Medicul Mircea Beuran își caută dreptatea

Mircea Beuran își caută dreptatea în instanță. Medicul a depus, la Tribunalul Municipiului București (TMB), o cerere prin care solicită anularea deciziei de revocare a sa din funcția de şef al Secţiei clinice de Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, scrie Monitorul Justiției, citat de Mediafax.

Mircea Beuran a fost demis din această funcție după ce o femeie a luat foc pe masa de operație de la Spitalul Floreasca.

Lecţia profesorului Beuran

În exclusivitate, Monitorul Justiţiei publică cererea de chemare în judecată a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, prin care prof. dr. Mircea Beuran solicită ca instanţa să dispună:

1. Anularea Deciziei nr. 1/06.01.2020 şi a Deciziei nr. 23/07.01.2020, prin care s-a dispus revocarea subsemnatului din funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti începând cu data de 07.01.2020.

2. Repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Deciziei nr. 1/06.01.2020 şi a Deciziei nr. 23/07.01.2020, prin reintegrarea subsemnatului în funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.

3. Obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre veniturile salariale indexate, majorate şi actualizate la care aş fi avut dreptul în intervalul cuprins între momentul emiterii deciziei de revocare şi cel al reintegrării efective a subsemnatului pe funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III şi veniturile obţinute în exercitarea funcţiei de medic primar chirurgie generală.

4. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În cererea depusă la tribunal, Beuran prezintă toată situaţia de fapt legată de cele două intervenţii chirurgicale din 13 decembrie 2019 şi 22 decembrie 2019 asupra pacientei care a luat foc, care fusese internată în 10 decembrie 2019 cu diagnosticul de tumoră canceroasă de pancreas caudal în stadiu avansat. Prima intervenţia a decurs fără incidente medicale sau de altă natură, precizând că a fost folosit acelaşi dezinfectant ca la intervenţia din 22 decembrie 2019, când a avut loc incidentul din altă sală de operaţii, unde a fost dusă în 22 decembrie 2019 pentru intervenţie de urgenţă, pacienta având hemoragie masivă. În ce priveşte cea de-a doua intervenţie, Beuran explică, prin avocatul Gabriel Uluitu, toate deciziile luate pentru intervenţia de urgenţă din ziua în care a avut loc incidentul. Conform documentului, pacienta a fost dusă în alt bloc operator decât cel în care operează Beuran întrucât aceasta nu era disponibilă.

Cazul Floreasca: Un punct de vedere în apărarea lui Beuran

„Operaţia din data de 22.12.2019 a fost începută de către medicul rezident de an V chirurgie, dl Dumitriu Bogdan.

Pregătirea pacientei pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale din data de 22.12.2019 a inclus şi dezinfecţia tegumentelor de pe peretele anterior al abdomenului. Cu această ocazie, a fost utilizat, ca substanţă alcoolică dezinfectantă, tot produsul Skinman Soft Protect.

La momentul iniţierii procedurilor de intervenţie, subsemnatul nu am făcut parte din echipa operatorie.

În timpul operaţiei, s-a produs un incident prin aprinderea câmpurilor operatorii. S-au făcut manevre de stingere a focului şi, ulterior, mutarea pacientei în altă sală de operaţii, unde s-a repetat pregătirea intervenţiei chirurgicale, inclusiv prin dezinfecţia tegumentelor de pe peretele anterior al abdomenului cu aceeaşi substanţă. De această dată nu a mai avut loc niciun incident.

Conform înregistrărilor camerelor video din incinta spitalului, la ora 9.23 am intrat în blocul operator unde s-a efectuat cea de-a doua operaţie din ziua respectivă (blocul operator în care pacienta a fost mutată după producerea incidentului constând în aprinderea câmpurilor operatorii). Intervenţia chirurgicală s-a încheiat la ora 9.45, după care pacienta a fost preluată de către echipa de chirurgie plastică”, se arată în acţiunea de chemare în judecată.

Conform documentului depus de medic la instanță, angajatorul nu a indicat exact care sunt faptele ce i se impută şi care constituie încălcări ale obligaţiilor ce îi reveneau în exercitarea funcţiei de şef secţie.

„Obligaţiile stabilite în sarcina subsemnatului prin contractul de administrare au caracter general, nefiind posibilă o motivare a actului de revocare prin simpla indicare de către angajator a acestora, fără o încadrare a lor în împrejurări de fapt concrete şi determinate. Opţiunea angajatorului – constând în neindicarea faptelor care au întemeiat măsura dispusă – determină imposibilitatea subsemnatului de cunoaştere a motivelor care au fost avute în vedere pentru a fi luată măsura revocării din funcţia de şef de secţie (măsură ce are ca efect însăşi încetarea a contractului de administrare ca urmare a manifestării unilaterale a voinţei unei părţi a acestuia) şi de formulare a unor apărări în sprijinul susţinerii nevinovăţiei mele.

Decizia de revocare din funcţie nu cuprinde motivarea în drept a măsurii dispuse de către angajator. Conform clauzei VI – „Încetarea contractului”, lit. b), revocarea din funcţie a şefului de secţie poate interveni în cazul: nerealizării indicatorilor de performanţă ai managementului secţiei, timp de minimum un an, din motive imputabile acestuia (evaluarea anuală); neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de administrare.

În cadrul deciziei de revocare nu este precizată ipoteza care a fost avută în vedere de către angajator pentru a dispune măsura revocării.

Chirurgul Mircea Beuran, apărat de la vârful Colegiului Medicilor

Referirea din cuprinsul contractului la posibilitatea încetării acestuia ca urmare a revocării şefului de secţie din funcţie în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate nu dă dreptul angajatorului de a dispune măsura într-un mod intempestiv şi discreţionar, fără nicio întemeiere în fapt şi în drept. Cerinţa întemeierii în fapt a motivelor revocării din funcţie constituie o condiţie sine qua non a acestui act dispus de managerul spitalului””, conform documentului publicat de Monitorul Justiției.

Totodată, prof.dr.Mircea Beuran a dat în judecată şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, prin care solicită instanţei: „anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DSP nr. 0000630/06.01.2020 prin care s-a dispus sancţionarea contravenţională a subsemnatului cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, restituirea sumei de 500 de lei pe care am achitat-o cu titlu de amendă contravenţională conform chitanţei seria 100/2020 IF-CLP nr. 160/09.01.2020 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. In tara in care valorile adevarate sunt terfelite de tot felu de rezistenti/hastag cu maia-hoasca in nas, o sa dai cu tunul sa gasesti vreun medic care sa te mai opereze. Asta-i politica fascistilor/neomarxistilor, valorile adevarate(nu cele cantate) sa fie arse pe rug si sa puna si lemne multe pe foc! Dupa ce l-au umilit de omul de cultura nationala Tudor Gheorghe, acum vor sa-l umileasca si pe Beuran! Ce sa mai zic de Eminescu care este terfelit la orice ora si la orice pas cu pas! „Indragostitii de bani” de astazi cu casatoria de proba n-au auzit de Eminescu! Apoi se plang ca n-au noroc si copii in viata! Traisca si infloreasca face-bucile si libera exprimare a tuturor handicaptilor!Se mai aude ceva de sexi-pharma?

  2. Mister intrebare aveti o moralitate de tinichea. Cu asemenea oameni nu vom progresa niciodata. Iar Tudor Gheorghe face politica sau face arta?

  3. Tupeu naucitor!
    Beuran a semnat protocolul operator, deci trebuia sa fie in sala cand a inceput operatia, pacienta a luat foc pe masa de operatie si ulterior a murit din cauza arsurilor, iar el zice ca nu are nici o vina! Si daca nu semna tot trebuia dat afara pentru ca nenorocirea provocata de incompetenta doctorilor care au inceput operatia, s-a produs in sectia condusa de el.

  4. @intrebare
    Tot haosul si incompetenta echipei, calcarea in picioare a tuturor normelor si protocoalelor legale sunt in viziunea dv marca valorilor adevarate pe care le terfelesc astia cu hastag/rezist. Incendierea de catre un rezident a bolavului de pe masa de operatie, in absenta mentorului sau Beuran care ar fi fost obligat de lege sa supravegheze interventia, urmata de stingerea incendiului uman cu o galeata de apa, apoi imtrarea profesorului Beuran in sala de operatii cu haine de oras si cu ceasul la mana, sunt tot o marca a valorii profesorului Beuran, valoare care trebuie aparata in instanta.

  5. Dr Beuran nu-i bun,dr Burnei nu-i bun și lista poate continua.Sunt mulți medici,profesori in același timp,profesori adevărați și nu făcuți la apelul de seară,care neaparat trebuie înlăturați pentru a face loc nulităților,gen actualul ministru al sănătăți.Care a ajuns ministru doar pentru că e din Sibiu…Nici nu cred că alte comentarii mai sunt necesare,nepotismul și interesul unora ce se cred vremelnic dumnezei pe pămînt,fac din România o tarla proprie.Tiparul e identic cu cel din vremea lui Chiorete Vodă când piticania abjecta de BOC făcea ce vroia muschii lui in țară,că de, a fost numit prim ministru,dar cine l-a numit a uitat sa-i dea și pantofii ortopedici cu trei numere mai înalți ca să fie in rând cu lumea.Isoria se repeta ,iar pedeleprele in frunte cu inecatul in alcool Orbul lui MAN,o vor lua așa tare in bot,încât nici tanti merkel si macroul nu-i va putea salva !

  6. Mircea Beuran tocmai a pierdut alegerile pentru un nou mandat de președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie București. Membrii senatului si studentii nu l-au mai vrut. Ii da si pe ei in judecata? Marea somitate academica…
    @intrebare
    „o sa dai cu tunul sa gasesti vreun medic care sa te mai opereze”
    Nici acum nu te opereaza, profesorul Beuran isi pune rezidentii sa te opereze in locul lui, iar daca iei foc, arunca o galeata de apa pe tine…

  7. Hei toa’shu beuran, in Japonia ministru i-si da demisia daca un tren intarzie doua minute, iar cei care raspund direct…probabil…seppuku, iar tu ai raspuns direct, iar la „ricani” din acea zi nu mai aveai nici un drept de a practica medicina never, urmat de un proces greu! Acolo se poate la noi nu, pentru ca „rezidentul” opereaza si „profesorul” ia banul; apropos, nici un rezident nu poate opera fara supravegherea medicului specialist, nici unde in lumea civilizata!

  8. Inca n-am vazut vreun comentariu care sa puna la indoiala competenta medicala a Prof. Beuran. Ceea ce este evident insa, demonstrat chiar de nefericita intamplare, este ca Prof. Beuran nu are bune competente manageriale. A fost destituit dintr-o functie administrativa ceea ce nu-l opreste insa sa raman un chirurg de exceptie si un cadru didactic respectat de la care studentii au ce invata. De aceea cred ca se face prea mult caz de destituirea dintr-o functie administrativa a Prof. Beuran. In definitiv nu este nimic nefiresc, un singur om nu poate sa exceleze si ca chrurg si ca profesor universitar si ca manager, undeva exista o veriga slaba si e posibil ca fiind prea multe atributii sa nu le exercite bine pe nici una. E mai onorabil sa ramana un medic de exceptie decat un prost manager care se acopera cu competentele din domeniul medical.

  9. „Hei toa’shu beuran, in Japonia ministru i-si da demisia daca un tren intarzie doua minute,” Iti dai seama, dobitocule ce demisie isi da unul care fura 6 case precum imposyorul din Deal? Sictir ca vorbesti aiurea! Ai dreptate cand spui „..pentru ca „rezidentul” opereaza si „profesorul” ia banul”! Ministrul Sanatatii ia banul, si „opereaza”, si e si „ministru” cu jumatate de norma!

  10. @@Nas’ty
    Esti prost de bubui. Cel din deal a cumparat casele, a dat bani pe ele!. Singura problema de care s-a lovit a fost istoricul uneia dintre case, care istoric era in sarcina vanzatorului, nu a cumparatorului din deal. Dar cretinii interpreteaza altfel.

  11. Isi cauta dreptatea,clondirul spart,cu 3 kile de mastica prima,dar onoarea cine i-o repara?

  12. beuran nu este plagiatorul psd-ist !!! in plus acesta este nivelul celor din subordinea sa !!! vorba veche se confirma : cum e turcul , beuran , si pistolul -medicii din subordinea sa .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.