Kremlinul, „îngrijorat” după declarațiile lui Biden

Preşedintele amerucan a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în Polonia, că Putin nu ar trebui să mai rămână la putere.

Kremlinul, „îngrijorat” după declarațiile lui Biden

Preşedintele amerucan a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în Polonia, că Putin nu ar trebui să mai rămână la putere.

Kremlinul este îngrijorat de comentariile președintelui american Joe Biden despre președintele rus Vladimir Putin, a declarat luni purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Biden a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în Polonia, că Putin nu ar trebui să mai rămână la putere.

Oficialii Casei Albe au minimalizat ulterior remarca, spunând că Biden nu a cerut schimbarea regimului.

Cu toate acestea, Kremlinul a răspuns că s-a simțit „jignit”, spunând că președintele Rusiei „nu trebuie să fie decis de domnul Biden”.

„Aceste declarații provoacă cu siguranță îngrijorare”, a declarat Peskov luni, în cadrul unei conferințe de presă telefonice cu jurnaliștii, când a fost întrebat despre comentariile lui Biden, scrie CNN.

„Vom continua să monitorizăm îndeaproape declarațiile președintelui american. Le notăm cu atenție și vom continua să facem acest lucru”, a adăugat Peskov.

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

  1. @ @@Rammstein: Denuntarea de catre URSS a Pactului Ribbentrop – Molotov, in 1989, exact la 50 de ani de la incheierea sa, a fost o ipocrizie tipic ruseasca. Un gest ieftin de propaganda, intrucit URSS nu a spus nimic de consecintele sale, taxat imediat ca atare de RFG. De ce de RFG? Pentru ca Gorbaciov a invitat si RFG sa procedeze la fel. Raspunsul RFG la cacealmaua sovietica a fost aproximativ asa (Europa Libera): RFG nu se considera succesoarea Celui de-al treilea Reich, cu care URSS a incheiat pactul, deci nu are ce denunta. In plus, mai exista inca un stat german format pe ruinele Reichului, despre care Gorbaciov nu spune nimic.

    Romania a luat act de ‘generozitatea’ sovietica, prin vocea lui Ceausescu, la Congrezul 14, noiembrie 1989, spunind ceva despre conscintele pactului, care, pe moment, nu intra in discutie.

    Cit de sincere au fost vorbele lui Gorbaciov s-a vazut la scurt timp pe Nistru. Ele au avut aceeasi valoare cu cele ale lui Putin cind promitea si raspromitea ca nu va ataca Ucraina.

  2. R.Moldova, poate aborda serios shi in interesul moldovenilor=romanilor soarta Bassarabiei shi a Bucovinei furate de bolshevici. Pot propune lui Zelenskyy (care eronat shi tendetzios invita pe ei sa atace Transnistria), sa preia el Transnistria la schimb cu teritoriile furate. Asta ar fi o lovitura nu numai de imagine, dar shi o infringere militara a rushilor, ca prim pas de excludere a Rusiei din zona. Se va dovedi ca Rushii sunt propagandishtii pe aceasta problema, in ciuda acuzatziilor aduse Ukrainei ca detzin teritorii straine. Daca se va face pace, Rusia ca deobicei va shantaja cu aceasta problema inghetzata. Ukraina are nevoie in situatzia lor critica shi de vecini adevaratzi prieteni, care pot fi romanii, shi care au capacitatea de a dori shi ei o pace sincera cu ei, macar din acelashi motiv al pericolului rusesc. Trebuie incercata aceasta actziune diplomatica din partea R.Moldovei, care sigur va avea shi sprijin extern precum SUA, ce pot chiar coordona actziunea. R.Moldova este singura tzara din zona de conflict ca sa clarifice macar securitatea lor, shi in acelashi timp securitatea flancului estic al NATO. Deci, d-l Preshedinte Johannis poate discuta shi cu Preshedintele SUA in acest, care va fi aplaudat shi ca un fauritor de pace. Este o actziune, care ar aduce shi un premiu Nobel, shi de ce nu prevenii WW3. Daca ar fi fost Regele Mihai, sigur ar fi gindit la fel. Diplomatzia noastra are destula traditzie in a dori pacea in lume shi nu razboaie.
    O zi buna shi Nihil Sine Deo.
    Con
    P.S. Daca Ukrainienii o lalaie, mai ales ca in razboi numai cel care actzioneaza rapid poate invinge, atunci vor avea cum a mai fost in WW1, iluzia, ca sunt o tzara pe harta. Rusia este prea mare ca sa fie invinsa militar, shi trebuie mai mult shi cu credintza adevarata de creshtin ca sa actzioneze. Numai Alo!geniile nu rezolva conflictele inghetzate de semenii lor!!!

  3. @ Rumburak,. Un om normal iși cunoaște interesele.. iar in politică nu sunt amici sau inamici, ci doar interese. Să fii atît de prost incât să nu cunoști interesele poporului tău și să pedalezi prostește, fără șa, in interesul licuriciului, care de altfel te taxează pentru protecție,.asta doar de dragul fotoliului in care șefu se cramponează și se flatulează, iar oaia căscată, turma, să nu le vadă.. Apoi ce fel de nație ești bre ??

  4. Președintele Putin a schimbat total cursul planurilor diabolice ale ocultei,planuri făcute pentru căpcăuni ca Rumburak,numai buni pentru încălzitoare centrale funcționând cu combustibili mixt.

  5. Deocamdată… EUropa depinde ENERGETIC de Rusia, ALIMENTAR de Ukraina si INFORMATIC de China … si DELOC de America !

  6. Da’ ce supărare printre trolii putinei că le-a fost jignit șeful!
    Puțin e un criminal cu probleme psihice evidente și si-a meritat din plin fiecare cuvânt din partea lui Mos Biden. Rusii au fost prinși cu chiloții în vine, nu se asteptau la o reacție atat de dura de la Biden și s-au „ingrijorat”. Ce sa-i faci, când ești prost, și viata-i grea. Cam asa e cu Putin și cu rusii.

  7. Hai nu zau ! Si zi asa, ai vorbit cu presedintele de scara si ti-a zis ca a fost atacat cu „umbrela bulgareasca” ? Da’ nenea ala de la comisia de cenzori, a fost asasinat si el de GRU ?

  8. Rumburak taica, ai ramas tot la stadiul de avioane de hirtie si joaca cu soldateii de plumb pe covor ! Geopolitica (chiar cea de clasa a treia) iti e la fel de la indemina pe cit ma pricep eu la cultivarea orhideelor si la fizica particulelor ! Vezi sa nu te duci niciodata pin’ la capatul Lumii, ca s-ar putea sa faci un pas gresit, sa cazi pe partea cealalta si mai raminem fara tine !

  9. Europa trebuie sa spună „EXACT” INVERS … Biden TREBUIE dat JOS .. pentru ca America sa INCETEZE POLITICA sa de DISTRUGERE a Europei !!! Politico-militar (a primelor doua tari ca marime si BOGATIE de RESURSE din Europa …Rusia și Ukraina) iar mai apoi a TUTUROR tarilor DEPENDENTE economico-financiar de aceste … adică cam a INTREGII EUrope !!!

  10. Kremlinul vede paiul din ochii altuia. Uita ca de ani de zile ataca un alt președinte, și mai nou, trimite ucigași să-l elimine fizic.

  11. Mai pe departe asa, are dreptate Mos Bidon, cam are dreptate.
    Cine mai discuta cu un tip care incalca toate acordurile si angajamentele asumate?
    Putin e istorie, un paria.
    Rusii or sa-l mazileasca.
    Deja apar probleme prin Nagorno-Karabah, pe la Kurile, or sa apara si in Georgia, poate si in Transnistria (aia deja cauta intelegeri cu Moldova)

  12. Esti idiot, amice!

    Tocmai NATO e organizatie terorista care va fi chiar condamnata. Mai repede decat crezi.

    Noi (adica voi, idiotii utili) veti fi aia care veti plati despagubiri de razboi, fiindca Romania a fost stat agresor atat in Afganistan, cat si in Ucraina.

  13. Ponimaeshi oceni horoso moi dorogoi Medvedi, dupa cat ii lingi in fund pe rusi si dupa cat te entuziasmeaza macelul din Ucraina.
    Esti rus spalat pe creier de Putina……[Rumburak]

  14. O fi democratic, dar fii sigur ca romanii nu si-ar mai dori acum iesirea din NATO dupa ce vad ca au patesc ucrainienii din partea eliberatorilor si denazificatorilor lui Putin.
    Ca sa iesi acum din NATO, ar insemna sa nu mai ai nici macar aceasta firava protectie si sa faca Putina ce vrea cu noi.
    Ar fi cel mai mare act de inconstienta, cand te stii cu macelarul dement peste gard, agitand zilnic amenintarile nucleare.
    De iesirea din UE nici nu se discuta. Romanii vor sa plece nestingheriti si sa munceasca in tzarile UE. Un referandum pe aceste teme este inutil. Romanii nu-s prosti sa nu-si cunoasca interesele. Nici spalati pe creier ca rusii.
    In neonazi europeni mai cred doar tembelii…..[Rumburak]

  15. Ucraina nu exista. D-aia se imparte acum. Inapoi la cartea de istorie!

    In anul 1989, URSS a denuntat pactul Ribentropp-Molotov. Romania l-a denuntat in 1990. Prin urmare, Ucraina nu exista. A fost artificial si abuziv recunoscuta de „civilizati” ca sa infileteze acolo un stat evreiesc nazist.

    Da, da! Hitler insusi a fost un Rothschild. Ta-su mare dinspre ta-su a fost baronul de Austria.

    WW2 a fost finantat de aristocratia jidaneasca britanica (Rothschild, Sinclair, Windsor, Spencer).

    Inapoi la istorie, ca sa nu-ti mai dai cu parerea de-a prostu’! Ne consumi curentu’.

  16. Este foarte democratic, dar nu este cazul, fiindca se dizolva singure. NATO va fi condamnata ca organizatie terorista, iar UE nu va supravietui inflatiei si cresterii demente a preturilor.

  17. Te rog sa te exprimi in limba romana, fiindca nu inteleg ce vrei sa spui. Am toata bunavointa si priceperea gramaticala, stilistica si semantica, dar tot nu inteleg. Nu suna romaneste.

    Ce ai vrut sa zici?

  18. Referndumul pentru iesirea Romaniei din UE si NATO nu e democratic… ? Vinzi gogosi…cu poza de neonazi…, ai nevoie de pampersi…

  19. Ma baiatule, de ce nu vrei tu sa recunosti cinstit ca tu n-ai nici in clin nici in maneca, ceva comun cu Hungaria din NATO?
    Semneaza-te cinstit: ,,Balshoi Medvedi” si gata.
    Vad si curcile de langa buda Pesta ca tu esti trup si suflet pt Putin si macelarii lui…..[Rumburak]

  20. Pentru Marele Urs. Faceti urmatoarea afirmatie in postarea dumneavoastra : ” Păi, sunt vorbele unuia care nu mai știe de cinste și adevăr.” Intrebare : dar a stiut vreodata de cinste si adevar?!” Eu sunt sigur ca NU! Ce poti spune despre un om care in timpul campaniei sale electorale, la care abia a reusit sa adune o ” multime de gura-casca ” pe care o puteai numara pe degetele la ambele miini, si din care 3/4 erau ziaristi si paza de corp, care a afirmat ” candidez ca un mindru democrat pentru Senatul SUA??? ” sau care a afirmat ca : ” eu am intrat in Senat acum 150 ani???

  21. Nu doar un bou, ci toata cireada „civilizata”. Acelasi discurs l-au avut, pe rand, intai Sholtz, apoi Boris Johnson. Au sarit rusii pe forumuri ca arsi de le-a astupat gura.

    Lu’ Johnson i-au zis ca sa n-aiba nesimtirea sa le vorbeasca lor de democratie, cand ei o au pe baba din 1953, si-nca traieste. Iar lui Sholtz, i-au zis ca sa vina-n Rusia sa se intalneasca cu rusii in piata, daca are curaj.

    Apoi, au sarit China, India, Africa de Sud, Myanmar, Brazilia foarte ultragiate de ingerinta Germaniei, UK si USA in politica altor state. Chiar i-a atentionat ca vremea lor si a politicii lor a trecut.

    Iti recomand presa de oriunde, mai putin aia „civilizata”. Am urmarit constant, de mai bine de 10 ani incoace, presa chineza si, mai recent, presa indiana si Sud-Americana. Au analize politice si economice care si-au dovedit pertinenta in timp.

    Presa „civilizata” e manelizata toata. Nu exista analize politice si economice pertinente. O sa vezi cat de multi vor fi „luati prin surprindere” de colaps, fiindca s-au uitat in presa „civilizata”.

    China, India, Rusia explica de ani de zile popoarelor lor cum sa-si echilibreze portofoliile de economii sau de investitii, in ce sa investeasca, cum sa tezaurizeze, in ce sa investeasca sau sa tezaurizeze. De fiecare data au avut dreptate. Si eu m-am luat dupa analizeze lor si am castigat si mi-am stabilizat pozitia financiara.

    P.S. pentru ziarele rusesti folosesc Google Translate. Chinezii au ziare in limba engleza.

  22. La un pret de 2.000-3.000 dolari 1.000 metri cubi de gaze de sist lichefiate si cancerigene din USA economia UE se duce-n cap in max. 2 ani de zile. Iar daca petrolul va salta si el la 300 dolari barilul efectiv aceasta va colapsa definitiv si irevocabil. „Uniunea Europeană a importat, în 2020, 58% din energia pe care a consumat-o, deoarece propria sa producţie a satisfăcut doar 42% din necesar, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), transmite agerpres.

    Mixul energetic al UE în 2020 s-a compus din petrol şi produse petroliere (35%), gaze naturale (24%), energie regenerabilă (17%), energie nucleară (13%) şi combustibili fosili solizi (11%).”

  23. Dupa macelul facut de Putina in Ucraina, in afara de tine si de cativa lingai si propagandisti putinisti nu prea vad cine ar mai vrea sa iasa din UE si din NATO.
    Traiesti cu capul in nori. Finlanda si Suedia vor in NATO. Ucraina si Georgia la fel. Nimeni nu mai este sigur pe tzara lui din cauza unui dement…..[Rumburak]

  24. Novaya Gazeta, „aproape ultimul ziar independent rămas în Rusia”, rezumă în batjocură punctele de vedere ale Rusiei:
    Dacă regiunea ta a fost a noastră timp de 500 de ani și a devenit a ta doar în ultimii 50 de ani; esti un ocupant.*
    Dacă un teritoriu a fost al tău timp de 500 de ani și a devenit al nostru în ultimii 50 de ani, trebuie să ne aparțină – granițele nu trebuie să se schimbe.*
    Dacă o regiune ne-a aparținut acum 500 de ani, dar nu după aceea, ar trebui să ne aparțină din nou, ca leagăn al neamului nostru.*
    Dacă acolo locuiește majoritatea oamenilor noștri, atunci regiunea trebuie să ne aparțină.*
    Dacă oamenii noștri formează minoritatea într-o regiune, trebuie să aparțină și nouă, pentru că minoritatea noastră trebuie protejată de persecuție.*

    Visul nostru de glorie este o necesitate istorică. Visele tale de glorie sunt fascismul.*

  25. Dar de cand un bou comanda in ce alianta doreste sa intre, cine sa guverneze si ce granite trebuie sa aiba Ucraina?
    De asa ceva de ce nu te intrebi lingaule sovietic?……[rumburak]

  26. E si logic sa ne ingrijoram.
    Daca-l pune naiba pe Biden sa-l interneze pe Putina al nostru la Sapoca sau Socola?!
    Atunci oligarhii rusi konetz filima?

  27. De cand un bou comanda cine să fie președinte sau nu într-o țară?…uite nici mie nu-mi place paraliticul!!! .. si ca ar fi bine să-l ducă la numărul 9 american!!..adică Nine!!!

  28. Normal,bre..La ce vocabular cu jigniri ca macelar,criminal..spui ca mos Bidon e un betivan aflat la o suieta in carciuma sau la sezatoare in fatya portii,nu ditamai ,,cel mai puternic om,,din lume la ce functie ocupa.E clar ca mos Bidon e fix un caz clinic de tulburat mintal si trebuie suspendat si bagat urgent la tratament.Ghinion.Ps.Cand te besesti sub nasul reginei Angliei,cazi in coate si genunchi pe scarile avionului,confunzi pe Kamala si alte femei cu ,,prima doamna,,si folosesti cuvinte jignitoare fara sa te gandesti la cosecinte ..e clar ca nai toate tiglele pe casa.Ghinion.

  29. Păi, sunt vorbele unuia care nu mai știe de cinste și adevăr. Nu mai are reținere la infracțiuni și câștigă alegeri prin trucuri și fraude.. Deci evident vorba lui moșu nu merită un scuipat și nu e de luat in serios.. A imbărtânit degeaba..a rămas copil minune.

  30. Kremlinul este foarte ingrijorat fiindca psihopatul de Biden are butonul nuclear. I-e frica sa nu-l confunde cu butonul de la telecomanda.

    Alta ingrijorare nu are Kremlinul. Nu mai dezinformati!

    Recomand tuturor sa se lase de presa „libera” romaneasca si sa citeasca analizele politice si economice din tarile din Asia, Africa si America de Sus.

    In special China este foarte transanta in a-si exprima pozitia privind declararea NATO ca organizatie terorista.

    Lumea deja este orientata spre Asia.

    UE, UK, USA si NATO sunt prabusite. Le lipseste actul oficial de ingropaciune. Dupa prognozele Chinei, „luna mai vine cu rezolvarea tuturor problemelor generate de Lumea Veche”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.