Mediul virtual, toxic pentru minori

Un studiu recent relevă că unul din şapte minori are simultan telefon şi calculator, iar timpul petrecut folosind aceste dispozitive urcă de la trei ore, la vârsta de cinci ani, până la aproape cinci ore în adolescenţă, scrie go4it.

Copiii cu vârste între cinci şi 17 ani petrec, în medie, două ore pe zi în faţa calculatorului, în timp ce durata folosirii mobilului urcă de la o oră la două ore şi jumătate, până la majorat. După vârsta de zece ani, diferenţa dintre băieţi şi fete devine semnificativă, primii petrecând, în medie, cu peste o oră mai mult timp, mai ales din cauza jocurilor pe calculator şi a deschiderii mai mari pentru tehnologie.

Accesul supravegheat al copiilor la Internet, folosirea inteligentă a acestei resurse şi însuşirea unor reguli elementare de comportament în mediul online sunt aspecte extrem de importante în procesul de educare a copiilor, întrucât tehnologia face totul extrem de accesibil. Folosirea excesivă a acestor dispozitive de la vârste fragede poate avea consecinţe negative asupra dezvoltării fizice şi emoţionale a copilului şi îl poate expune unor riscuri nedorite. Cum informaţiile despre copii sunt distribuite pe reţele de socializare fără ca accesul la ele să fie restricţionat, orice utilizator poate să le acceseze. Platformele de socia­lizare oferă utilizatorilor posibilitatea de a regla gradul de intimitate a informaţiilor publicate, pentru a fi accesibile doar unui grup restrâns, precum prieteni apropiaţi sau membri ai familiei. Copiii care au profile personale publice sunt expuşi răufăcătorilor şi pot fi contactaţi direct – fie pentru a fi hărţuiţi, fie pentru a fi infectaţi cu diverse ameninţări informatice. Tocmai de aceea reţelele de socializare încurajează utilizatorii să aibă o vârstă minimă (cel puţin 14 ani) înainte de a avea astfel de conturi.

„Tehnologia ajută copiii să dobândească anumite competenţe încă de la vârste fragede şi are un rol extrem de util în educarea şi dezvoltarea lor intelectuală. Cu toate acestea, părinţii trebuie să găsească un echilibru între timpul petrecut pe telefon sau calculator şi cel dedicat altor activităţi şi, mai mult, să se asigure că aceştia nu sunt lăsaţi complet nesupravegheaţi în orele pe care şi le petrec conectaţi la tehnologie“, spune Bogdan Botezatu, specialist în ameninţări cibernetice la Bitdefender. Experții recomandă ca cei mici să evite folosirea telefonului sau a calculatorului foarte mult, deoarece, în lipsa unei supravegheri atente, copilul poate petrece ore în şir în mediul virtual.

De asemenea, amplasaţi calculatorul familiei într-un loc de unde să aveţi vizibilitate asupra monitorului. Asiguraţi că toţi prietenii virtuali ai copilului sunt persoane reale, pe care le cunoaşte direct. Stabiliţi reguli pentru utilizarea calculatorului şi vorbiţi deschis cu copiii despre temeri şi despre felul în care orice exces poate deveni nociv. Învăţaţi copiii să nu răspundă la mesaje spam sau la mesaje cu conţinut agresiv sau obscen.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.