie 2014 a murit şi poetul Don Rosto, marele rival al atât de regretatului Raul Kronos. Şi iarăşi, data decesului a corespuns exact cu cea indicată de Zimberlan. Care n-a putut fi găsit. O ipoteză absolut aberantă a fost că şi Zimberlan ar fi murit şi că ar fi scris materialele de presă anticipat. Bine, dar ele se referă la cărţi apărute (scrise?) ulterior dispariţiei sale şi nimeni nu poate fi chiar atât de nebun încât să creadă că straniul personaj ar fi imaginat cuvânt cu cuvânt volumele luate în discuţie înainte ca ele să fi fost concepute!
Al patrulea scriitor, cunoscutul prozator J. B. Coren, a cărui moarte a fost precizată în Dicţionarul selectiv, aşteaptă acum înfrigurat data de 30 octombrie 2016, data la care Zimberlan i-a prorocit sfârşitul lumesc. Şi, odată cu el, toată lumea este curioasă, iar poliţia este cu ochii în patru.
Deocamdată, J. B. Coren se simte bine şi – ca să-i facă în ciudă lui Zimberlan – şi-a programat lansarea publică a noului său roman pentru data de 31 octombrie 2016, adică exact cu o zi după ce i-a fost prorocit decesul.
Pe măsură ce se apropie evenimentul, cotele la casele de pariuri sunt tot mai incitante.
Comentariul maestrului Ludovic L. (pe care nu-l cheamă Ludovic L.):
„Toate înscrisurile anticipând date concrete din viaţa contemporanilor, fiind asimilate atacuri la intimitatea persoanei, vor fi sancţionate ca atare. Cum înscrisurile, în general, suferă de posibile previziuni, cărţile vor trebui să fie sever verificare şi, pentru a nu se crea suspiciuni inutile, bibliotecile personale vor fi total interzise. Ceea ce va mai atenua din faptul dovedit că nimeni nu e mai puţin vinovat decât noi ceilalţi. (Însă, desigur, nu-l va atenua de tot.) Noroc doar că Justiţia este întotdeauna suverană.”
- Confuzia
Dr. Gough era un domn respectabil (avea şi o servietă neagră), purta ochelari fumurii şi era chel. Se afla în străinătate la un congres internaţional de medicină sportivă, unde susţinuse o apreciată comunicare.
În seara aceea, pe când se întorcea la hotel, doi bărbaţi îl opriră în faţa intrării, se legitimară şi-l rugară să-i urmeze. În eleganta limuzină neagră, dr. Gough protestă cu vehemenţă, înecându-se mereu în tuse, protestă şi când opriră în faţa unei somptuoase vile din afara oraşului. Aici i se servi o cină copioasă, după care doi înalţi funcţionari îl dojeniră politicos că ar călători incognito în străinătate. Uimit şi îmbunat oarecum după un pahar cu vin vechi de Burgundia, dr. Gough le arătă paşaportul, invitaţia la congres şi celelalte acte. Susţinu încă mult timp că el e dr. Gough, specialist în medicină sportivă, dar zadarnic. Cei doi înalţi funcţionari au rămas la convingerea că dr. Gough, de fapt nu e dr. Gough, ci suveranul unei ţări orientale.
Dr. Gough rămase în minunata vilă care i se puse la dispoziţie şi învăţa toată ziua numele statului al cărui suveran devenise, dar un nume pe care nu reuşea nicicum să-l pronunţe. (Era o vocabulă grea.) Se căsători şi avu doi copii cu păr creţ şi unghii violete.
Într-o zi veniră la el trei indivizi care se intitulară juntă militară şi care-l omorâră.
Comentariul maestrului Ludovic L. (pe care nu-l cheamă Ludovic L.):
„În urma acestui regretabil şi clasic caz, se va interzice categoric purtarea de ochelari fumurii, mai ales dacă purtătorul lor va avea asupra sa – şi la vedere – o servietă neagră, întrucât confuziile general umane la un asemenea nivel pot avea consecinţe dintre cele mai grave pentru întreaga omenire. Şi, să nu uităm, nimeni nu e mai puţin vinovat decât noi ceilalţi. Noroc doar că Justiţia este şi va rămâne întotdeauna suverană.”
Anexă:
Rezultatele corecte la răspunsurile la întrebări
Rezultatele corecte la răspunsurile la întrebări din păcate sunt securizate pentru următorii 99 ani. Raţiunea acestei măsuri este că vremurile se schimbă, însă Justiţia suverană rămâne infailibilă, astfel încât este necesar ca mentalităţile să ajungă la un numitor comun pentru ca soluţiile să fie înţelese şi acceptate la fel de toată lumea. Într-o primă estimare, acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarea sută de ani. În caz contrar, se vor naşte contradicţii ducând la confruntări în urma cărora civilizaţia (iar) va dispărea.
De asemenea, fiind secretizat şi cazul Rom J. Rominger, deşi am descoperit aspecte senzaţionale în acest model de jurisprudenţă, vi-l vom putea explicita în amănunte abia peste 99 (nouăzeci şi nouă) ani.