Mircea Albulescu: „Viaţa mea a avut şansa să cunoască fericirea”

În această dimineaţă am primit o veste năucitoare. Mircea Albulescu a plecat în ceruri să joace un alt rol. Îl văd şi acum în faţa ochilor cu sprâncenele sale stufoase, cu zâmbetul pe buze şi cu expresia sa nemuritoare „buna mea”.

Genialul actor Mircea Albulescu cu timbrul său inconfundabil era un neliniştit, un căutător de nestemate în cuvinte. Nu întâmplător, profesoară i-a fost Aura Buzescu.

Mircea Albulescu era o avalanşă de emoţii, sentimente, idei şi cuvinte, un actor pentru toate anotimpurile. Şi azi în sufletele noastre au rămas teribil de vii marile sale roluri.

Mircea Albulescu continuă să existe în toţi cei care l-au cunoscut sau l-au văzut, pe scenă sau pe ecranele mari şi mici, în toţi cei care l-au iubit şi preţuit pe parcursul carierei artistice exemplare.

În urmă cu nişte ani am realizat câteva interviuri cu acest maestru al scenei.

Unul dintre ele mi se pare atât viu, de parcă ar fi fost ieri. Vă veţi convinge.

Faceţi parte din Generaţia de aur. Din păcate, mulţi dintre ei azi sunt umbre… De ce credeţi că au plecat atât de repede aceşti monştri sacri ai scenei româneşti, ai generaţiei dvs.: George Constantin, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Cozorici, Rauţchi, Amza Pellea…

Din 1952, din primul an al studenţiei, în viaţa noastră nu am avut altceva de împărţit decât bucuriile scenei, deşi, bineînţeles, am avut şi stări de tensiune creatoare. Există promoţii în care au fost oameni foarte valoroşi şi care, întrucât nu s-au respectat reciproc, nu vreau să spun că s-au duşmănit, există o vorbă la români „s-au mâncat”, au avut de suferit şi nu au dat ceea ce ar fi putut să dea. În cazul promoţiei de aur 1956, sunt convins că au existat datorită faptului că înaintea noastră a fost o generaţie de diamant, după aceea o generaţie de platină, noi o generaţie de aur şi sunt sigur că după noi va veni o generaţie de nestemate… În anumite condiţii de presiune, şi mă gândesc cum se face el diamantul printr-o suferinţă extraordinară, un fir de nisip devine perlă. Ei bine noi, generaţia noastră am fost nişte oameni care ne-am respectat, spre deosebire de alte promoţii. Este un tribut pe care noi, actorii, îl dăm profesiei noastre. Eu vorbesc mereu despre cei dispăruţi la prezent. Este o mică despărţire faţă de cei care au plecat puţin înainte. Atâta timp cât existăm în sufletele celeilalte jumătăţi de măr, noi suntem împreună toţi. Faptul că dvs. mă întrebaţi despre noi ăsta e un tot. Dacă plecăm mai devreme sau mai târziu este o noţiune care în raport cu eternitatea nu are niciun fel de valoare acest spaţiu de timp. Noi, actorii, în fiecare seară trăim o altă viaţă a vieţii noastre. Un actor în aceeaşi perioadă de timp trăieşte, două, trei vieţi.

Credeţi, înţeleg, şi în destin, într-o lume paralelă…

Da, eu cred că deasupra noastră cu două palme există o putere care ne guvernează. Atâta doar că această putere are nişte senzori extrem de sensibili. Nu cred în coincidenţe, dar cred că există un destin şi cred că vom descoperi că am trăit toată această perioadă într-o anumită vecinătate cu Cineva, pe care nu se poate până la urmă să nu-L recunoaştem. El stă liniştit, aşa, ca într-un fotoliu şi priveşte această evoluţie a noastră. După cum cred că în anumite momente nimic nu ar fi dacă moarte nu ar fi. Parafrazându-l pe Marin Preda, „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Eu trebuie să dau un raport nescris despre ce am făcut cu viaţa mea, atâta timp cât am fost vremelnic trimis în această lume, aici pe pământ.

Spuneaţi că nu vă place să faceţi ierarhizări. Totuşi, dintre cele peste 90 de roluri interpretate de dvs., de la Electricianul din Hanul de la răscruce de Horia Lovinescu, trecând prin Don Carlos de Schiller, la Uriah Shelly din Dispariţia lui Galy Gay, de la Valejo din Generoasa Fundaţie, la Ligurio din Mandragora de Macchiavelli, de la Lordul Hastinks din Richard al III- lea, la Turcul din A treia ţeapă, de Marin Sorescu, de la Egist din Orestia la Achille din Troilus si Cresida, de la Nicholas din Victimele datoriei la Alexei din Tragedia optimistă, de la Happy din Moartea unui comis voiajor la Schmidt din Biedermann şi Incendiatorii, de la superbul Danton şi până la Billy Rice din Cabotinul şi Profesionistul al lui D. Kovacevic în care există destine complementare ce vin parcă să se înşurubeze pe aceeaşi traiectorie şi să poată oferi spectatorilor întrebări, deşi sunt convinsă că îmi veţi răspunde că toate personajele vă sunt la fel de dragi, la fel de aproape sufletului, totuşi cum evoluează personajele dvs. de la premieră, prin ce modalităţi de expresie reuşiţi să ridicaţi adevărate întrebări. Răspunsurile dvs. au întotdeauna un punct, o încheiere, un răspuns….

Întrebările sunt o pereche de aripi care te îndeamnă să te înalţi sau să cobori, căci ţin în primul rând de tine însuţi. Dacă nu îţi place un rol, atunci trebuie să te laşi de meserie, sau să nu-l joci. Există o relaţie între mine şi personajele pe care le-am lucrat. Totdeauna mi-am pus întrebarea ce se întâmplă cu personajele mele atunci când nu le joc. Dacă am fost convingător în această seară, am fost într-adevăr în viaţa acelui personaj. Ce se întâmplă cu acea viaţă săptămâna viitoare, cum mă întâlnesc cu ea, unde se depozitează ea? Dacă a fost adevărată, ea nu poate să dispară, aşa cum sufletele noastre nu pot să dispară. A crea personajul este o stare perpetuă. Poate singurul argument la faptul că teatrul nu moare de atâtea mii de ani. De fapt, el este un spectacol de serie, care, în serie, creează unicat. Cel de ieri nu seamănă cu cel de astăzi şi nu va semăna cu cel de mâine. Există deci o stare de creaţie perpetuă în care actorul, în fiecare seară, întâlnindu-se cu altcineva, creează o relaţie de iubire între el şi public, punând sufletelor noastre pinteni de cristal ca să fii mereu pe măsura publicului nostru.

Pentru că vorbeaţi de această trăire intensivă, e dureroasă trecerea trăirii de la scenă la viaţa de zi cu zi.

Nu, orice actor serios joacă spectacolul de trei ori. O dată înainte, când se pregăteşte pentru ceea ce se va întâmpla la întâlnirea cu necunoscutul, o dată când acest fapt se întâmplă şi după care, întors acasă, încearcă să rememoreze parcursul. Cred că acest lucru este asemănător cu ceea ce li se întâmplă piloţilor care pregătesc un zbor, el părând a fi un zbor de rutină, dar nu este. La fel trebuie să fie şi viaţa personajului meu ca, împreună cu tot echipajul meu, să putem pluti către sufletul spectatorului.

Maxima securitate ce înseamnă?

Înseamnă că tocmai această jumătate de măr care face împreună cu spectacolul, cu noi, o seară de teatru să aibă maximum de eficienţă. Încât spectatorul să nu ne uite atât de uşor. Poate de aceea gesturile culturale, de multe ori, ne fac să percepem mai bine ceea ce este. Este acea stare care te face să înţelegi că nu întotdeauna doi şi cu doi fac patru. Pentru că în lumea noastră se poate întâmpla ca doi şi cu doi să nu facă patru.

Cu voia dvs., să ne întoarcem în această lume de zi cu zi şi v-aş întreba ce reprezintă filmul pentru dvs., care aţi fost o adevărată vedetă strălucind în Puterea şi adevărul, Actorul şi sălbatcii, Craii de Curte veche şi Somnul insulei, excelând în Cel mai iubit dintre pământeni. Să nu uităm nici rolurile memorabile din regia lui Sergiu Nicolaescu, Dacii, Mihai Viteazul, Ziua Z, Războiul de independenţă…

Astăzi în România nu poţi să te mişti cu coatele mai departe de piept ca să nu dărâmi un calculator, încât copiii caligrafiază din ce în ce mai urât, dar pot cu viteză să scrie la un calculator. Ei bine, într-o asemenea lume trebuie ţinut cont de un asemenea factor. În România sunt convins că s-ar găsi miliarde multe care să intre într-o afacere profitabilă, dar câtă vreme nu există posibilitatea de recuperare rapidă, nimeni nu nu-şi bagă banii ca să şi-i recupereze peste ani. De aceea povestea filmului de azi, pentru mine este o mare durere, pentru că eu cred că dintr-un pământ care poate să izvorască o asemenea forţă teatrală nu se poate ca într-o artă îngemănată, să nu aibă asemenea mari talente. Din păcate, cinematograful fiind industrie nu se poate realiza decât prin intermediul mijloacelor extrem de costisitoare. Într-o asemenea sărăcie ca la noi pentru cultură este foarte greu să poţi oferi şi valoare. Vedeţi ce pondere extraordinară are în clipa de faţă calculatorul şi creatorul de imagini sintetice care impresionează.

Ca actor al Teatrului Naţional aţi stârnit ropote de aplauze în Livada de vişini, în Numele trandafirului, Vizita bătrânei doamne, Ultima oră, Azilul de noapte, Vassa Jeleznova, Danton, O scrisoare pierdută…

Nu vreau să pară trufie ce vă spun că eu am puterea şi harul să muncesc. Nu uit niciodată că, într-o vreme extrem de grea, teatrul a ţinut loc de biserică. Teatrul răspunde nevoii mele de transcendenţă, de înălţare, poate că astfel ajung mai aproape de cele două palme de care vorbeam mai devreme. Teatrul viu este acea formă de a te manifesta tăcând, de a suferi în taină.

Clasicii îi citiţi cu aceeaşi voluptate pe care o găsim în versurile scrise de dvs.? Ce reprezintă poezia pentru sufletul dvs.?

Poezia este un supliment de gest. Înseamnă că a rămas un mic spaţiu. Zidarii spun luft, punând cărămidă lângă cărămidă şi la un moment dat o bucăţică de aer, o bucăţică de cer. Eu aş simţi nevoia să clădesc şi această bucăţică ca să trăinicesc. Viaţa mea de om, nu spun artist, a avut şansa să cunoască fericirea.

Ce este fericirea?

Să faci ceea ce iubeşti. Poezia pentru mine este un supliment de fericire. Cred că tot ceea ce am făcut într-un anumit moment, sub o anumită privire întregeşte sfera aceasta de foc şi lacrimă de bucurie care a fost viaţa mea.

CIOB DE MASCĂ

lui Nichita

Asemenea

scribilor sumerieni

mă vizitează un gând

cu ochi migdalaţi

care mă-ndeamnă

să scrijelesc

în icoană de lut dobrogean

verbele mele coloate

să le-mpietresc

în foc răbdător

apoi

să le arunc în mare

Poate

cândva

hoinărind plaja ştirbă

a Pontului Euxin

te vei răni-ntr-un ciob

rătăcit de nădejde.

Fosta mască

a unui histrion histriot

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.