După rujeolă urmează rubeolă

Medicii, îngrijorați de o nouă epidemie

O nouă epidemie ar putea apărea în România, după cea de rujeolă. Medicii avertizează că există riscul unei epidemii de rubeolă – care poate afecta grav copiii născuți din mame infectate în timpul sarcinii. Alerta vine de la Centrul Național pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Vaccinul ROR prevăzut în legea imunizării poate însă asigura protecția, iar legea vaccinării obligatorii ar putea intra în vigoare chiar anul acesta, dacă va fi votată și în Camera Deputaților.

Specialiștii se așteaptă la o asemenea epidemie făcând o paralelă cu ultima epidemie, din 2011 și 2012, când am avut peste 11.000 de cazuri de rujeolă și au apărut peste 24.000 de cazuri de rubeolă. Ambele boli, dar și oreionul, pot fi prevenite prin vaccinul ROR. „Am un sentiment de care mă tem din experiența pe care o am. Mă aștept ca în curând să apară o mică epidemie de rubeolă. Avem, din păcate, în România un număr de copii care s-au născut cu defecte congenitale din cauza acestei boli pe care mămicile au dobândit-o în timpul sarcinii“, explică dr. Adriana Pistol, director al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Trebuie susținuți și cei care acordă îngrijiri

Epidemia de rujeolă a pornit la începutul anului trecut într-o comunitate săracă și se apropie de zece mii de cazuri, timp în care s-au înregistrat 35 de decese. Numărul îmbolnăvirilor a scăzut după ce autoritățile și medicii s-au mobilizat, la aproape un an, pentru imunizări. Aproximativ 220.000 de copii au fost vaccinați din luna iulie și până în prezent. Totodată, aproximativ 300.000 de doze de vaccin ROR sunt disponibile. „Acoperirea vaccinală sustenabilă este posibilă doar într-un sistem de sănătate care funcționează bine, care ajunge la toţi copiii, şi la cei din zone rurale şi sărace, şi la cei din grupuri minoritare. Este critic să fie susţinuţi şi cei care acordă îngrijiri“, a explicat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România. Potrivit legii vaccinării obligatorii, adoptată rapid în Senat, statul este obligat să asigure stocuri de vaccinuri, să nu mai survină crize, cum s-a întâmplat în mai multe cazuri.

„Vaccinarea e dreptul copilului la sănătate“

„Mă aștept ca această piață să nu mai fie privită doar din punctul de vedere al maximizării profiturilor“, a declarat vicepremierul Marcel ­Ciolacu. De asemenea, proiectul ajuns la Camera Deputaţilor prevede amenzi de până la 10.000 de lei pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor intraţi în colectivitate. Aceștia ar putea răspunde şi penal.

Vaccinarea nu reprezintă un drept al părintelui de a refuza. Reprezintă un drept al copilului la sănătate“, spune Gindrovel Dumitra, membru în Grupul de Vaccinologie, Societatea Națională de Medicina Familiei.

Risc de cazuri de poliomielită

„Referitor la alerte, riscuri şi posibile situaţii speciale, aş vrea să amintesc faptul că, ţinând cont de acoperirea vaccinală proastă şi la polio, şi a unor probleme legate de supraveghere, suntem la risc de a avea un caz de poliomielită, în condiţiile în care ne-ar sosi cineva infectat“, a adăugat conf. univ. dr. Daniela Piţigoi de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“ din Bucureşti. „Din fericire, în Europa nu mai avem poliomielită, dar dacă o persoană vine din Afganistan, din Pakistan, în România, cu poliomielită ar putea foarte uşor să transmită virusul populaţiei care nu are acoperirea vaccinală optimă. Deci suntem la risc.

Ultimul caz de polio în România a fost în 1992, iar Europa este liberă de polio din 2002“, a mai spus medicul. Având în vedere libera circulaţie a persoanelor şi fenomenele acestea ale migraţiei, există un risc în situaţia unei acoperiri vaccinale slabe, a conchis dr. Piţigoi. „Potrivit recomandărilor OMS, dacă pe teritoriul României intră un singur caz de polio, avem obligaţia să vaccinăm pe toată lumea cap-coadă care răsuflă pe teritoriul României, cel puţin în jur de 3 milioane de persoane. Aceste situaţii sunt reglementate prin această lege“, a adăugat dr. Adriana Pistol.

Citiți și:

Epidemia de rujeolă ajunge în Financial Times

„A trebuit să avem epidemie ca să pornim motoarele”

România, exemplu negativ în cazul rujeolei

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.