Moderniști și tradiționaliști

E normal ca fiecare generație să aibă două aripi: moderniști și tradiționaliști. Așa a fost și în vremea tinereții mele (1970-1990). După 1990, pentru o generație nouă, cei care aveau atunci între 20 și 40 de ani, tradiționalismul a putut fi considerat doar naționalism, căci țara avea mult mai multă nevoie de cosmopolitism, de reintegrare în modernitatea occidentală. Acum tragem concluziile acelei reintegrări și constatăm că n-am avut o strategie înțeleaptă. Dar ne uităm în toată istoria noastră modernă și vedem că la fel s-au petrecut lucrurile în orice etapă de modernizare a țării, inclusiv, desigur, în vremea modernizării care a fost încercată de regimul comunist.

După opinia mea, greșeala pe care am tot repetat-o și pe care o reluăm și în clipa de față constă în faptul că percepem polaritatea moderniști-tradiționaliști ca pe un conflict. Ca și cum nordul magnetic ar putea fi în conflict cu sudul magnetic al planetei. Nu înțelegem că polaritatea este în firea lucrurilor? Înțelegem asta când e vorba de natura electromagnetică a profunzimilor materiei, dar ne cade greu să acceptăm că și societatea este un întreg funcțional tocmai prin tensiunile dintre polii săi, iar când unul dintre polii sociali este anihilat, întregul este mutilat. Ceea ce am văzut întâmplându-se sub comunism.

Acum, polii modernismului și tradiționalismului sunt reprezentați instituțional de două partide politice: USR și AUR. Care, ambele, reușesc ceva de nedorit: caricaturizează grav polul pe care îl reprezintă. USR – prin incompetențe urcate la rang de miniștri. AUR – prin idealisme rupte de realitatea concretă. AUR nu poate explica, de pildă, cum ar putea România să-și crească PIB-ul sprijinind doar micii producători. Călin Georgescu, propus a fi președinte de onoare al AUR, vorbește în cărțile sale despre trecerea de la politicile de creștere economică la politici de stagnare cu un consum redus de resurse naturale. Ceea ce înseamnă, în fapt, renunțarea la creșterea PIB-ului.

USR nu are viziune economică proprie dat fiind că preia integral realitățile globaliste. AUR are o viziune utopic-antiglobalistă, care vrea să pună miza integralmente pe mica producție locală.

Nici moderniștii de ideologie comunistă nu aveau altă viziune economică decât aceea care era impusă de la Moscova, după cum legionarii nu au putut imagina altceva decât o Românie preindustrialistă.

Extreme… Așa sunt considerați acești poli atunci când sunt evaluați din perspectiva curentului central, care se află acum la a treia mare transformare consecutivă revoluției industriale. Strict geometric vorbind, extreme și sunt în raport cu centrul. Din punct de vedere politic, extrema tradiționalistă acumulează susținere populară pe măsură ce curentul central acumulează crize ce nu își tratează cauzele. Un important finanțist german a spus recent că, după criza din 2008-2009, UE ar fi trebuit să devină și uniune fiscală, ceea ce i-ar fi permis să facă împrumuturi ca orice stat. Acum, în lipsa acestor împrumuturi, UE își procură prin tipărire banii necesari în stările de criză. Așa a apărut finanțarea Planului de Redresare și Reziliență. O procedură care duce în timp la umflarea inflației, adică la slăbirea a ceea ce urma să fie întărit, nivelul de trai.

Despre aceste niveluri ale realității concrete, nici USR și nici AUR nu au o expertiză funcțională. Oportunitatea pentru adoptarea soluției unional-fiscale s-a spulberat. De aceea spune finanțistul german că suntem în miezul unui eșec al proiectului Uniunii, care nu mai poate fi reparat decât prin reîntoarcerea la politicile suveraniste. Și iată cum apele ar putea curge într-un viitor imprevizibil la moara AUR.