Duminică, germanii votează în două alegeri regionale care pot fi decisive pentru guvernul cancelarului Friedrich Merz – în Mecklenburg-Pomerania Inferioară și Berlin. Alegerile au loc după victoria AfD în Saxonia-Anhalt, pe 6 septembrie, unde partidul de extremă dreapta a fost aproape de o majoritate absolută. AfD a câștigat susținând deportarea străinilor fără drept de ședere, reluarea relațiilor energetice cu Rusia și ieșirea din zona euro. A devenit în puțin peste un deceniu cel mai popular partid din Germania.
Alegerile pot redeschide dezbaterea privind „bariera” împotriva AfD
Sondajele arată că AfD nu va repeta victoria din Saxonia-Anhalt, dar cele două alegeri ar putea redeschide dezbaterea privind „bariera” prin care celelalte partide refuză alianțe cu AfD. Acest pact nescris își demonstrează limitele și nemulțumește electoratul, care consideră că nu mai este el cel care decide. Decid doar partidele-balama din fiecare land. Ele sunt cele care fac posibile coalițiile. În Germania sunt două partide tradiționale, de centru – CDU și social-democratii- SPD – iar ambele au nevoie de asemenea coaliții ce pot deruta electoratul. Guvernarea majoritară, așa cum au arătat alegerile din Saxonia Inferioară, începe să fie o opțiune doar pentru AfD.
Popularitatea lui Merz a scăzut la 14%
Popularitatea lui Friedrich Merz a scăzut până la 14%. Sunt tot mai mulți colegi din CDU care au îndoieli privind capacitatea sa de a conduce în continuare partidul. În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, CDU riscă cel mai slab rezultat din istorie: un sondaj de vineri îi dădea doar 6%, la limita pragului electoral, scrie Reuters. Merz se confruntă cu nemulțumiri legate de reformele privind pensiile, taxele și sănătatea, dar și de costurile energiei și locuințelor. Ultimele sondaje arătau că SPD și AfD sunt umăr la umăr, cu circa 36%, în timp ce Stânga are 9%, iar Verzii 5%.
Exproprierea corporațiilor din cauza chiriilor uriașe domină campania în Berlin
La Berlin, partidul de stânga Die Linke a trecut în fața CDU și amenință poziția conservatorilor la primărie. Campania s-a concentrat pe costurile locuințelor. AfD a urcat pe locul trei, cu 18%. Sondajul indică 22% pentru Die Linke, 20% CDU, 15% Verzii și 12% SPD.
În capitala federală, CDU se luptă pentru primul loc cu partidul de extremă stânga Die Linke, care a cerut exproprierea proprietarilor corporativi pentru a combate creșterea costurilor locuințelor. Aproximativ 85% dintre gospodăriile din Berlin locuiesc cu chirie, iar chiriile afișate în anunțuri aproape s-au dublat din 2014, când orașul era încă supranumit „sărac, dar sexy” de primarul de atunci, Klaus Wowereit, scrie The Guardian.
AfD se află în sondaje pe locul trei sau patru. Actualul primar, Kai Wegner, de la CDU, a renunțat în iulie să mai candideze pentru un nou mandat, după ce a intrat în contradicții în explicațiile privind decizia de a juca tenis în timp ce zone importante ale capitalei germane erau afectate, iarna trecută, de o pană de curent provocată de un incendiu. Stefan Evers, responsabilul principal pentru finanțele Berlinului, i-a luat locul drept candidat, însă nu a reușit să aducă procente partidului în sondaje.
Nu mai este HAUR extremist ,sau partidl lui Le Pen ci AfD….Ca bine le zici neicusorule….Probabil ca si eu as fi „extremist” pentru ca nu-s de acord cu magariile oiropenilor….
AfD ! AfD ! AfD !