DIICOT a intrat pe fir. Se ia în calcul ipoteza ca tânărul în vârstă de 20 de ani mort într-o locuinţă din sectorul 2 al Capitalei să fi decedat în urma unei supradoze de droguri. Criminaliştii fac cercetări în acest caz, pentru a stabili împrejurările exacte ale morţii tânărului, iar procurorii DIICOT s-au sesizat din oficiu pentru trafic de droguri urmat de moartea victimei.
Tânărul decedat, Rareș Ion, cunoscut sub porecla „Castron”, s-a drogat în prezenţa lui „Maru”, dealerul lui Vlad Pascu.
„Cu referire la imaginile şi informaţiile apărute în spaţiul public privind decesul unui tânăr de 20 de ani, din Bucureşti, miercuri, 16 aprilie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc care a avut ca urmare moartea victimei”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DIICOT.
Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu înseamnă formularea unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci instituie „cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă şi completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluţii legale şi temeinice”.
Poliţia Capitalei a informat că marţi, 15 aprilie, Secţia 8 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, că la o adresă din Sectorul 2 s-ar afla o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul subunităţii şi un echipaj de prim-ajutor, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani.
Astfel, au fost solicitaţi poliţiştii din cadrul Serviciului Omoruri, care au preluat cercetările la faţa locului, iar în urma examinării medico-legale nu au fost constatate urme de violenţă.
Anterior, tânărul a apărut într-un live pe Tiktok, într-o locuinţă alături de o tânără şi de Tudor Duma, zis „Maru”, cunoscut ca fiind dealer al lui Vlad Pascu. În filmarea respectivă tânărul de 20 de ani apare întins, ca şi când s-ar simţi rău.
Ulterior, el a fost dus la spital, apoi a fost externat din unitatea medicală, iar marţi a fost găsit mort într-o locuinţă din Sectorul 2 al Capitalei
Ar fi fost găsit în locuinţă de către fratele său, care a sunat la 112.
Rareș Ion a participat la emisiunea Next Star la vârsta de 13 ani.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Nu mai spun nimic, că închid autoritățile ziarul.Atât vreau, totuși, să spun, și anume că un copil(la 21 de ani nu ești matur n-ai cum sa fii, dacă n-ai trecut prin greutăți mari), un copil care dă drifturi la vârsta asta cu alcoolul, cu prafurile și moare, e o tragedie, indiferent ce părinți și ce anturaj are, e aruncat de părinți și de stat(a doua familie???) afară din viață ,ca un deșeu.Faptul că a fost bogat n-a făcut altceva decât să-i dea brânci în groapă. Dumnezeu să-l odihnească.l pe bietul copil.