Klaus Iohannis, un amărât providenţial

După ce Klaus Iohannis a fost cultivat de sistem ca o pajură nemţească, este astăzi terfelit ca o răţuşcă de baie din raionul de chinezării în botul lui Patrocle. Piuie doar printr-o găurică atunci când este strânsă, de ne minunăm de trecerea de la pasăre de pradă la o jucărie. România, probabil lăsată de administraţia lui Obama în arendă nemţească, trebuia să creeze în cel mai scurt timp un preşedinte care să satisfacă atât cerinţele Berlinului, cât şi pe cele interne ale unei populaţii din ce în ce mai scârbite de lumea politică. Mitul germanităţii a venit mănuşă sistemului. Puţină nostalgie a centenarului Quintus cu amintiri din copilărie de pe vremea regilor germani, ordinea şi disciplina pe trei străzi din Sibiu, un Walt Disnesy al modelului german au fost gogoriţele strămoşeşti despre naţiunea harnică a Europei, care au mai cucerit o dată România. De data aceasta, la urnă. Firesc pentru candidatul după reţetă şi design de unitate militară, că dă mai bine din bocanc decât din pene. Creat după modelul şi chipul politic al PSD-ului prin protocolul de colaborare dintre Năstase şi Forumul Democrat al Germanilor din România, primarul tăcut din Sibiu a fost identificat de sistem drept buha chioară care zbura pe sub radar. Românilor cu ochii pe caracatiţa puterii nealese şi secretoase, sătui de minciună, le-a fost prezentat un candidat nealtoit, un biet profesor de fizică, cu slăbiciune pentru polca nemţească şi wurşti. Din cei trei candidaţi cu cele mai mari şanse la preşedinţia ţării, doar nu putea să sară calul punând chiar un coleg, pe Victor Ponta, în fruntea ţării şi nici să se instaleze clanul Băsescu prin ascensiunea Elenei Udrea la putere. Şi iată cum românului îi iese admiraţia faţă de Germania pe gât. Nu că nu am avea ce aprecia la poporul german. Doar că produsul „nemţesc“ de la noi este un fabricat românesc, asamblat nu la Berlin, ci la Băneasa. Cum ai crede că o stea transformă o Dacie într-un Mercedes? Doar că noi am mai fost fraieriţi încă o dată. Fuşereala de la Băneasa făcută pentru a servi îndreptării României spre axa Berlin – Moscova în detrimentul parteneriatului cu SUA trebuie astăzi să facă faţă angajamentelor transatlantice, pe care administraţia Trump, sceptică faţă de Europa, le impune. Tocmai  demascarea modului privilegiat în justiţie de care a beneficiat Iohannis, de la dosare clasate la succesiuni mizerabile, arată că designul său de preşedinte a fost orice, dar nu nemţesc. Plan, proiect, viziune pentru neam, un zero barat. Bietul Iohannis a acceptat şi s-a complăcut să fie maimuţa beată din vârful ţării, fiind considerat de  sistem cel mai bine ales şi comod candidat pentru a ne strecura Germania pe gât la o gheretă de varză săsească.

Ciocnirea plăcilor tectonice dintre America şi Europa va avea ca epicentru România în perioada centenară. Parcă este mai degrabă parastasul unei rude îndepărtate, eveniment peste care nu putem sări şi îl celebrăm, cum se spune, cu batista pe ţambal. Că doar nu este „tri“, de la tricolor, ci de la Trianon. La sol puţin se vede din ceea ce ne pândeşte. Trebuie să admitem că domesticirea României sub egidă străină nici defel nu ne putea lăsa o pajură la cârma unei ţări domolite.  Rămâne să vedem care dulău va fugi în bot cu răţuşca noastră de gumă.