Kremlinul dezminte schimbarea de la Externe

Kremlinul a insistat luni că ministrul de externe, Serghei Lavrov, rămâne la conducerea diplomaţiei ruse, în pofida zvonurilor intense privind căderea sa în dizgraţia preşedintelui Vladimir Putin după anularea summit-ului ruso-american de la Budapesta, informează EFE.

De Mădălina Hodea - redactor
Kremlinul dezminte schimbarea de la Externe

Kremlinul a insistat luni că ministrul de externe, Serghei Lavrov, rămâne la conducerea diplomaţiei ruse, în pofida zvonurilor intense privind căderea sa în dizgraţia preşedintelui Vladimir Putin după anularea summit-ului ruso-american de la Budapesta, informează EFE.

„Serghei Viktorovici continuă să lucreze, să lucreze activ”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, potrivit Agerpres.

Dmitri Peskov a calificat drept false informaţiile conform cărora preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-ar fi pierdut încrederea în şeful diplomaţiei ruse.

„Când va avea loc următorul eveniment public, atunci îl veţi vedea pe ministru”, a adăugat el, în faţa insistenţelor reporterilor.

Este a doua oară când purtătorul de cuvânt al Kremlinului este nevoit să răspundă speculaţiilor privind o posibilă demitere iminentă a lui Lavrov, în vârstă de 75 de ani. Speculaţiile au explodat după absenţa sa de la reuniunea extraordinară de miercuri a Consiliului de Securitate al Federaţiei Rusiei, în care s-a discutat despre posibila reluare a testelor nucleare.

Cu acea ocazie, preşedintele Putin a cerut Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării un raport privind oportunitatea efectuării de teste cu arme atomice, pe care Moscova le-a realizat ultima dată în perioada URSS (1990).Reuniunea la nivel înalt a fost anulată după convorbirea telefonică purtată pe 20 octombrie de Serghei Lavrov cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio.

Presa susţine că Lavrov s-a arătat „total intransigent” în această discuţie, ceea ce ministrul în persoană a confirmat puţin mai târziu într-o conferinţă de presă, respingând o posibilă încetare a ostilităţilor în Ucraina şi criticându-l pe preşedintele Donald Trump pentru că a întors spatele la ceea ce se presupune că s-a convenit la summitul desfăşurat la mijlocul lunii august în Alaska.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Zvonuri montate de retelele Soros. Putin si Lavrov sunt prieteni si ambii, strategi remarcabili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.