Chirurgul Mircea Beuran, apărat de la vârful Colegiului Medicilor

Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, subliniază în cazul de la Floreasca faptul că Mirceau Beuran este un chirurg de elită și îi roagă pe prietenii și pe foștii lui pacienți să îl apere, deoarece numele lui nu merită a fi știrbit înainte de finalizarea anchetei.

„Asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate”, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean.

Acesta spune că Mircea Beuran vine dintr-o şcoală de un prestigiu inegalabil în chirurgia de urgenţă din România.

„Noi medicii, chirurgii, poate foştii pacienţi, dar în niciun caz politicienii noştri, ştim cine au fost aceşti mari doctori, ştim ce înseamnă, pentru chirurgia de urgenţă, şcoala medicală de la Floreasca.
Ţurai, Papahagi, Soare, Bucur, Vintilă, Borş, Constantinescu, Doboşiu, Dop, Blidaru, Tiron, Popovici-Zeno, Şuteu şi mulţi alţii au făcut parte din aceeaşi şcoală, al cărei continuator este astăzi, Mircea Beuran. Înainte de a fi membru PSD sau universitar, Mircea Beuran este un chirurg de elită”, mai spune șeful Colegiului Medicilor.

Despre pacienta care a ars la Floreasca, Borcean spune că este cu patologie malignă, tratată şi recidivată, refuzată în alte servicii, operată cu aproximativ 10-12 zile înainte de incident, dezvoltă o complicaţie catastrofică, post-operatorie precoce hemoragică.

„Lucrurile se petrec în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi în afara programului, aşa cum survin urgenţele. Titularul pacientei era dr Mircea Beuran. Faţă de urgenţa hemoragică, ameninţătoare de viaţă, echipa aflată la acel moment lângă pacientă, îşi anunţă şeful care indică reintervenţia chirugicală imediată, cu scopul salvării vieţii pacientei. Doar cei care nu au participat la astfel de evenimente nu ştiu ce înseamnă o hemoragie exteriorizată pe tubul de dren de peste 1000 de ml, asociată cu hemoragie digestivă superioară exteriorizată prin hematemeză şi melenă a pacientei operate cu puţină vreme înainte pentru o neoplazie depăşită chirurgical”, mai arată sursa citată.

Mai departe, în această situaţie, echipa chirugicală, în absenţa lui Mircea Beuran, demarează procedurile, transferă pacienta la sala de operaţie, instalează dispozitivul operator, aseptizează câmpul cu soluţie alcoolică şi începe intervenţia chirugicală, cunoscând că profesorul urma să sosească de acasă, din clipă în clipă.

Modul, circumstanţele, împrejurările, cauzele pentru care s-a produs incidentul tehnic al combustiei vor fi cercetate amănunţit, atrage atenția Borcean.

„Mircea Beuran a ajuns în sala de operaţie, după ce evenimentul prejudiciabil a avut loc. Acolo găseşte o echipă traumatizată psihic de acest eveniment şi face exact ce trebuia să facă un şef în adevăratul sens al cuvântului, adică preia răspunderea asupra tuturor întâmplărilor legate de acel moment în care a fost implicată pacienta sa. A continuat şi a finalizat intervenţia de hemostază, pentru care s-a intrat în sala de operaţie, participă împreună cu echipa de plasticieni la tratamentul complicaţiei combustionale şi finalizează evenimentul prin înscrisurile din protocolul operator, asumându-şi sub semnătura proprie, tot ceea ce s-a întâmplat acolo cu bune şi cu rele, ca un bărbat şi ca un chirurg”, mai punctează președintele Colegiului Medicilor.

Borcean subliniază că este de datoria lui să intervină în această dezbatere, care a devenit publică, menționând că Mircea Beuran, ca „orice om mare în profesia sa, are atât prieteni cât şi neprieteni”.

„Pe această cale, îi rog pe prietenii săi, pe foştii săi pacienţi să ia atitudine în apărarea lui şi îi sfătuiesc pe mai puţin prietenii săi şi pe neprietenii săi să nu se bucure. A continua astăzi o dezbatere publică, înainte de finalizarea unei anchete, va pune presiune greu de suportat pe echipa medicală, care tratează un caz de maximă greutate umană, o patologie, complicaţiile fireşti legate de aceasta, dar, mai ales legate de accidentul combustional survenit fără voia lor, dar pe care sunt obligaţi să îl trateze”, mai spune acesta.

Colegiul Medicilor s-a autosesizat în acest caz și a dispus o anchetă, a confirmat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Încă o ocazie pentru #cretiniirezst de a lovi intr-o somitate a medicinei românești. Haideți să desfiintam spitalele in colonie si sa ne tratam la Viena. Bine, cine poate. Cine nu, ghinion. Oricum, terenurile spitalelor pot fi vândute bine de cei care nu au ghinion.

  2. Corb la corb nu isi scot ochii. Inainte de a folosi bisturiul trebuiau recitite instructiunile. Se vede cat de superficial s-a lucrat.Ls noi, merge si asa,nu! Descrierea tuturor bolilor pacientei nu se face dar se vrea sa se arata ca tot murea, arsa ori nu.

  3. vv dupa mintea ta, ai czpul mic si creerul sta lejer in el, o sa fi pirlit ca porcul dar pe masa de operatie ?Iti place nebunaticule- fericiti cei saraci cu duhul a lor e imparatia cerului….

  4. Vad ca nu se inghesuie dintre pacienti sau pretini beuranici sa ia apararea chirurgului. I-o fi ars pe toti? Vad ca e o descriere amanuntita,pertinenta,veridica a intamplarii.Nu zic a nenorocirii,care inseamna cancer generalizat.Sper sa luati atitudine si la cazuri de saracie crunta cand i-a foc chirpiciul si mor arsi de vii cate 3-4 copii ai aceleiasi familii.

  5. In Romania aproape zi de zi moare un OM din cauze datorate ERORILOR medicale, NU plateste nici unul dintre cei RESPONSABILI, in schimb toata lumea e deranjata, pe buna dreptate de altfel, ca Magistratii NU platesc pentru Erorile judiciare, dar NIMENI nu e SCANDALIZAT la Antena 3, de exemplu, cand moare un OM!
    NU am vazut in studioul A3 emisiuni maraton dupa moartea unui om, asa cum fac in cazul magistratilor!
    De ce oare?!
    Aseara, Oana Zamfir ii ridica temenele lui Mircea Beuran, cum ca e acuzat pe nedrept din cazua ca e PSdist, dar NU a fost deloc scandalizata ca FEMEIA a murit, ca atatia Oameni MOR aproape zilnic in spitalele Romaniei mizerabile si FARA Medicamente si FARA Dotarile necesare!
    Rusine!
    Viata uni OM e la fel de IMPORTANTA si acnd MOARE in Spitalele m izerabile ale Romaniei si cand face puscarie pe nedrept in puscariile de Ev mediu!

  6. @Lili:daca victima era vreun lider PSD ,Antena 3 manca jaratic!Cat era el de Beuran,il ghilotinau in direct!Asa l-au pus pe Beuran la rotisor si i-a dat madama lui Daniel Zamfir atatea limbi media,incat la finele interviului Beuran stralucea si moartea prin incendiere a bietei bolnave se datora guvernarii PNL si chiar lui Iohannis..
    Cata ipocrizie caracterizeaza media in Romania este greu de imaginat,nu mai vorbesc de justitie!Pe Oprescu l-au prins cu „rata-n gura”si banii sub saltea, si tot o freaca cu procesul lui de 6 ani,pana se prescrie fapta..
    Fiecare trebuie sa plateasca pentru greseli,nu trebuie sa exista „interleger,ca oameni suntem”
    Beuran sa plateasca daune urmasilor victimei(ucise nu de boala,ci de neglijenta) ca are de unde..

  7. Doctorul Beuran a operat-o de 2 ori pe mama mea. Au fost operații „imposibile” , ultima dată avea 34 de kg cand a intrat în sala de operație. Operațiile i-au prelungit viața mamei mele un an și jumătate. Voi , ăștia care cereți justitie „fără număr”, sa va ferească Dumnezeu să aveți nevoie de un doctor bun si sa nu il găsiți!

  8. Ai o memorie modesta. Cate luni a stat Teo Trandafir in coma la Viena? De cate ori a trebuit s-o opereze? Ea a fost un caz fericit, mai sunt unii milionari care s-au intors de la Viena pt ultimul drum. Asa ca aveti mai mult respect fata de medici, unii din ei te-au adus pe lume pe tine si pe ai tai, tot ei vor fi cei care te-ar putea ajuta intr-o situatie banala sau nu…pana in occident, mai este si un zbor…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.