Avertisment pentru Hellvig de la liderul PSD

Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis duminică seara directorului SRI, Eduard Hellvig, că dacă nu reușește să își convingă subalternii că nu trebuie să se implice în politică sau justiție, „atunci a stat degeaba la SRI”.

„Am avut perioade în care l-am certat (n.r.: pe Eduard Hellvig) și în continuare îi spun, dacă nu reușește să facă toate schimbările și dacă nu reușește să-i facă pe toți din SRI să înțeleagă că trebuie să se ocupe doar de atribuțiile din lege, nu de influență în partide și parchete, înseamnă că a stat degeaba acolo la SRI”, a spus Dragnea, la Antena 3.

„Directorul SRI are atribuții foarte importante, are puterea maximă în SRI. Nu poate încălca regulile, dar are puterea maximă. Acolo nu se poate lua nicio decizie fără directorul SRI. Tot ce s-a întâmplat acolo a fost aprobat de Maior. La fel și acum. Să nu creadă cineva că acolo sunt niște vaze care sunt din când în când udate”, a mai spus liderul PSD.

Recomanda 4
Author

6 Comentarii

  1. Dacă are putere maxima directorul SRI ….mă întreb de ce îl protejează pe mafiotul economic, DANIEL GEORGE TUDOR, colaborator DSS desconspirat şi cu patalama de la Curtea de Apel Bucuresti ??? Cine e DANIEL GEORGE TUDOR de are dreptul sa practice evaziunea fiscala de peste 30 milioane Euro în Romania fiind protejat de instituțiile statului? Vă spun eu cine e Tudor domnule director SRI, Hellvig :TUDOR e un golan care cunoaşte tabla impărtirii in România megacoruptă !!!! Ciudat că soţia dumneavoastră tocmai la firma acestui infractor Tudor a fost angajată, anume la firma COLUMNA MEDICAL CENTER, s.c. Life Line Medical Center srl, J40/3396/2010 ……

    • „lulu”, Dragnea o face in calitatea de al treilea om in stat, fapt pe care un prostac securist care se demasca prin comentariu nu-l poate pricepe datorita masivelor handicapuri morale si intelectuale!

    • Dragnea este INCA presedintele Camerei Deputatilor , iar SRI -ul este INCA in subordinea Parlamentului …Asa spune Legea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.