Miniștri și paraminiștri

Ce se întâmplă cu o idee bună, aplicată şi în multe ţări europene şi umplută de sânge din chiar primele săptămâni ale ultimului guvern Ponta? Este vorba de impozitul forfetar. Nu ştiu? Pe fluxurile de ştiri n-a mai apărut nimic. Maria Grapini n-a mai ieşit la rampă iar Victor Ponta, în stilul său de a drege lucrurile din mers şi, mai ales, în timpul întrebărilor puse de reporterii televiziunilor, a bolmojit-o. Mai spre vară, facem o analiză sau simulare sau nu ştiu ce şi mai vedem. Ce să vedem? Ce dă Dumnezeu! Iar Maria Grapini şi-a îngropat în tăcere iniţiativa care a scandalizat, eşuată pentru a doua oară, după taxa pe scaun a lui Decebal Traian Remeş. Culmea este că gâştele şi căţeii presei au sărit pe subiect, unii dintre ei întărâtaţi de cârciumari sau chiar de colegii lor posesori de baruri, pensiuni şi cârciumioare şi au hămăit propunerea ţipând în gura mare de grija economiei naţionale. De ce nu mai vorbeşte Maria Grapini despre impozitul forfetar din zona pensiunilor, restaurantelor, barurilor şi coafoarelor, de vreme ce ştie foarte bine că, şi în ţările de la Vestul României, impozitul forfetar funcţionează perfect, cu bune rezultate pentru titularii micilor afaceri, pentru clienţi, dar şi pentru bugetul statului? Să fie doar gura mare a presei care nu pricepe, dar se înfoaie ca o cloşcă? Sau tăcerea aşternută peste iniţiativă, chiar şi peste iniţiator, vine de la statutul acestuia din urmă? Adică Maria Grapini este timişoreancă şi nu are prea mulţi cunoscuţi prin Bucureşti. Nu prea are nici sprijin. De fapt, Maria Grapini este un fel de ministru delegat. Adică nu ministru principal. Am putea să-i zicem un semi-ministru. Care este diferenţa? Că ministrul principal poate emite ordine. Delegatul, nu. Iar la Ministerul Economiei, unde funcţionează poetul Varujan Vosganian, toate erau de-a valma. Abia în săptămâna aceasta a fost adoptată o Hotărâre de Guvern care încearcă să împartă lucrurile între şarmantul depozit armean de bancuri spumoase (Vosganian) şi electricul Constantin Niţă, pe de o parte, şi Maria Grapini, pe de alta. Să zicem că femeia de afaceri din Timişoara a intrat în Guvernul Ponta într-o formulă nefericită. Adică nedefinită. Ministrul delegat e un fel de struţo-cămilă inventată nu pentru a avea un animal cu cocoaşă care să alerge pe două picioare, ci mai degrabă pentru a rezolva dispute şi interese de partid. USL-ul n-a găsit decât această formulă patrupedo-zburătoare pentru a satisface câteva nevoi, câteva obligaţii şi pentru a mulţumi vanităţi, interese şi, în acelaşi timp, pentru a împărţi ouăle din panerele mari în coşuleţe mici cu etichete pentru destinatari.

De ce a ajuns Mihnea Costoiu ministru delegat la Cercetare Ştiinţifică? Aşa, ca să nu zică lumea că a ajuns rector la Politehnică doar din simpatie! Ba el însuşi trebuie să mai sape niţel prin bezna domeniului pentru a afla ce-i cu el şi pe ce cale ar putea s-o apuce.

Să nu mai pomenim de Cristian David, ministru pentru românii de pretutindeni. Omul e profesionist ca şi Relu Fenechiu la Transporturi!

Ce mai tura-vura! Disputele dintre cele două tabere principale din USL, încă bine acoperite cu cearceaful şi cu plapuma, vin şi de la această invenţie care nu-şi găseşte locul.

Struţo-cămila guvernului Ponta gâfâie şi refuză să prindă viteza automobilului de curse care se vrea. Se împiedică în el însuşi şi în cârpelile de debut, scoase din mânecă pentru a mulţumi pe toată lumea. Evident, mai puţin alegătorii.