Macron: Sfârșitul abundenței și al lipsei de griji

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a atenţionat miercuri pe francezi în legătură cu „marea schimbare” ce va veni odată cu toamna.

De (N.C)
Macron: Sfârșitul abundenței și al lipsei de griji

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a atenţionat miercuri pe francezi în legătură cu „marea schimbare” ce va veni odată cu toamna.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a atenţionat miercuri pe francezi în legătură cu „marea schimbare” ce va veni odată cu toamna, prin „sfârşitul abundenţei”, „al evidenţelor” şi „al lipsei de griji”, transmite AFP.

„Trăim o mare schimbare”, a spus Macron, revenind asupra unei recente „serii de crize grave”, de la Ucraina la secetă, ca preambul la consiliul de miniştri de după vacanţă la Paris.

„Momentul pe care îl trăim poate fi structurat de o serie de crize grave (…) şi s-ar putea ca unii să vadă destinul nostru ca unul în care trebuie să gestionăm permanent crize sau situaţii de urgenţă. În ceea ce mă priveşte, cred că ceea ce suntem pe cale să trăim este mai degrabă o mare schimbare sau o mare bulversare”, a declarat Emmanuel Macron în cadrul unei alocuţiuni în faţa miniştrilor săi, transmisă în direct în mod excepţional.

Pentru că, în faţa acestei situaţii, „compatrioţii noştri ar putea reacţiona cu multă nelinişte”, el le-a cerut membrilor guvernului „să spună lucrurilor pe nume”, „să le numească clar şi fără o abordare catastrofală”.

„Mă aştept de la guvern să respecte cuvântul dat şi angajamentele pe care le-am luat faţă de naţiune. Ce îmi doresc să putem face în următoarele săptămâni şi luni este să reafirmăm o unitate foarte puternică a guvernului, a forţelor majorităţii” în jurul „unei direcţii care să ne permită să ne consolidăm suveranitatea, independenţa noastră franceză şi europeană”, a adăugat el.

În contextul „înmulţirii regimurilor iliberale” şi al „consolidării regimurilor autoritare”, preşedintele francez le-a cerut miniştilor săi „seriozitate”, „credibilitate” şi să nu cedeze tentaţiei „demagogiei”.

„Este uşor să promiţi orice, iar uneori să spui orice. Să nu cedăm acestor tentaţii, demagogiei. Ele înfloresc în toate democraţiile astăzi, într-o lume complexă care înspăimântă. Poate fi seducător să spui ceea ce oamenii vor să audă (…), însă trebuie mai întâi să raţionezi întrebându-te dacă este eficient şi util”, a adăugat el, fără a oferi exemple concrete.

Guvernul Franţei a avertizat miercuri că nu va putea menţine pe termen nelimitat plafonarea preţului gazelor, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al executivului, Olivier Veran, a declarat presei că „ar putea avea loc creşteri de preţuri” pentru consumatorii casnici.

Preţul gazelor este în prezent îngheţat în Franţa, iar guvernul a impus o limită şi pentru scumpirea energiei electrice, însă ambele măsuri – care costă, potrivit Reuters, miliarde de euro – urmează să expire la iarnă.

Distribuie articolul pe:

34 comentarii

  1. ….și în salturi a societății capitaliste ! Asta a fost „inventata” de Lenin, înainte de altă mare criză (din ’29) și care a fost trăită și de F. D. Roosevelt . Ajuns președinte, el a răspândit „lampa lu’Ilici’ în toată America prin măsuri atent planificate care i-au adus porecla de „bolșevicul” .
    Capitaliștii lăsați liberi la profit au pus pe butuci orașul (acum fantomă) Detroit, fosta capitală a automobilului american. „Ne așteaptă o mare schimbare” ? Alții au prevăzut-o demult : trebuie sa gândim, să planificăm ; nu mai ține vrăjeală cu piața liberă care se autoreglează iar politicienii bat câmpii la televizor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate