Un grup de zece cetăţeni români însoţiţi de membri de familie, precum şi cinci cetăţeni ai Republicii Moldova au fost repatriaţi în data de 23 decembrie, la cerere, prin punctul de frontieră Jdeideh-Masna, din Siria, prin Liban.
Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de MAE, demersurile pentru efectuarea transportului pe cale rutieră Damasc-Aeroportul Rafic Hariri din Beirut au fost efectuate de Ambasada României la Damasc.
„Grupul de cetăţeni repatriaţi a ajuns la frontiera libanezo-siriană în data de 22 decembrie, unde a fost asistat de o echipă a Ambasadei României în Liban şi un reprezentant al Ambasadei României la Damasc. Echipa Ambasadei României la Beirut a oferit cetăţenilor români asistenţă consulară de specialitate pentru îndeplinirea formalităţilor de trecere a frontierei în condiţii de siguranţă, precum şi hrană, apă şi medicamente”, informează sursa citată.
Ministerul mai precizează că toţi cei zece cetăţenii români însoţiţi de membri de familie au sosit la Bucureşti în data de 23 decembrie iar cetăţenii moldoveni au ajuns la Chişinău în cursul zilei de 24 decembrie.