Modelul Singapore

Lee Kuan Yew a fost prim-ministru în orașul-stat Singapore din 1959 până în 1990. El a făcut din această comunitate asiatică al cincilea exportator global de tehnologie înaltă. În cei 31 de ani de guvernare, Lee Kuan Yew și-a ridicat comunitatea spre civilizație ca nimeni altul. Secretul? Investiții masive în educație și în dezvoltarea competențelor de format științific.

Michio Kaku, fizician american cu mare notorietate, numește capitalism intelectual ceea ce a dus la miracolul Singapore.

Lee Kuan Yew a relatat la o conferință că, la un moment dat, Singapore a vrut să înțeleagă de ce oamenii de știință din alte țări nu vor să-și stabilească reședința în acest oraș, deși erau plătiți mai bine decât în SUA. Nu aveam suficiente ispite culturale de calitate înaltă, a spus Yew.

Problema a fost rezolvată și învățământul științific din Singapore a cunoscut o nouă înflorire.

În condiții capitaliste, Lee Kuan Yew a pus în practică ideea lui Platon din dialogul Republica: mințile cele mai înțelepte să conducă statul. În lumea așa-zis capitalistă, aceste minți nu puteau fi decât cele ale creatorilor de tehnologii înalte, dat fiind că marele succes istoric al capitalismului este fructul tehno-științelor dezvoltate după 1500. Este și rezultatul jocului liber al cererii și ofertei, dar numai în plan secund. Iată esența ideii lui Yew.

Primele rezultate ale strategiei de dezvoltare din Singapore au devenit palpabile la începutul anilor 1970. Așadar, după zece ani de investiții. În cele din urmă, Yew a constatat că, în fapt, creativitatea savanților din Singapore nu o întrecea pe aceea din SUA. În finalul carierei sale a cerut educatorilor să promoveze creativitatea rebelă mai insistent decât toceala.

Yew n-a trebuit să adopte tactici dictatoriale pentru a-și impune strategia. La noi – cred că putem fi de acord – ar fi nevoie de un Yew dictatorial pentru ca un asemenea program de investiții să poată fi susținut pe termen lung.

Întrebarea „De ce?” are răspunsuri cunoscute. În esență, ele țin de modalitățile profund corupte în care la noi este servit interesul. Portul Constanța, dacă ar fi dezvoltat, ar putea aduce venituri nu cu mult mai mici decât portul Singapore. Dar portul nostru nu poate fi dezvoltat în absența unei rețele naționale de autostrăzi. Ce facem noi în privința autostrăzilor este o crimă în serie: o crimă care este o continuă trădare colectivă a interesului național.

În primii zece ani de după 1990, am fi putut construi rețelele de autostrăzi dacă am fi avut un Yew cu mână de fier. Mai apoi ar fi fost necesar un Yew pe care populația l-ar fi respins: un dictator. Prin 2020, adică în condițiile actuale, s-ar prea putea ca modelul Singapore să găsească o majoritate a românilor care să-l înțeleagă și să-l susțină. Dar de unde să-l luăm pe Yew?