Liberalismul care ne scufundă social-democratic

Singura speranţă de refacere a democraţiei a fost reapariţia partidelor istorice. Dar, din păcate, cum altădată şenilele sovietice invadaseră ţara, aşa s-a instalat, după 1990, un spectru politic drept reverberaţie a celui stalinist. Ameninţând cu un atentat continuu, făţiş, noii oameni politici, serviciile de tot felul, şi-au împărţit zonele de influenţă ca un veritabil ocupant. Tăcerea inerţială asupra acelui moment arată monstruos că încă nu a apărut o nouă clasă politică, dar nici o societate civilă. Nici nu aveau cum.

Mentalitatea de ocupant s-a instalat în administrarea ţării, oriunde. Consultarea publică există doar pe hârtie, de ochii lumii, şi aşa destul de firav. Societatea, în accepţiunea ei de partener-decisiv, nu există. Aceşti politicieni au reuşit să o distrugă, plasând demagogia lor pe toate canalele de comunicare. Este suficient să auzi vocea crainicilor de Radio sau Tv publică şi să fii şocat de tonalitatea care te aruncă în trecutul blocant. Perspectiva de tip inchizitorial, total antidemocratică, acordată puterii de către beneficiarii ei, arată sistemul poliţienesc şi mentalitatea poliţienească a omului politic actual. A-l mai suspecta de apartenenţă la un serviciu secret nici nu mai este necesar.

Reforma politică nu se poate întâmpla decât sub presiunea societăţii. Conştientizarea asupra propriilor responsabilităţi în ce-i priveşte situaţia întârzie, divertismentul şi diversiunea fiind la ordinea zilei. Baletul oamenilor politici nu le arată doar preocupările legate de interesele de grup, sau personale, dar apare tot mai vizibilă incapacitatea lor de intervenţie legislativă. Sistemul nu mai poate funcţiona prin propagandă. Majoritatea politicienilor sunt implicaţi în distrugerea ţării, nimic nu-i mai poate scoate din uzura unei istorii detestabile. S-a ajuns într-o situaţie în care ei sunt singurii vinovaţi. Noua istorie pe care o deschidea cu tot felul de diversiuni Ion Iliescu îi poate alinia pe toţi actanţii politici actuali. O privire atentă, care se impune, poate sesiza cu uşurinţă aceste detaşamente de soldaţi credincioşi care în numele căpătuielii au transformat România într-o ţară numai a lor. Este singura lor raţiune de a fi împreună.

Liberalismul românesc postdecembrist face şi el parte din strategiile încropite atunci. Lipsit de avergură democratică, refăcut continuu cu forţe livrate de la rezerva de cadre securisto-comunistă, PNL s-a agăţat de putere având tot concursul strategilor din umbră. A susţine acest conglomerat politic doar din faptul că nu există o altă soluţie înseamnă a legitima o diversiune cu rădăcini în trecutul comunist. Actualul liberalism nu a produs decât iluzii, aşteptări, frustrări. Cu seniori care şi-au desăvârşit vocea intelectual-democratică în laboratoarele Securităţii şi ”speranţe” care nu pot fi, inevitabil, decât copii fidele, partidul Brătienilor este într-o captivitate care îşi arogă un monopol doctrinar scandalos. Foşti membri PCR în marea lor parte, preparaţi de Securitate pentru politica statului totalitar, aceşti roboţi politici ar trebui debranşaţi de la titulatura liberală pe care nu o pot întruchipa din o mie unul motive. Una dintre vocile realmente liberale, Dinu Patriciu, personaj care ar fi putut interpreta adevărate partituri politice, a preferat să se retragă la obârşia comună, confirmând emblematic extracţia moral-politică a partidului. De la ceilalţi nu putem aştepta absolut nimic. Dinu Patriciu avea, nu doar aparent, capacitatea să activeze doctrinar liberalismul. Toxicitatea regimului comunist a fost maximă, toleranţa faţă de acel sistem trebuie să fie zero.

Dizidenţa făcută de PDL nu a fost în numele democraţiei, şi nici alianţa anterioară nu a fost în numele acesteia. PNL pare să se fi constituit din rezervele de cadre mai şlefuite, dar tot mediocre, fără suflu democratic. Serviciile secrete nu pot produce democraţie, cultură, nici bunăstare măcar. Genul acesta de politruci au făcut de nezdruncinat ultimii ani ai dictaturii comuniste, aflându-se în puncte cheie ale sistemului, îi avem în frunte peste tot sau prin delegaţie. Chiar marginalizaţi înainte de 1989, unii dintre ei au revenit, au fost propulsaţi în poziţii cheie. Astfel, ei au ajuns stâlpi ai noului sistem, antidemocratic fatalmente. Trecerea acestora de la o poliţie politică la alta este punctul care va trebui clarificat, aici aflându-se răul major care bântuie societatea.

Activiştii de la PSD şi specialiştii acoperiţi ai PNL fac un cuplu în care singura problemă care se pune este aceea a intereselor personale, de supravieţuire. Este normal ca Traian Băsescu să-i domine pe toţi, aşa cum a făcut-o şi Ion Iliescu. Puterea se află în mâinile serviciilor, ceea ce anulează orice discuţie despre democraţia românească actuală. Lucrurile nu pot merge la infinit aşa.

Cât serviciile secrete nu vor fi separate de puterea politică, nu vom avea nici democraţie, nici dezvoltare. Asta arată calitatea joasă, imorală, şi a serviciilor, şi a politicii. Această separare trebuie luată foarte în serios, chiar dacă scena politică ar putea rămâne pentru un timp aproape goală, fără iluştrii mamuţi. Păstrarea situaţiei de acum va prăbuşi ţara, aruncând-o în instabilitate şi lehamite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.