Există o nedreptate zilnică făcută unor oameni geniali. Vorbim și scriem despre proști, impostori, paparude și politicieni și trecem nepăsători pe lîngă opera unor artiști și a unor savanți. Ei dau greutate societății românești, iar nu selfie-urile făcute în cadă sau amantlîcurile iepurești vînate de televiziuni.
Unul dintre marii artiști români de o discreție aproape inexplicabilă este și Cornel Brudașcu. Nu l-am mai văzut de două decenii. Trecerile sale prin București sunt rarisime și invizibile. Nici cînd a fost decorat de președintele Klaus Iohannis, Cornel Brudașcu n-a făcut valuri. A venit, a luat, a mulțumit și a plecat. Ar fi meritat o seară de gală dedicată lui și operei sale, la Atheneul Român sau într-un teatru de renume, cu toate mărimele culturale, științifice și politice ale României.
Din păcate, în țara noastră nu iubim personalitățile și nu ne place să le onorăm și nici să le sărbătorim. Dacă se poate, ne dăm în vînt să le înjurăm, să le porcăim și să le împingem în canale sau la gunoi. Asta da, ne farmecă, ne captivează și ne definește.
Bucureștenii nu prea au habar de opera lui Cornel Brudașcu. În Transilvania, nu te poți considera intelectual dacă nu ai cel puțin un tablou cu flori de Cornel Brudașcu. ”Domnul Brudi”, cum îi spun prietenii, este între cei mai de seamă coloriști din pictura românească, cu un stil al său, inconfundabil, marcat de nuanțe întunecate, dar pline de duioșie și din care țîșnește o lumină aparte. O natură de o sensibilitate aproape extremă, ambalată elegant într-o modestie improprie artiștilor români (de regulă exuberanți și dominatori) hrănește în tablourile clujeanului și meditația, și poemul plastic, și regalul decorativ.
În studenție, țineam distanța de ”Domnul Brudi”.El era vedeta tăcută a Clujului. Cînd a plecat din țară să picteze familia regală a Iordaniei n-am mai avut curajul nici să-i dăm bună ziua. Trecuse de granițele României, iar în comunism acesta era deja cel mai convingător semn al valorii. Toate expozițiile, premiile și decorațiile de mai tîrziu n-au făcut decît să-l fixeze pe locul pe care oamenii cu gust l-au așezat încă din anii 70.
De ce ce scriu astăzi desre Cornel Brudascu? Pentru că mă leagă de el un tabloul cu pomi înfloriți. Brudașcu a pictat ce am văzut eu în copilărie, deși n-a lucrat niciodată prin locurile acelea dintre Orăștie și Simeria. Tabloul lui Brudașcu prelungește primăvara pînă în camera mea și uneori am sentimentul că o parte din parfumul exploziei florale de la sfîrșitul lui aprilie și începutul lui mai vine și din tabloul artistului clujean. Nu știu ce loc l-a inspirat pe Cornel Brudașcu pentru această lucrare. Nici nu vreau să aflu. Este vorba de doi meri pădureți bătrîni, cu trunchiul gros și cu globuri enorme de alb, ca niște coroane de bulgărași. Tot spectacolul floral al merilor înfloriți se desfășoară pe o pajiște enormă, ca un plan înclinat, tipic luminișurilor din pădurile Transilvaniei și pășunilor care se preling pe lîngă acestea. Undeva mai departe, printre cele două explozii florale, se află un al treilea, un păr pădureț bătrîn, înflorit și el ca o sărbătoare de primăvară.
Abia de aici începe călătoria și povestea din tabloul lui Cornel Brudașcu. Sunt gata să jur că a pictat ziua de amiază a merilor și a perilor sălbatici înfloriți pe pășunea de la Jeledinți. Dincolo de Mărtinești (județul Hunedoara), cam la un kilometru, se întindea pășunea satului nostru, primită la împroprietăririle de după Primul Război Mondial. Moșia aparținuse unui grof Bella, despăgubit în procesul optanților și a fost împărțită soldaților întorși de pe front. Pășunea și cele cîteva loturi de pămînt completau bunăstarea gospodarilor din satul nostru. De cîteva ori pe an, ne pregăteam de operațiunea ”mersul la Jeledinți”. Cu două zile înainte, strîngeam toate cele necesare, pregăteam uneltele, sămînța și merindea, apa și hainele. Şi ne trezeam de cu ora cinci și orbecăiam pe lîngă car și pe lîngă vite și plecam spre Jeledinți,”la Bella”, la porumb, la cartofi sau la grîu.
Pășunea pentru vite și, mai apoi, pentru oi, era dominată de acești meri și peri sălbatici bătrîni, cu coroane cît casa, încărcate cu flori și cu cuiburi de păsări, sub care mîncam și dormeam de amiază. Si cînd ne avîntam la muncă sub arșița soarelui, în locul nostru se înghesuiau vitele sau oile ca sub o umbrelă verde a lui Dumnezeu.
Merii și perii sălbatici de la Jeledinți nu mai există. Un italian a cumpărat toate loturile arabile, inclusiv pășunea și a îndreptat pămîntul pentru o cultură de afine sau de lavandă.Toată zona arată ca în manualele de agricultură, ca un plan înclinat, bine aranjat, drept, banal, care nu-mi spune nimic. Şi la care nu vreau să mă întorc niciodată. În mintea mea nu există decît merii pădureți înfloriți din tabloul lui Cornel Brudașcu sub care dormeam de amiază și încă puțin între patru și cinci și de sub care ne luam coșurile cu mîncare și urciorul cu apă ca să plecăm înapoi spre casă.
În fiecare primăvară, pomii înfloriți din tabloul lui Cornel Brudașcu au parfumul copilăriei și-mi transmit de fiecare dată o invitație nerostită spre coroanele primilor meri înfloriți!
Domnul Cornel Brudascu a prezentat publicului la Tate Modern din Londra, în perioada 17 septembrie 2015 – 24 ianuarie 2016, propunându-şi să releve o perspectivă inedită asupra producţiei „artei pop” din anii ’60 – ’70,mai ales mecenatului doamnei Maria Bojan critic de artă şi curator care stă în Olanda de 10 ani.O FEMEIE SPIRT CU OCHIUL FORMAT CARE NU STA „DEGEABA „IN OCCIDENT .Ea a vazut „potrivirea” pictorului cu „arta pop”mai ales prin chitaristul, -o compoziţie”, ulei pe pânză nesemnat, nedatat -Ceauseasca si spun ca este grozav, „Tineri pe şantier”, ulei pe pânză, 149,5 x 157 cm, nesemnat, nedatat (1972), colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca.”Potrivirea”este inexacta, ei vor sa- arate ca „arta pop” nu a reprezentat doar o celebrare a societăţii de consum occidentale, ci un limbaj subversiv de protest, cu valenţe internaţionale si pe „atunci”in Romania.Pictorul nu se simte facand parte din asa ceva,dar accepta „jocul popcorn”.LA el este talent pur si simplu,este un ardelean extraordinar si este bine ca dna- Bojan ajuta la consacrarea picturii rom.SUNTEM UN POPR TALENTAT,plin de iubire si frumusete – SI MERITAM !(PANA NU NE PROSTIM SAU NE PROSTESC).MERII PADURETI rezoneaza superb cu amintirile,viata si sentimentele sacre date noua de acele trairi de parca ar veni de pe un taram fabulos,inchis in suflete descris superb de dl.Nistorescu. O salut pe dna.Marta Nora Ţărnea sotia poetului George Ţărnea,-poetul iubirii,prezenta printre noi.Eu astazi cel putin m-am bucurat de acest editorial.
Dna Tzarnea, sensibilitatea poetica a sotului si-a lasat amprenta asupra personalitatii Dvs sau s-a sters in valtoarea politichiei post-Lovitura de Stat kgb-ista? Parca ne-am contrat cu putin timp in urma si-mi pare rau, nestiind ca va legitimati aici cu numele real, cativa postaci folosind inselator nume ce pot parea reale, ca sa confere comentariilor
o greutate suplimentara. Va asumati riscuri serioase pe un forum care reproduce la scara mica ura semanata la scara Tarii
de catre Securitate. Unii jignesc pur si simplu din intoleranta partinica, altii argumenteaza, eu numai sustinerile care-mi jignesc inteligenta si sunt vadit comandate. Ce va pot asigura, e imposibil un dialog rezonabil si nici stabilirea unei
baze general acceptate…
Domnule Nistorescu, eu am 40 de ani si sunt de loc de pe partea cealalalta a muntilor ,tot prin dreptul Hunedoarei!
Tragedia este ca daca nu au fost vreun italian belgian, arab i-au taiat prostii nostri sa-i bage pe foc!
Si eu am mai avut norocul sa mai prind bunicii cu carul cu roti de lemn, sa stiu ce e o loitra, obeada sau resteu!
Acesti pomi care se gaseau prin fiecare loc al satelor noastre, padureti sau nu, unii de sute de ani si repere ale unor trasee si zone , putem spune ca faceau parte din identitatea unei zone locale, a satului !
S-au pus cu drujbele sau cu globalizarea!
Mai sunteti dumneavoastra si cu domnul Sararu care ne mai aduceti aminte de gustul copilariei, adolescentei si de mirosul campului!
Tragedia este ca odata pierdute aceste repere pierdem legatura cu tarana patriei!
As intreba aceste generatii de tfl-isti : Au gustat o fraga de camp vreodata!?
N-au gustat! De asta nu isi pot da seama ca se pierde tara!
Nu or sa gaseasca acest gust in mc crispy sau la kfc!
Si nici nu pot intelege ce scrieti dumneavoastra !
Eu am fost un norocos!
Patria e tarina zi poporul, nu tagma jefuitorilor!
Dar ca sa o aperi trebuie sa-i fi simtit gustul si privelistea!
lasati ba tatarilor de teleorman, cachum ca lucrarea liberala capitalista UE sa ternat, bozgorii vor lua napoi ardealul, ca defapt e alor. Si nu se vor opri acolo, vor elibera si telormanu de scursura tatareasca a lui besescu petrov1, emil constantinescu, petre roman etc, ce au distrus prin demolare si devalorizare bunatate de fosta tara, si exterminat millioane de familii romanesti cu bunici si copii.
va asteapta plutonul de executie pa stadion, aleagasar cenusa de voi, tatari blestemati. Numa paguba si prapad faceti tarilor pancare dinpacate vati nascut. Nu va uita nimeni, leprelor. Nu e cum. Nici tagesschau24 daunezi, avioane militare de transport sa aduca romanu la neamt, ca pa sinistrati, fara drepturi. sai culeaga aspragasul. Unde se spicula, cum ca tatarii in romania le da numa 200 pa luna, pacan neamtu ar trebui sa le dea salariu minim pa cca 1800 euroi. Veti da socoteala bestiilor cu basescu vostru, nu vi sa uita, nu vi se iarta.
Minunata dragoste in vremea virusului
Frumos din partea dlui Cornel Nistorescu.Prin acest material evoca o mare personalitate a culturii romanesti ! Multa sanatate domnului Brudascu !
Am amintiri similare, dle Nistorescu! Copil fiind mergeam la Bela( n-am intels niciodata de ce se cheama asa, poate ca e frumoasa-bela- poate ca acolo pasteau oi albe-bele,adica cu botul tot alb), asa se chiama o lunca de pe apa Luncavatului, unde bunica mea avea un lot de la reforma lui Cuza Voda! Se lua masa de pranz si amiaz, sub un stejar batran! Apoi la sapa la porumb sau in iunie, la coasa pajistii! Cea mai fericita perioada a vietii unui om este copilaria, chiar in saracie, dar nu lucie( aia e o povara)!
Drept mulţumire:
GEORGE ŢĂRNEA
BALADA NOPŢILOR URBANE
De unul singur nici nu poţi învinge,
Nici să te-ntorci la dragoste nu poţi –
Meschinul prag mult mai uşor convinge
Decît o zi trăită pentru toţi.
E prea concretă inima vîltorii
Cu sîngele nocturn şi incolor,
Cînd te culeg din şanţ măturătorii
Să te aleagă împăratul lor.
Şi iar te culci pe coji de portocală
Ca să-ţi visezi plecarea în culori
Din mahalaua asta verticală
Spre un palat de ierburi şi de flori.
Acolo, s-ar putea să te aştepte
La porţi de aer un cuvînt frumos,
Dar sînt de coborît atîtea trepte
Încît ţi-e teamă s-o porneşti pe jos.
Cat de frumos si de Dumnezeiesc „pictezi” pe hartie, domnule Cornel Nistorescu. Sa strangi intr-o carte aceste „picturi” care in plan literar cred ca il egaleaza pe maestrul Brudascu. Sa nu se piarda asemenea comori si bijuterii literare. Soarta a vrut, draga Cornel, sa ma bucur aidoma tie de frumusetile locurilor pe care le evoci si sa gust toamna din fructele florilor pictate de inegalabilul pictor Brudascu. Pe drumul de padure ce pleca din dreptul bodegii „Fata Mosului”, catre Poligonul ASTRA, spre Simeria, la circa 2 km de drum, spre soseaua nationala, se afla una din poienitele de basm ale Tinutului Orastiei cu toate minunile de pomi fructiferi salbateci ce primavara transforma totul in Raiul pe Pamant. Nu cred ca exista undeva, si am colindat si eu lumea, tara si locuri mai frumoase ca Romania si arealul Muntilor Orastiei.
Foarte frumos, sunteți un om sensibil, mai lăsați politica și delectați-ne cu astfel de “povestiri”.
Aveți dreptate , se scrie puțin sau fără dăruire despre Adevărații artiști. Ziarele sunt pline de Știri despre pleava societății. Nu interesează pe nimeni ,cred , o anumită categorie socială plină de Botox, silicoane, lipsa de talent, amantlâc…….lista poate continua.
Ieri, in trecere, admiram un tinar castan alb inflorit, vecin cu un copac inalt, a carui denumire nu o stiu, dar nu este paltin. Infrunzit mai tirziu decit castanul, frunzele au inca o culoare rosiatica, par mai rare si crengile lui deseneaza linii subtiri pe fondul cerului. Un cer de luna mai, senin, albastru si infinit ca marea.
Respect, Maestre Nistorescu.
” Vorbim si scriem despre prosti , impostori , paparude si politicieni , si trecem cu vederea operele unor artisti si savanti ” ! Este foarte adevarat C. Nistorescu ! Dar de ce o faceti ( ma refer la ziaristi , caci ei raspindesc cuvintele ) ? De ce nu va opriti ? De ce nu schimbati placa ?
Fromos Maestre. Ce ne vom face când nu vom mai avea aceste amintiri ale copilăriei?
Textul domnului Nistorescu excede regulile scriitoricesti ale jurnalismului.
Ne dezvaluie sensibilitatea sa de o profunzime si o finete a nuantarii rarisime.
Experienta sa, in tentativa de a revedea locuri care i-au construit sufletul, este inca o lectie dureroasa : vizitand locuri din trecut, risti sa iti gasesti o suferinta, aceea de a descoperi ca imaginea din realitatea actuala („de facto”) a agresat-o pe cea (imaginea) pe care o ai intiparita pe creier (in zona emotivitatii), cea de care iti era insetat sufletul, cele doua imagini nefiind „congruente”, cum ar „constata” un matematician, cu mintea lui rece, obiectiv- constatatoare.
Domnule Nistorescu m-ati emotionat.
Tonul dvs. si imaginile evocate sunt de o melancolie rara.
Sunteti un melancolic, exilat intr-o societate de sentimentali…
Şi sănătate multă venerabilului artist plastic !
E minunat să vorbeşti despre un artist, despre opera lui, despre ce trăiri poţi avea citindu-le sau privindu-le, dar când o faci la rândul tău, punând acel strop de frumuseţe lăuntrică şi de talent narativ, date toate de nişte amintiri fabuloase, observăm uimiţi cum arta naşte artă !
În plină pamdemie , mai mult politică şi paranoică decât medicală, un astfel de frumos şi liniştitor moment !
Mulţumim !
Am spus-o de nenumarate ori, mai ales cand il numeam Maestre”, ca Dl Nistorescu si-a gresit cariera si nici nu ar fi prea tarziu sa i se dedice cu forta sa evocativa extraordinara, cu finetea de bijutier de a incastra cuvinte-perla in expresii- locasuri de platina care incanta ochiul! Un nou stil de pictura, cu pana cuvintelor multicolore…
Intr-adevar valorile,elitele autentice nu-si gasesc locul,dar nici nu doresc sa participe la troaca politica a democratiei
securiste. In plina feerie primavaratica poetul-pictor nu si-a refuzat o tusha mai intunecat-prozaica asigurandu-ne ca in comunism doar valorile puteau sa ne paraseasca temporar!? Si trebuie sa-i dam dreptate cu un mic amendament, printre acele valori erau strecurate si alte „valori”, informative sau inregimentate,acestea din urma cu misiunea de a ameliora imaginea intunecata a regimului dictatorial comunist. Ca doar Liicenii, Manolestii, Plesuvii, Razvan Teodorestii, Patapievicii si multi altii nu s-au nascut si nu s-au plimbat pentru prima oara prin Lumea larga dupa 1989!!!De aceea mi se pare normal ca toti acestia sa fie sustinatorii Securistanului,doar au fost facuti oameni si au fost trimisi in strainatate in acele timpuri cand numai sub merii si perii padureti mai puteai respira libertatea si eternitatea odata cu parfumul Naturii trezite tumultuos la viata…
Povestirea asta mi-a mers la suflet! Va multumesc, domnule Nistorescu!
In imaginile ei ati strans parca toate amintirile, nostalgiile mele pentru frumusetea unei lumi prietenoase, aflate in amurg, pe de-o parte, si amarul pentru autista „brava lume noua” ce se dezvaluie azi, aroganta, calculata si rece, sanitarizata si pustie sub umbra covidului si a savantilor nebuni care acum ne fabrica destinul.
Mai povestiti, va rog, inante sa ne cuprinda somnul greu…
Primaverile copilariei noastre acasa in Transilvania ! Superb !
O primavara faina d-le Nistorescu !
Mulțămim, maestre Cornel Nistorescu!
Zile acestea am fost de multe ori in pădure. Natura e atat de frumoasa, de plina de viata. Cat timp m-am plimbat n-am auzit nico soapta despre moarte si teama de moarte. Si credeti-ma moartea mergea alături de viata.
Ps. Maestre,felicitări! De lucrurile frumoase merita sa ne amintim mereu si mai merita sa le amintim si unora care privesc cu dispret trecutul si prezentul unor generatii care au calcat cu dragoste si respect,desculți, pe pământul natal.
Nu dumneavoastră ziariști, televiziunile toată ziua cu Basescu, Ciolacu etc. ceilalți nu există. Uitați de acești urzupatori de țară și nu-i mai invitați să vedeți ce fericiți vom fi.
multumesc,Maestre! o scriere cu multa simtire! un articol asemanator ati scris de Paste…
sa va tina D-zeu mintea si simtirea intregi!
Multumesc, Cornel Nistorescu..