Marele ospăț politic și acvatic

Da, ăștia din fundul oceanului or să ne halească pe toți, și pe Rusia, și pe America, și pe China, și pe România, și pe Ucraina, și pe Anglia, și pe Brazilia, și pe Japonia, uite-așa,

Marele ospăț politic și acvatic

Da, ăștia din fundul oceanului or să ne halească pe toți, și pe Rusia, și pe America, și pe China, și pe România, și pe Ucraina, și pe Anglia, și pe Brazilia, și pe Japonia, uite-așa,

Da, ăștia din fundul oceanului or să ne halească pe toți, și pe Rusia, și pe America, și pe China, și pe România, și pe Ucraina, și pe Anglia, și pe Brazilia, și pe Japonia, uite-așa, oceanic ospăț politic și acvatic! Ziceți și voi! Nu e oare prea simplu? Dar cine a generat pe cine?! Înclin să cred că trecutul se înfăşoară în virtual în timp ce viitorul se desfăşoară din el, invers. Pare că doar prezentul e real, el reprezintă crunta realitate. Dacă aşa ar sta lucrurile atunci înseamnă că eu sunt real numai în acest moment. Dar acest moment este el real? Şi atunci să fie Pitoşkin o simplă invenţie? Să fie componenta mea virtuală sau, mai mult, componenta mea digitală? Sau Pitoşkin e cel care a inventat totul de la moreaugarinii secretului la universul plin de universuri și țările-satelit, el pezevenghiul?

Să fie București, Bobolina, Pitoşkin, Moreaugarin simple inveţii, rătăciri ale spiritului cuprins de singurătate? Unele se tânguiau de moarte. Ploaia de dincolo de orizontul vizibil făcuse praf lumile acvatice și schimbase pe deplin structurile narative şi descriptive. Nu mai aveau unde să se întoarcă. Şi-acum să plece-n pribegie? Dar dacă totul era o înscenare? Dacă nimic din ce vedeau în jurul lor nu era adevărat?! Era poate o ficţiune exemplară. Sau poate că nici nu ieşiseră din oceanul digital?! Sau poate că nici nu părăsiseră oceanul virtual! Să fi fost lungul vis de după moarte?! Era dualitatea fermecătoare a filozofiilor desuete? Sau manifestarea perversă a unei trinităţi acvatice cu adevărat devastatoare în politica mondială? Înfulecând bucăţi mari de văzduh, norii trandafirii se înălţară spre înaltul cerului. Spânzurară acolo de raza unei stele. Crescură atât de fantastic! Se umflară. Gemeau de piraţi. Şi căutară o schimbare esenţială, un punct de fund, un punct de maxim. Creionară fundalul. Puseră la cale un plan numai de ei ştiut. Pirații sau spionii parcă, vizibilizară caroiajul de puncte care, sub presiunea furtunilor oceanice, producea procese şi fenomene. Staţionară. Descrescură. Staţionară. Porniră vâjâind în picaj. Tunelară oceanul politic, pretutindeni, uite-așa…

Trecură pe deasupra occidentalelor zăpăcite şi îngâmfate. Se îndreptară către periferia sudicelor aiurite de soarele dogorâtor traversând flăcările care şerpuiau prin văzduhul leşios. Lăsară în urmă o dâră trandafirie. Pătrunseră sfârâind prin cupola circului acvatic care se rotea înăuntrul inelului magic din mijlocul nordicelor, în apropiere de mândrul nostru București. O flamă trandafirie brazdă întunericul. Talașul arenei acvatice se învolbură deschizând câmpul ficţional al noii structuri descriptive pe care eu, văluritul, o puneam la cale, pervers şi plin de talent. Bărcile proaspăt călăfătuite luciră. Bărci erau sau bănci? Să fi fost un exemplu al dualităţii care joacă feste filozofului din Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Alexandria, Bran, Sulina, Athena, Moscova, Torino, Islamabad, Thule, Sofia, Casablanca, Detroit, Lyon, Marsilia, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas şi asprul Vitalon, din Bucureștiul mofluz, din Berlinul obtus, din Parisul mișel, din Viena cea fățarnică, din Moscova trufașă, din Milano aburit sau din Tokio cu parfum de cireș? Prin văzduh se încolăciră ghirlande de flori exotice. Panglicile de mătase foşniră plutind alene. De jur împrejur clipeau spăimoase comete de staniol. Valuri argintii spălau proximitatea conceptuală de la un capăt la altul modificându-mi percepţiile şi purtându-mă de colo, colo prin crunta realitate. Undeva, sus, pe catarg, strălucea o stea cu şapte braţe gelatinoase care îşi schimbau culoarea neîncetat. O mulţime de matrozi se dădeau huţa pe trapez, făceau tumbe-n arenă, scoteau limba la fiinţele fabuloase şi strigau împătimiţi, pământ, pământ! Aruncau pe gură nori trandafirii şi închideau în pumni focuri reci. Îşi crăpau pieptul şi scoteau dinăuntru animale acvatice periculoase, pline de solzi lucitori.

Acvaticele aveau coarne bine ascuţite, vai, ce coarne! Aveau cleşti tăioşi, aveau colţi fioroşi care sângerau neîncetat. Aveau ochi periculoşi, plini de flăcări, de nori trandafirii şi de viruşi informaţionali gata, gata să dea o lovitură de proporţii tuturor structurilor informaţionale ale universului plin de universuri, să schimbe istoria lumii. Gata cu PNL, USR, PSD, PCCUS, PD, PR, PSM, UPC, ANAF, FMI, OMS, DST, KGB, CIA, MOSSAD, DNA, AVO, BBC, NASA, CNN, TVR, IATC, FC, USB, NLP, ACR, CCIB, RATC, RATB, UNPR, APR, PNȚCD, PL, PLD, ASTRA, GGR, GRU, OLLT, ONT, BCU, TN, TNT, EMAG, BABADAG, TUNA, RUNA, BUNA, BEBE, BIBO, UDMR, POP, PAP, RAP, CYBORG, TAR, OBLIO, OBLIVION, BASTON, BARON, BEBE, BULĂ, ACRA, ORCA, ARCA, BARCA, CANAL, CHANNEL, OSTROPEL, MUE, BUBUIE, BAL, CAL, RASAT, COMPENSAT, DGA, MIE, MRI, GUP, BUP, ZUP, ZDUP, MORMOLOC, COLEA, BAU BAU, APEMIN, BORSEC, MORSE, SOS, CNA, BORDEL, CIRIPEL, TURNESOL, CARMOL, AVANGARDA XX!! Pofticioasele! Hulpavnicele! Politicile fabuloase! Se pregăteau de marele ospăţ politic și acvatic!

Aveau de gând să înfulece gramaticile şi matricele informaţionale, partidele politice, instituțiile naționale și globaliste, să îngurgiteze într-o clipită sufletele rătăcite pe câmpurile de bătălie navală ale războaielor semantice, să înşface spiritele care pluteau asemenea norilor trandafirii pe deasupra valurilor înspumate. Da, domnule, vine Marele Potop și noi, vai de noi, tăiem frunză la câini.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate