Lupta pentru Capitală. Statul român de azi: o găină fără cap?

Din comentariile la observațiile politice pe care le mai fac din când în când constat cu tristețe următoarele lucruri:

1) Suporterii useriști au idei puține, false, extreme și se comportă cu o agresivitate isterică pe care am mai întâlnit-o doar la „ciomăgarii” pesediști din perioada de ură viscerală împotriva lui Băsescu. Nu operează cu idei, ci cu lozinci. Parcă sunt zombați, iraționali, de zici că li s-a pus ceața pe creier. E mare păcat: cunosc mulți oameni foarte faini care la începuturi au tras pentru USR, și eu i-am votat odată, dar acum pare să fi rămas doar un nucleu ultra-radicalizat care nu e mișcat nici măcar de miniciunile evidente ale idolilor lor. Azi ei confundă activismul cu judecata și agresivitatea cu argumentul. Nu discută, nu gândesc, recită. E o radicalizare pe fond de vid intelectual, o generație de activiști care confundă isteria cu inteligența. Mai au resurse de schimbare? Rezultatul de duminică ne va spune asta.

2) Suporterii AUR au un profil foarte interesant: unii sunt în mod clar educați, dau diagnostice destul de corecte și deloc primitive în gândire, au însă prea multe soluții greșite care nu corespund nici măcar diagnosticelor corect puse. Frecvent, franja georgistă asimilată cu AUR nu intră la capitolul „educație înaltă” și e supărător de agresivă în susținerea unui guru cu zorzoane. Oameni de rând, decepționați pe bună drepate, care merită mai mult. Eu, unul, nu pot să agreez nicio iota de apropiere de Rusia lui Putin, nu pot să agreez nicio justificare pusă agresiunii criminale împotriva Ucrainei și nicio virgulă din vreo justificare a apropierii față de mișcarea legionară.

Citește și: Vigilență, nu psihoză!

3) PSD are aceleași mecanisme de promovare a oamenilor de pe vremea Iliescu-Cozmâncă, s-au șlefuit însă foarte mult la capitolul comunicare și aroganță. Ambalajul s-a modernizat: comunicatori mai lucioși, aroganță mai controlată. Rămân de nevotat pentru mine, dar, să o recunoaștem, nu mai e PSDul de pe vremea lui Dragnea, Ponta sau Năstase. E un sistem încremenit, menținut în viață prin inerție. O mașinărie de putere construită în anii ’90, cosmetizată cu PR modern, dar structura e aceeași: baroni, loialități, control. Vrea Grindeanu să schimbe asta și să modernizeze PSDul? Cu siguranță DA. Pentru că asta i s-a dat ca misiune.

4) PNL pare să fie înghețat într-un soi de „one man show” al domnului Bolojan: nu știu dacă e rău sau e bine, dar ca partid nu pare să „tragă” după sine vreo idee societală, vreun vector esențial pentru societate. Nu are o profilare clară pe care să simți că te poți bizui. PNL pare să fie un gestionar al afacerilor curente, un soi de antrenor interimar suspendat de rezultatul imediat al meciului care urmează. Din păcate nu pare să joace la titlu, ci mai degrabă la salvarea de la retrogradare.

5) SENS este o construcție progresistă artificială, un fel de laborator agitator, o pepinieră de militanți crescuți la lumina neo-troțchismului occidental. Își recrutează adepții dintre tinerii fără anticorpi ideologici și îi împinge într-un activism frenetic, rupt de realități și de consecințe. Este versiunea românească a radicalismului tip LFI – zgomotoasă, necoaptă și periculos de superficială. Sucește mințile unor tineri idealiști care, din păcate, nu au perspectiva (din fericire pentru mințile lor inocente) ororilor ideologiilor de acest fel.

Citește și: Ciclul mortal al civilizațiilor

6) Din dorința de a grebla alegători cât mai larg, niciun partid nu afirmă o identitate doctrinară clară. Nimeni nu e conservator asumat, PNL e liberal doar prin nume, PSD socialist tot doar prin nume, USR e un talmeș-balmeș confuz, dar numai de dreapta nu e, AUR revendică un naționalism care, însă, nu ține loc de doctrină consolidată. Toți fug după voturi, nimeni nu mai are curajul ideilor, nimeni nu are coloană vertebrală ideologică.

7) În concluzie: e o scenă politică extrem de dezlânată, foarte confuză, zero claritate, cu aceleași idei obosite vehiculate de dimineața până seara, cu caractere cu puțină respectabilitate (vă doriți vreunul dintre dumneavoastră să aveți copii care devin ca Xulescu, Xulescu fiind orice persoană vizibilă politic?), șabloane discursive standard.

8 ) Statul, ca structură, e vai de capul lui. Confuz în poziționare internațională, sunt o mulțime de semne, mai mici sau mai mari, care arată că suntem într-un proces de disoluție statală care, pe mine, mă sperie. Statul nu mai funcționează ca arhitectură coerentă, ci ca o improvizație permanentă. Când mă găndesc la statul nostru de azi, îmi vine în minte imaginea găinii căreia, ritualic, „baci Mitru”, lingurarul din gara de la Săvârșin, îi reteza capul cu securea: alerga haotic câteva secunde fără cap, împroșcând cu sânge grămada de lemne care urmau să devină linguri…

Citește și: Când nu-ți înveți istoria, alții îți scriu viitorul

9) Presa e atât de clar subiectivă -fiecare cu favoriții ei- încât a devenit aproape imposibil de citit atunci când îți sunt clare loialitățile fiecăruia. Sforile de control sunt atât de vizibile încât ai impresia că nici măcar nu se mai ascund. Manipulare nu se mai obosește în a fi subtilă, e ostentativă.

10) E și un punct 10, dar prefer să-l păstrez pentru mine.

Contraziceți-mă dacă puteți. Tare aș vrea să greșesc.

PS: Retragerile din competiție sunt ridicole în general: arată fie că ai fost inconștient când ai candidat, fie că pui calculul electoral deasupra ideilor. Când candidezi o face fie pentru a câștiga, fie pentru a te asigura că ideile tale sunt auzite, chiar dacă tu nu ai resursele necesare pentru a câștiga. Dacă te retragi arăți că fie ai candidat din vanitate, fie nici măcar tu nu crezi în ideile tale. Desigur, o candidatură are și consecințe, pe care trebuie să le asumi.