Marko Bela, despre noua coaliție: ”Îmi aminteşte de momentul 1996”

Fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că modul în care se conturează coaliţia de guvernare este un lucru „neobişnuit”, nefiind una pe bază de ideologie, ci pentru continuarea parcursului european, iar această situaţie îi aminteşte de momentul 1996, când Uniunea a fost invitată pentru prima oară la guvernare.

„Este un lucru neobişnuit, dintr-un anumit punct de vedere, cu această coaliţie, că nu se va forma pe bază de ideologie, una de dreapta sau una de stânga, ci pe motivul continuării drumului pe care am mers şi până acum, începând cu 1990. Şi din acest punct de vedere, nu numai că sunt de acord cu o astfel de coaliţie largă, care, probabil, în pofida tuturor diferenţelor de opinie, va reuşi într-adevăr să menţină acel drum la care m-am referit. Această situaţie, din punct de vedere al necesităţii de a forma o coaliţie puternică, îmi aminteşte de momentul 1996, când la fel s-au aliat mai multe partide cu mentalităţi şi viziuni diferite. Dar după părerea mea, acel sfârşit de ’96 a fost un moment cheie privind integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană”, a afirmat Marko Bela, într-o declaraţie de presă.

Fostul lider al UDMR a arătat că, ulterior, mulţi au considerat că între 1996 şi 2000 nu ar fi fost o guvernare foarte bună, însă în ciuda multor dificultăţi, în ceea ce priveşte demararea unor reforme esenţiale, „a fost un moment cheie şi a fost o guvernare decisivă pentru România”.

Marko a remarcat şi scorul foarte bun obţinut de UDMR în alegerile parlamentare din acest an, arătând că ultima dată a avut un astfel de scor în urmă cu 20 de ani, în 2004.

„Acest lucru demonstrează că maghiarii din România au în continuare această capacitate de a fi solidari în momente foarte dificile şi de a se mobiliza. Fiindcă eu însumi, dar nu numai, toată lumea e din jurul nostru, am considerat că este vorba într-adevăr de un moment decisiv în ceea ce priveşte orientarea României în continuare şi direcţia pe care o vom urma”, a subliniat fostul lider al UDMR.

În privinţa deciziei Curţii Constituţionale a României de anulare a turului I al alegerilor prezidenţiale, Marko Bela consideră că aceasta a fost o decizie dificilă, care însă trebuia luată mult mai devreme.

„Eu nu am o problemă cu decizia Curţii Constituţionale, ci cu întârzierea aproape nepermis de mult a acestei decizii”, a mai afirmat fostul preşedinte al UDMR

Recomanda

14 Comentarii

  1. Parca pana acum UDMR-ul ne arata calea democratica de urmat. S-au lasat si ei pe tanjala…

    Nu m-as fi asteptat. Dar au si ei dinozaurii lor. Kelemn imi aduce aminte de Drujba lui Dumnezeu!

  2. si eu imi aduc aminte de ’96… de cei 11k de specialisti ai guvernarii CDR, imi aduc aminte in ce hal era tzara atunci, cata saracie, cati cersetori… si azi daca te uiti pe strada e la fel, plin de cersetori, batrani care se uita in portofelele goale la tarabe, si altii care sparg bani, exact ca atunci

  3. @Noua:Ceaușescu nu se mai poate,dar mai există „tinere speranțe”:Iliescu(de Alexandria),Petre Roman(?),Emil Costantinescu(ot Tighina)și alții(+sârguincioșii lor discipoli),robuști,sănătoși,anti-ruși…pot veni din nou să ne învețe democrație,e momentul să sară în ajutorul înțeleptului cârmaci,herr Iohannis,că dau năvală mizerabilii pro-ruși…

  4. lenin-markobela nu se lasa…stafia umbla si se da de-a berbeleacu…

  5. Da, domnu Bela. Coaliția din 96 care a câștigat alegerile iar mesajul dumneavoastră este că această coaliție care n-are nimic în comun cu cea din 96 să câștige prin candidatul propus. Iar eu vă trasmit: Și dacă domnul Călin Georgescu este forțat să nu mai candideze, eu pe buletinul de vot voi scrie „Călin Georgescu” și voi pune ștampila în chenarul respectiv.

  6. E groasa,dupa Kăkărău si Cataramă,l-au dezgropat si pe Marko Bela; ne asteptam la o reactie la cald a lui Iliescu

  7. Când îl văd pe Morkoveală ăsta îmi aduc aminte de 1986.Dealtfel, pe dunga asta, într-acolo ne deplasăm.

  8. Era și în PCR.un UDMR pe atunci, ba înca și câțiva Iohanzi, scoși la”diversitate”.

  9. Kelemen udmr ul tau e abonat la guvernare dar timpul vostru a apus. Desfiintarea udmr va incepe curind pentru ca doamna karma va tipa in neant. Apropo nu va respect si nu am respectat niciodata udmr. Sinucidere usoara. Viszlat.

  10. Na mă, că n-am știut,. Păi politica fără ideologie ce este ?.. doar grupări mafiote.. La fel migrația convinșilor dint-un partid in altu,. La fel lipsa dezbaterii parlamentare care se face la vre-un post tv,. Deci mai ești democrație in acest caz ?… Orientarea ??! Păi orientarea țării ți-o dă exact votul alegătorului care te preferă sau nu in funcție de ideologie, program.. Altfel mai ești democrație ??

  11. coalitile se fac pentru a fura ca de condus nu stie niciunul sa conduca ,ciuca este general maninca la popota,ciolacu nu stie nimeni ce meserie are ,lasconi vindea wc.astia in viata lor nu au avut o afacere profitabila pe bune.se vede romania distrusa dupa 34 de ani.industria rominiei nu mai exista,rafinarii nu mai avem ,cfr este praf si pulbere,flota nu mai avem ,mincarea este adusa din vest ce sa mai conduca coalitia?totul in tara asta este politizat,pina si udrea se crede detinut politic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.