Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România recomandă vaccinarea gravidelor. „Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, spune prof. univ. dr. Daniel Mureșan, președintele SOGR.
Președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România (SOGR), dr. Daniel Mureșan, spune că anul trecut au fost 82 de cazuri, din fericire cele mai multe au fost forme ușoare sau moderate, depășite cu tratament.
„Anul acesta avem deja 120 de cazuri, dintre care cel puțin cinci au fost forme severe, greu de tratat. Din păcate există și cazuri complicate la femei tinere care au făcut forme severe de COVID. În interesul ambelor persoane – mamă și copil – de multe ori trebuie să declanșăm nașterea prematură”, spune dr Daniel Mureșan.
Acesta recomandă vaccinarea: „este sigură, arată datele adunate de organizațiile internaționale de ginecologie. Sunt deja zeci de mii de cazuri de gravide vaccinate, nu au avut nicio complicație, oricând se pot vaccina, inclusiv în primul trimestru”.
Vaccinarea împotriva COVID-19 în sarcină sau în timpul alăptării este recomandată ca singura intervenție eficientă care reduce riscurile îmbolnăvirii și pe cele asociate trecerii prin boală (complicații pentru mamă și copil, risc de naștere prematură, de admisie în terapie intensivă, risc de deces).
„Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, spune prof. univ. dr. Daniel Mureșan.
Nu stiu cine o fi boul sau boii de la Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România care recomanda asa ceva. Persoanelor insarcinate li se recomanda sa nu consume alcool sau medicamente in timpul sarcinii (in special sa evite aspirina), fara sa mai vorbim de droguri sau fumat din cauza intoxicatiei cu nicotina. Deoarece alcoolul, medicamentele, drogurile si chiar nicotina inhalata in timpul fumatului, au efecte nedorite asupra fatului, evolutiei fatului in timpul sarcinii si asupra nasterii sau evolutiei psihice sau fizice a copilului dupa nastere. Cine recomanda persoanelor insarcinate sa se lase injectate PE PROPRIA RASPUNDERE cu un tratament experimental mRNA (adica tratament de manipulare genetica) despre care nu se stie nimic legat de efectele pe termen scurt si lung, influentele asupra fatului sau a sarcinii, cit si efectele asupra copilului dupa nastere, n-are nimic legat de sanatatea publica ci cu sarlatani care cauta persoane cobai care apoo devin animale de laborator. Probabil ca industria Big Pharma plateste regeste pentru astfel de informatii, fara riscul de a fi dati in judecata(doar cobai i-au absolvit de orice raspundere) daca iese prost cu rezultatul tratamentului experimentatl! Cine recomanda asa ceva nu-i medic si nici nu ar trebui sa fie lasat sa lucreze in vreun sistem de sanatate din lume!
fabricanții nu sunt responsabili, guvernul nu este responsabil, dar cei care refuza a se lăsa pe mana lor sunt numiți iresponsabili
crimă cu premeditare
Daca , ai curiozitatea sa afli ,in urma unui test ADN , ca : copii tai , nu sunt ai tai (de fapt) . Ai sa afli ca legislatia europeana , este de partea wc-urilor publice , care te-au pacalit ca : tu esti tatal biologic .
Ai sa afli ca : andreea esca , nu a facut copil cu alexander . Ai sa afli ca mindruta , are copii din flori , ai sa afli ca badiu (prostituata) , nu mai poate face copii .Ai sa afli de copii adreei cretulescu , nu sunt facuti cu actualul sot . Ai sa afli ca , copii lui LAURA CATALINA VICOL CIORBA , SUNT FACUTI DIN FLORI ….
Cea mai mare prostie sa supui femeile gravide asupra unor tratamente experimentale redenumite prin presa ca vaccinuri. Riscul ca dupa imnfectarea cu virusul Corona sa ai simtome de boala sunt deosebit de mici. Si in ce priveste efectele pe termen lung sunt total necuoscute, si nici ce efect vor avea aceste tratamente experimetale de manipulare genetica asupra evolutiei fatului din burta mamei sau a copiilor dupa nastere, sau in perioada de crestere.
Sa recomanzi ca persoanele insarcinate sa participe la aceste tratamente experimentale cu mRNA, probabil sa vezi ce iese, nu mai are nimic de a face cu medici ce practica medicina si singura lor grija e sanatatea pacientilor. Ci mai degraba merge in directia experientelor naziste pe oamenii din lagarele de concentrare, in care nu conta nic daca cobai-ul supravietuia, sau avea dupa aia handicapuri fizice sau psihice. Si pentru asta ii mai pun pe cobai, inainte de injectie, sa semneze hairtii ca nu au nici un fel de pretentii si ca o fac pe riscul propriu. Daca iese prost sunt sinmgurii vinovati.
Si asta doar ca sa ramina cas-flow-ul spre firmele din Big Pharma! Cine moare sau are probleme tot restul vietii o face din proprie dorinta!?
Dupa mine, acelor medici ce recomanda sau impun persoanelor insarcinate sa se „Vaxinesze” , sa participe la merle experiment de manipulare genetica cu mRNA, ar trebui sa li se ridice licenta de medic, sa li se anuleze diplomele, si sa nu mai abia dreptul sa lucreze, nici in sistemul de sanatate romanesc si nici ca medici in alte tari! Astia nu sunt doctori, sunt bisnitari sau calai in halate albe.
Sper sa ajungeti la ocna vandutilor!!! Cum sa atentezi la viitorul tarii pentru argintii de la big pharma????