Marea retragere din Afganistan – Câte vieți ne-a costat

Ministerul Apărării a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a trupelor, conform Declaraţiei comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la…

De (N.C)
Marea retragere din Afganistan – Câte vieți ne-a costat

Ministerul Apărării a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a trupelor, conform Declaraţiei comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la…

Primul contingent, alcătuit din aproximativ 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit, sâmbătă, la Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american, a anunțat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Revenirea acestora este cuprinsă în planul de retragere din Afganistan a celor peste 600 de militari români, plan coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, „astfel încât procesul să se desfăşoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă”.

 

 

Finalizarea procedurilor va avea loc până la 11 septembrie 2021, dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, însă este sincronizat permanent cu planificările celorlalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice, precizează MApN.

Ministerul Apărării a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a trupelor, conform Declaraţiei comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la recenta reuniune extraordinară comună a miniştrilor de externe şi miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom, cât şi la ISAF.

În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români au murit în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate