Luați o plapumă de la Timmermans!

Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat, marți, la Bruxelles, că europenii pot contribui la lupta împotriva lui Vladimir Putin prin diminuarea căldurii din casele lor. „Mai puneți o haină în plus pe voi!” este îndemnul pe care-l auzeau românii și în decembrie 1989, când se văitau de frigul din apartamente. Dar e o diferență față de acele vremuri: atunci stăteam la coadă la benzină cu sticla și bidonul, acum avem un update cu tomberonul…

Timmermans a prezentat luni seară, în plenul Parlamentului European reunit Strasbourg, proiectul unor măsuri de urgență menite să reducă dependența țărilor din UE de gazul rusesc cu două treimi până la sfârșitul anului și să elimine definitiv dependența de țiței din Rusia înainte de 2030. „Alegerile voastre privind câtă energie consumați vor decide cât de puternici suntem în reacția noastră față de Rusia”, s-a adresat Timmermans cetățenilor europeni.

Aceeași „soluție” a fost oferită zilele trecute și de șeful Agenției Internaționale de Energie (AIE), Fatih Birol. Acesta susținea că dacă, pe durata sezonului rece, europenii și-ar reduce temperatura în case cu un grad, ar scădea considerabil dependența față de gazul rusesc. Caloriferele ceva mai reci ar fi și o formă de susținere a Ucrainei – în sensul că, reducând consumul de gaz, „fiecare consumator ar sancționa personal Rusia pentru invazia Ucrainei”, a mai spus dl.Birol, într-o logică impecabilă.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, le-a cerut și el, miercuri, cetăţenilor europeni „să dea căldura mai încet în locuinţe”, întrucât trebuie „plătit un preţ” pentru „tăierea cordonului ombilical” care uneşte economia UE de cea rusă. „Să întrerupem fluxul care le permite rușilor să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul”, a declarat Borrell în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema invaziei ruse. Cordonul ombilical UE-Rusia poate fi tăiat și la nivel micro, spune Borrell, care i-a invitat în acest sens pe cetăţenii europeni să mai pună o haină pe ei. „Cer ca toată lumea să facă un efort individual pentru a reduce consumul de gaz, la fel cum reducem consumul de apă atunci când este secetă şi la fel ca atunci când ne punem o mască pentru a combate un virus”, a explicat Borrell rațiunea acestui sacrificiu termo-caloric.

Independență, dar nu chiar de tot!

În prezent, țările din UE importă din Rusia 40% din gazul ce le este necesar necesar și aproape un sfert din țiței.

Frans Timmermans se contrazice pe sine când vorbește despre atitudinea UE față de Rusia. Pe de o parte, el anunță un plan complicat, obligatoriu pentru țările UE, de a reduce două treimi din nivelul actual al importurilor de gaz rusesc. Pe de altă parte, el respinge o soluție prin care importurile din Rusia se pot reduce la zero fără nici un efort organizatoric din partea lui Timmermans & Co.

Soluția i-a dat-o lui Timmermans viceprim-ministrul rus Alexandr Novak. Acesta a declarat că țara sa „are tot dreptul să impună un embargo asupra pompelor de gaz prin gazoductul Nord Stream 1”. Deci Rusia l-ar putea scăpa definitiv de griji pe Timmermans dacă ar închide robinetele actualei conducte spre Europa, ca reacție la decizia Germaniei de a suspenda darea în folosință a Nord Stream 2.

Dacă Rusia va decide să închidă Nord Stream 1, CE ar face și o economie la buget, întrucât funcționărimea bruxelleză din subordinea lui Timmermans, care se strofoacă să găsească „măsuri de urgență pentru independența energetică” a țărilor membre, ar rămâne fără obiectul muncii. Independența de Rusia ar fi deplină și totală.

Conducta Nord Stream 1 a fost începută în 2005 și inaugurată în 2011, în prezența liderilor Rusiei, Germaniei, Franței și Olandei – principale beneficiare ale investiției (foto). Are capacitatea nominală de 55 de miliarde de metri cubi pe an, dar în 2021 a transportat 59,2 miliarde de metri cubi, având conexiuni spre alte conducte magistrale care pornesc din Rusia (OPAL, Yamal – Europa și STEGAL) .

Frans Timmermans a fost întrebat, într-un interviu difuzat miercuri seara de Antena 3, dacă are în vedere anunțul Rusiei privind închiderea robinetelor de gaz pe Nord Stream 1. Adică UE să scape de dependența de gazul rusesc – visul de aur al lui Timmermans – fără ca acesta să miște un deget.

„Dacă vor face asta, ne vom descurca”, a răspuns prim-vicepreședintele CE. „Avem planuri ca să ne asigurăm că asta nu va duce la blocarea economiilor noastre, că nu va duce la o problemă cu rezervele de energie”, a spus el.

Chestiunea livrării de gaz rusesc către țările UE a rămas în coadă de pește. Adică, Timmemans va impune țărilor UE acele măsuri care să reducă doar cu două treimi importurile de gaz sau va aștepta ca Rusia să-l scutească de griji, închizând de tot Nord Stream 1?

Și ar mai fi o întrebare: cele două treimi din import pe care UE le-ar reduce până la sfârșitul anului fac parte și cele 4,5 miliarde mc de gaz pe an, pentru care Ungaria are contract direct cu Gazprom pe 15 ani? Contractul ruso-maghiar a fost semnat în septembrie anul trecut, fără aprobarea lui Timmermans, la prețul din 1995, adică de 5 (cinci) ori mai mic decât era prețul mediu din UE la 1 februarie a.c.

Și încă o întrebare: ca să se ajungă la o reducere cu două treimi a gazului importat din Rusia, per total UE, cine și cum se vor stabili cotele de reducere a importurilor pe fiecare țară în parte?

Vătaf peste o colonie ideologică

Frans Timmermans este un personaj celebru al Comisiei Europene, plantat direct în funcția de prim-vicepreședinte al CE încă de la prima sa intrare, în 2014, în politica de la Bruxelles. Acum el este la al doilea mandat consecutiv în aceeași funcție, fiind responsabil direct pentru European Green Deal, pentru un acord ecologic european și pentru o lege europeană privind clima. În primul mandat, în Comisia condusă de Jean-Claude Juncker, Timmermans era un „eurogrand”, răspundea în CE de o mai bună reglementare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale.

Sub acoperirea unor astfel atribuții extrem de largi, Timmermans s-a manifestat ca un fel de guvernator peste colonia ideologică numită România. A defilat pe-aici cu aerul de Mare Komisar, trasând linii roșii unei întregi națiuni, spunându-ne el ce e bine și ce e rău, inventând cerințe care nu se regăsesc în acordurile semnate și obligațiile asumate de statul român, strâmbând din nas pentru orice, dând note partidelor și guvernului,vronțăind la nesfârșit „MCV”, „independența justiției”, „statul de drept” și altele asemenea într-o vreme în care binomul securisto-kovesist încălecase pe țară sub privirile UE ș.a.m.d.

Prostul renume de care se bucură chiar în leadershipul bruxellez acest Timmemans este dovedit și de următoarea situație. Spre sfârșitul primului său mandat de prim-vicepreședinte al CE, personajul a țintit mai sus – depunându-și candidatura pentru funcția de președinte. În decembrie 2018, în urma unor jocuri de culise, Partidul Socialiștilor Europeni l-a desemnat candidat, fiind nominalizat oficial în februarie 2019, cu numai trei luni înainte de alegerile europarlamentare. Dar, în alegeri, PSE a obținut mai puține mandate de europarlamentari decât PPE, astfel că președinția Comisiei urma să fie încredințată, conform voturilor primite, reprezentantului acestui partid, Manfred Weber. În mod ciudat, însă, Consiliul European a intenționat inițial să-l nominalizeze pe Timmermans. Cam cum a făcut Iohannis în 2020, numind premier de la PNL, deși PSD câștigase alegerile.

Intenția nominalizării lui Timmermans la șefia CE a stârni protestul multor guverne din Europa Centrală și de Est, care fuseseră jignite de maniera în care Frans Timmermans se purtase ca prim-vicepreședinte, având abordări inacceptabile despre ce înțelegea el prin stat de drept.

Estimând că favoritul lor va pica la vot și nemaiputându-l aduce în cărți pe refuzatul Weber, granzii Europei au scos din pălărie candidatura de compromis a Ursulei von der Leyen. Desemenarea acesteia a stârnit nemulțumire în rândul multor deputați ai Parlamentului European, întrucât se încălcaseră două reguli: von der Leyen nici măcar nu candidase pentru această funcție și nici nu participase la alegerile europene. Având obrazul șifonat de o astfel de manevră, Germania s-a abținut la votul pentru noua președinte a Comisiei. Ca să obțină voturi de peste tot, von der Leyen a promis că principalii foști contracandidați, Timmermans și Vestager, vor deveni vicepreședinți în Comisia sa. Zis și făcut.

Frans Timmermans a trebuit să se consoleze (sic!) pentru următorii cinci ani (2019-2024) cu același rol de prim-vicepreședinte ca în mandatul precedent, deși gurile rele spun că el este președintele de facto al CE, nicidecum Ursula von der Leyen, considerată „președinta unei conjuncturi”. Să vedem ce vor aduce alegerile europene din 2024 pentru ambițiile de nestăvilit ale lui Timmermas.

Ofițer antrenat să interogheze prizonieri de război

În noiembrie 2006, pe când era doar subsecretar de stat în guvernul olandez, Timmermans a fost decorat de Traian Băsescu-Petrov cu titlul de Comandor al Ordinului pentru Merit. Dar calitatea lui Timmermans care era trecută pe decretul de decorare era una politică: „purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat din Regatul Ţărilor de Jos”!

Va să zică, în perioada în care lupta din greu pentru băgarea în pușcărie a liderilor locali și centrali ai PSD din România, Băsescu-Petrov decora – nu liderul, nu președintele, ci pe…purtătorul de cuvânt al PSD olandez! Avea să fie o investiție pe termen lung, pe care Băsescu a făcut-o în cel care avea să-i fie unul dintre marii susținători.

De unde până unde a avut purtătorul de cuvânt al unui partid nesemnificativ din Olanda atâtea merite de a fost decorat de ditamai președintele României? Explicația poate să constea în cunoscută confrerie a securiștilor: turnătorul Băsescu-Petrov l-a decorat pe cel care timp de trei ani a fost spion olandez la ambasada de la Moscova, după ce fusese instructat să interogheze prizonierii de război.

În descrierea făcută lui Frans Timmermans de „Politico.ro”, sub semnătura lui Martin Mevius, în 13 aprilie 2013 (https://www.politico.eu/article/open-flame/), pe când Timmermans era ministru de Externe al Olandei, se arată că „Timmermans și-a învățat limba rusă în timpul serviciului militar, ca ofițer de informații, pentru a interoga prizonierii de război”. Pe en.wikipedia.org este prezentat contextul respectiv: „La 6 ianuarie 1986, Timmermans a fost recrutat în Armata Regală a Țărilor de Jos pentru Serviciul de Informații și Securitate Militară olandez (unde s-a) specializat în limba rusă și interogarea prizonierilor de război. În august 1987, a fost eliberat din serviciul militar și s-a alăturat serviciului public olandez ca ofiţer în Departamentul de Integrare al Ministerului Afacerilor Externe”. „Când Timmermans – tatăl a devenit ofițer de securitate la Ministerul de Externe olandez, slujba l-a dus pe el – și pe fiul său (din prima căsătorie – n.n.) – în toată Europa”, notează Politico.ro.

Nu se știe dacă instruirea în limba rusă și specializarea în interogarea prizonierilor de război s-au făcut în scopul de a fi parașutat la ambasada olandeză din Rusia, de a interoga prizonieri ruși din nu se știe care război sau și pentru ambele situații. Cert este că Timmermans a fost numit la 1 iulie 1990 secretar adjunct al Ambasadei Olandei la Moscova. După trei ani de misiune în Rusia, el a revenit la 1 septembrie 1993 în centrala ministerului de Externe. Peste 6 luni, în martie 1994, a fost numit asistent al comisarului european Hans van den Broek, iar peste încă un an a devenit consilier principal și secretar privat al lui Max van der Stoel, Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). De aici încolo, cariera ofițerului instructat în interogarea prizonierilor de război este previzibilă – parlamentar, ministru adjunct și, apoi, ministru de Externe, după care plasarea în birocrația înaltă de la Bruxelles.

O personalitate cu asemenea consistență diplomatică nu putea intra în aparatul CE decât direct în funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene. Cum funcția doboară gradul, lui Timmermans nimeni niciodată n-a îndrăznit să-i adreseze vreun reproș, el manifestându-se ca președintele de facto al CE.

Europa n-a putut să producă altceva mai bun, mai frumos și mai deștept decât pe acest Frans Timmermans. De aceea, nu mai miră pe nimeni faptul că faimoasa noastră SNSPA i-a conferit, în martie 2019, titlul de doctor honoris causa, festivitate la care laureatul cu tichie a ținut un discurs de recepție cu multe jigniri la adresa țării și a partidului de guvernământ din acea vreme, făcându-se că nu aude discursurile prezidențiale pline de „ciuma roșie”, „desființarea PSD”, „o Românie fără pesediști” și alte asemenea expresii de inspirație nazistă, ce se auzeau inclusiv pe sub ferestrele ilustrei universități de propagandă a regimului.