Lucrăm cu premise diferite

Adversarii modificărilor din legile justiției susțin că pe timpul președintelui anterior justiția noastră a fost depolitizată.

Partizanii acestor modificări susțin că dimpotrivă, în vremea regimului Băsescu justiția a fost extrem de politizată.

Cineva se înșală: ori prima categorie, ori a doua. În opinia mea, prima categorie este formată din băsiștii fanatici, intelectualii lui Băsescu și niște tefeliști cu un simț al realităților precar. Cazul intelectualilor este cel mai grav: lor le este foarte neplăcut să-și facă mea culpa pentru cauționarea unui regim care a reconstruit poliția politică sub „vigilența“ naivității lor.

Cazul ambasadorilor este mai special: ei au înțeles ce se întâmplă, dar le-a convenit, căci erau la curent cu faptul că noua poliție politică (partea SRI-DNA mai ales) se construia în principal pentru a proteja interesele marilor corporații. Așa înțelegea Traian Băsescu neoliberalismul.

Așa încât, internaționalizarea campaniei de împotrivire față de modificările din legile Justiției și din codurile penalului subîntinde o mare ipocrizie: nu schimbați natura politizării care a existat, nu scoateți această politizare de sub autoritatea președintelui pentru a o duce sub autoritatea ministrului Justiției!

Toată bătălia avea deasupra ei un paragraf din Constituție care stipulează că avocații statului (procurorii) stau sub autoritatea acestui minister.

Ce se întâmplase? În vremea regimului Băsescu a fost acreditată ideea falsă că nu Justiția (judecătorii) se bucură de independență, ci mai ales procurorii ar avea acest atribut constituțional. Cea mai activă voce în acest sens, azi, aceea a Codruței Kovesi, protejată la rândul ei, ori  de câte ori încalcă (decorativ sau faptic) litera și spiritul Constituției.

Tudorel Toader, actualul ministru al Justiției, a devenit un aparent apărător al ei, prin inacțiune. N-a formulat nicio declarație publică spre a corecta falsurile propagandei kovesiene: nu mai vorbiți de independența procurorilor, ci de imparțialitatea lor, căci, altminteri, vă puneți în afara respectului pentru legea fundamentală!

Actualul ministru al Justiției înțelege cel mai bine în ce afacere ne aflăm (o luptă pentru diminuarea capacității de abuz a DNA) și a ales să meargă pe burtă (cum se zice), pentru că dacă ar fi mers drept, în picioare, ar fi devenit o țintă a enormei capacități de abuz a DNA.

O ironie (de natura norocului pe care îl avem uneori în istorie) a făcut ca ținta cea mai vizibilă să fie vulnerabilul Dragnea, condamnat cu suspendare, definitiv și irevocabil. Sub protecția acestei împrejurări, Tudorel Toader a găsit, fără să fie hărțuit, locurile din sistemul judiciar care asigurau cu asupra de măsură puterea de abuz a DNA și a propus cele mai eficiente corecții.

Când au înțeles că vor fi păcăliți de propunerile acestui tehnocrat, pentru protectorii abuzivului sistem paralel DNA-SRI, a fost prea târziu: protestatarii din stradă nu mai puteau mobiliza suta de mii de manifestanți. Așa că au trecut la încercarea de a destabiliza coaliția de guvernare prin pârghii sepepiste și sereiste. Faptul că opoziția este mai slabă ca oricând, azi, este tot o moștenire a regimului Băsescu: cea mai mare bulversare a statului și a societății din epoca postcomunistă.

O epocă în care presa românească a fost masiv deprofesionalizată (propagandizată), iar discernământul cult din societate puternic compromis. O epocă în care am placat neoliberalism peste o țară care nu-și desăvârșise ­procesele liberale (cum ar fi, de pildă, ­alfabetizarea ­funcțională a maselor de alegători). ­Uitați-vă la tineretul PNL și la tineretul PSD: nimeni nu mai știe, acolo, ce e stânga, ce e dreapta, la ce folosește ­politica, ce e statul de drept etc. Superficialitatea intelectuală și impostura ­morală au devenit riscuri ale securității naționale, iar formele cu fond mincinos ale luptei cu ­corupția au dat cel mai primejdios fenomen al momentului: ­fenomenul Chichirău. Când răul s-a banalizat, la noi apare, iată, chichi-răul…