Marea găinărie a autobuzelor școlare

Știți ce nu înțeleg eu din încăierarea politică a acestor zile în care toți deștepții nației se iau de gît pe toate subiectele posibile? Că nici unul nu zice nimc de o afacere grosolană, în văzul tuturor, cunoscută de toată populația, de la elevi și profesori pînă la procurori și președintele României. (Ca să nu zic pînă la prim-ministru, căci, vorba aia, la el nu te aștepți).

Ca unul care a făcut școala în satul vecin și care în primele două mii de drumuri (cam atîtea ar ieși la socoteală) n-a urcat decît de două-trei ori într-o căruță și niciodată într-un autobuz (pentru că nu exista), nu înțeleg de ce nu se acuză și pe seama umflării prețurilor la autobuzele școlare? Cam tot românul posesor de auto știe că un autobuz nou abia se ridică pe la 100.000 de euro cu aer condiționat și cu roți de iarnă cu tot. Și patrioții noștri politicieni lătrăi și nehaliți fără să le crape obrazul le-au cumpărat la 200.000 de euro și peste, văduvind cîteva zeci de sate și școli de o așa dotare necesară.

Vreau să precizez că nu sunt omul Dracului și înțeleg și pot să trec peste unele mici scăpări. La guvern, ei nu pot semna acte pentru miliarde de lei sau de euro și spre seară să meargă acasă cu fișa de salariu ca s-o arate nevestei și să-i spună că aia este tot, că ei trebuie să rămînă sub nivelul de leafă al președintelui României. Și la „privat!  Gigi Becali din terenurile luate de la armată să facă biserici cadou și să schimbe un Rolls Royce cu un Maybach 600. 

Am aflat destule povești despre cum se fac marile împrumuturi ale României. La o accesare de fonduri de sute de milioane de euro, se ia o firmă de consultanță în care se lasă cîteva milioane „de-o bere”. O jumătate de milion sau chiar două-trei, în funcție de cît de mare este suma. Și de la firma de consultanță banii se împart într-un cont privat sau într-unul de firmă offshore, de unde se transferă la cine a contribuit sau a dat „o mînă de ajutor”. Mecanismul a fost livrat politicienilor noștri încă de la primele operațiuni chiar de bănci  și de marile corporații. Și marile privatizări ale României s-au petrecut la fel. Și Petrom, și Sidex, și Romcim, și Romtelecom și toate. Așa s-au făcut veniturile extra-salariale și banii de vacanțe la Monte Carlo și în Vietnam și în Bora-Bora. 

Vă dați seama că îmi zboară gîndul la acest mecanism de lucru și în cazul grabei suspecte cu care se încearcă vînzarea de active ale firmelor statului (păguboase sau nu). Cică să facem niște bani la buget fără să pierdem vremea, cu vînzări de pachete prin „negociere directă”.  Este vorba de niște bani care le trebuie urgent, mai ales că unele firme arată mai rău ca niște gloabe economice. Atît le-au stors pînă s-au sufocat de pagube. Să le dăm prin „negociere directă” și, ca să fie o acoperire pentru prețul mic, se practică o jonglerie și se ia o firmă de consultanță care propune „o sumă”, iar din tainul consultantului se scurg niște bani la cine trebuie. Iar pentru golul enorm de la buget (ăștia nu zic nimic de prăbușirea încasărilor!) trebuie să vindem repede ca să mai tragă și ei de timp (să-și păstreze  funcțiile) și să se piardă urma și să nu se afle cum s-au tras sforile la „negocierea directă”.

Și, dacă s-a procedat așa de aproape trei decenii și toate s-au terminat cu „prescriere” sau cu „fapta nu există”, dacă a ținut trucul ăsta cu praful în ochii poporului („dosar penal”,„cercetare și comisie rogatorie”) de ce să n-o rezolve și ei!?

Automatismele consacrate ale corupției funcționează din plin. De-aia se face politică. Vorba unui șef de cabinet la vîrf. La beție, omul ar fi spus că în zilele care au făcut numai zece milioane de euro (nu în sac, ci într-un cont, undeva departe!) pot fi considerate ca fiind zile proaste. 

Ca să nu rămîneți prea dezamăgiți, trebuie să mai adaug că, după părerea mea, sumele practicate la noi sunt un fel mărunțiș față de ce se practică pe la cabinetele marilor puteri și de pe urma contractelor  pe termen lung cu armament, flote de avioane sau cu petrol și gaz. 

Dar cu umflarea prostească a prețului autobuzelor școlare chiar nu înțeleg. Copiii aceia fac drumul pe vreme rea, pe ploaie, pe vînt și pe frig. Și așa au șanse mai puțin de a urca spre vîrful piramidei. De ce să jupoaie și din banii pentru „căruța” lor spre  casă? Au tocat 230 de milioane de euro din bani europeni. Din cei prevăzuți pentru 3.200 de autobuze au dispărut aproape 2.000. N-au mai ieșit la socoteală. Și  afacerea s-a făcut în mare parte cu o firmă din Prahova, județul lui Iulian Dumitrescu-Urus. Adică a PNL. Adică a liberalilor care la Bihor au dat peste 200.000  de euro pe un microbuz. Și Ilie Boloijan era președinte de Consiliu Județean Bihor. 

Le-au păpat pentru partide sau pentru ei?  Fondurile n-au mai ajuns decît  pentru 1.300 de microbuze. Și ca la toate marile afaceri cu privatizări, licitații pentru metrou sau pentru licențe, dosarul zace și  se tot plimbă. A plecat la EPPO! Cam la fel cum l-au blocat și pe cel cu achizițiile de vaccinuri pentru Vlad Voiculescu.

-Să ne răspundă Comisia  Europeană dacă s-au făcut presiuni!?

Și procurorii tac, și ong-urile reunite în apeluri de sprijin, și Fritz,și Nicușor Dan, și G4Media, și Digi TV, și ”artiștii”, absolut toți tac de trăznește a nerușinare și a complicitate.

Și, dacă despre această afacere oneroasă, la ora în care se fac acuzații și se rostesc adevăruri dure nu se spune nimic, chiar nu văd de ce să le mai ascultăm hămăielile patriotice.