Kovesi nu scapă de Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

Reinvitarea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru a fi audiată ar putea fi supusă, luni, votului Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, ca urmare a deciziei CCR care instituie obligativitatea prezenţei acesteia la audieri şi a publicării motivării în Monitorul Oficial.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 se va reuni luni la ora 13.30 pentru a o audia pe avocata Maria Vasii, după ce aceasta a a făcut afirmaţii legate de moartea suspectă a unui judecător.

Pe ordinea de zi ar putea figura şi supunerea la vot a reinvitării lui Kovesi pentru a fi audiată, în condiţiile în care, la ultima şedinţă, nu s-a discutat acest aspect întrucât motivarea deciziei CCR care instituie obligativitatea prezenţei acesteia la audieri nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a aşteaptat publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei CCR referitoare la cazul Kovesi pentru a supune la vot reinvitarea acesteia pentru a fi audiată.

„Această motivare a CCR nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial, iar o decizie nepublicată nu e obligatorie, nu produce efecte juridice şi, din punctul nostru de vedere, încă nu există”, a spus preşedintele Comisiei, Oana Florea, săptămâna trecută.

Chestionată dacă membrii Comisiei aşteaptă publicarea motivării deciziei în Monitor pentru a o rechema pe Kovesi la audieri, Florea a răspuns: „Vom redeschide discuţia, dacă sunt argumente ale colegilor, voi supune la vot”.

„Decizia CCR conţine destule elemente pentru a crea cadrul legislativ. Până la acest moment nu am făcut propuneri de invitare nici a doamnei Kovesi, nici a altor înalţi funcţionari din Parchete, judecători, tocmai pentru că nu vrem să încălcăm legile, Constituţia, nu vrem să ne desfăşurăm activitatea în mod discutabil. Am aşteptat această decizie pentru a şti exact care ne sunt prerogativele, ce putem face”, a adăugat Oana Florea.

În cadrul şedinţei de săptămâna trecută a Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, deputatul PSD Liviu Pleşoianu a menţionat că se „impune” reinvitarea lui Kovesi la Comisie, în „lumina” deciziei CCR şi a motivării, dar că va face această propunere după publicarea în Monitorul Oficial.

„Se impune reinvitarea doamnei Kovesi. Nu propun acum asta, aşteptăm să apară în Monitorul Oficial motivarea CCR”, a spus Pleşoianu.

Preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat CCR după refuzul lui Kovesi de a răspunde solicitărilor Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 de a se prezenta la audieri.

CCR a decis că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, este obligată să se prezinte la audierile comisiilor de anchetă din Parlament, constatând că există „un conflict juridic de natură constituţională” între Parlamentul României şi procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

11 Comentarii

  1. De ce ar scăpa … ? Caricatura torționară și momăia de la Cotroceni au imunitate la ora asta … , în condițiile în care au îngenunchiat o țară de , dragul intereselor externe !

    • L C KOVESI A TRIMIS IN JUDECATA , O SERIE DE MARI BANDITI POLITICI IN SPECIAL : NASTASE , VOICULESCU , CLANUL BASESCU , UDREA , BICA , DRAGNEA , TARICEANU , COCOS ETC. IAR ACEST LUCRU , TICALOSII NU I-L POT IERTA !!! IN SPATELE EI INSA , ESTE POPORUL PROFUND , POPORUL ROMAN , SI DE ACEEA L C KOVESI , V-A INVINGE !

    • «De câte ori am auzit asta: „Rușii amenință Europa”!?…Ei bine, trebuie să înțelegem că, exact în timp ce spunem sau auzim asta, zeci de milioane de ruși nu fac altceva decât să meargă la muncă, să-și crească fiicele și fiii, să-și plătească taxele, să se spele pe mâini, să-și cânte cântecele…» zicea Dl Plesoianu, marele patriot, cand ne spunea ca noua ne e mai bine cu rusii cei pasnici…(Dl Plesoianu reprezintă PSD în Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei)
      Asta e alternativa? De aceea face Plesoianu atata galagie?

    • Basisti=tradatori de tara, mafioti, Kovesi= penala care protejeaza penalii basisti!

  2. Nu poate exista un „conflict juridic de natura constitutionala ” intre Parlamentul Romaniei si un procuror (fie chiar si procurorul sef DNA) – acest conflict poate fi , eventual ,intre doua institutii ale statului sau doua Puteri ale acestuia, in speta intre Parlament si Ministerul Public . Sa nu uitam ca , totusi , DNA este DOAR un Departament – e adevarat , Autonom si cu Personalitate Juridica -in cadrul PICCJ .

  3. Voi chiar nu va vedeți cat de Ridicola este România din toate punctele de vedere? Ce e cu porcăria asta mascați în fiecare zi, pușcării, lupta anticorupție, antiinfractionalitate!? Ce antiinfractionalitate? Când de fapt în România justiția este făcută de către niște infractori care fura legal ( ceea ce e muuuuuuult mai periculos decât orice infractor) de către niște impostori care încalcă legea, constituția? Se judeca în baza de legi neclare, interpretabile, neconstituționale?! Suntem o rușine globala. Toți ne vad cel mai rău din cauza mafiei infractinalitatilor și ilegalităților din justitie.

  4. Nerespectarea constitutiei inseamna un conflict de natura constitutionala.Cat tupeu poate avea un cetatean al Romaniei sa nu se prezinte la audieri pentru a lamuri o situatie pe care a creat-o?De unde isi trage curajul Kovesi?Lupii sunt puternici doar in haita.In justititia romaneasca exista o haita care nu raspunde decat la intrebari de peste ocean.Atat timp cat presedintele statului este nevoit sa plateasca un pret,nesupunerea haitei intra in pret.Ar fi fost extrem de simplu ca Johanis sa o cheme si sa o intrebe :Ce se intampla?Ar fi avut un raspuns.Nici macar nu vrea sa aiba un raspuns ca sa nu fie nevoit sa ia o pozitie.Prefera sa se hraneasca cu mostenirea construita de Basescu si dupa aceea va deveni revolutionar ca si Basescu astazi.

  5. Hotararea CCR zice asa : ,,… Curtea (CCR) a constatat obligatia doamnei Laura Codruta Kovesi de a se prezenta in fata Parlamentului Romaniei – Comisia speciala de ancheta a Senatului si Camerei Deputatilor…. ”. Ce formulare e asta ? Cum adica ,, Curtea a constatat obligatia doamnei ,,, ”? In ce fel a constatat obligatia ? CCR face constatari sau are rolul de a veghea la respectarea CONSTITUTIEI Romaniei precizand cu acuratete ce articol , paragraf , alineat , litera din CONSTITUTIE au fost incalcate ? Asta nu este o hotarare a CCR , este inca o rasina a lui Dorneanu dar placut mirositoare lu’ domnu’ Livu ! Proasta o fi LCK daca se va duce !

    • iar daca se duce e proasta, da ? cred ca de aia nici nu se duce!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.