„Mulți” social-democrați, în cor: Je suis Dăncilă

Final din ce în ce mai previzibil în bătălia pentru funcția de președinte executiv al PSD. Viorica Dăncilă, favorita lui Liviu Dragnea, candidează pentru această funcție, cu șanse maxime să obțină postul la Congres.

Dragnea a relatat joi că a vorbit cu Dăncilă, care i-a spus că a fost sunată de „mulți” colegi pentru a-i propune să candideze, și și-a exprimat la rândul său sprijinul pentru ea.

„Am vorbit astăzi, m-a sunat astăzi (Viorica Dăncilă – n.r.), mi-a spus că a fost sunată de foarte mulţi colegi zilele trecute, foarte multe colege din organizaţia de femei, colegi din ţară, care i-au propus să candideze pentru această funcţie. M-a informat că a luat această decizie. I-am urat succes. O susţin fără niciun fel de ezitare. O voi vota fără niciun fel de ezitare”, a asigurat Dragnea.

Anunțul candidaturii vine în contextul în care, pe 25 februarie, premierul declara că nu va candida la o funcţie de conducere în PSD având în vedere că este preşedinta organizaţiei de femei.

„Categoric, nu. Eu sunt deja preşedinta organizaţiei naţionale de femei, un post care mă onorează şi voi susţine în continuare promovarea femeilor, egalitatea de şanse şi cred că acest lucru este necesar. În acelaşi timp, sunt prim-ministru şi trebuie ca toată energia să se îndrepte către programul de guvernare şi să fac tot ce depinde de mine, eu şi guvernul pe care îl conduc, pentru punerea în aplicare a programului de guvernare. Deci, categoric, nu voi candida pentru o altă funcţie în cadrul PSD; de fapt, în calitatea mea de preşedintă a Organizaţiei naţionale de femei fac deja parte din BPN”, spunea Dăncilă la acel moment întrebată dacă va candida la o funcţie de conducere în partid.

Startul susținerii la vedere pentru Viorica Dăncilă a fost dat miercuri seară de PSD București- Ilfov condus de Gabriela Firea. Organizația a anunțat că-i oferă sprijinul lui Dăncilă pentru a deveni numărul 2 în PSD.

Pentru funcția de președinte executiv, deținută în prezent de Niculae Bădălău, și-au mai depus candidaturile Nicolae Bănicioiu și Ecaterina Andronescu. Bănicioiu și Andronescu nu beneficiază însă de sprijinul organizațiilor din care fac parte, astfel că mai au însă un hop de trecut. Cei doi trec vineri prin furcile Comitetului Executiv, cel care validează – sau nu – candidaturile.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

12 Comentarii

    • .Ai zice ca asteapta cu toate citeva graunte sau, cu ceva noroc, poate „le calca” cu vreo functie !

  1. PSD-uleee…nu va ocupati de lucruri mici. Construiti Comarnic-Predeal si Impozitati multinationalele, cum a ti promis ! Altfel…ne gandim daca va mai votam !

  2. Mda … si eu, acum cind ma gindesc bine, imi amintesc ca „foarte multe” femei („La Multi ani !”, de 8 martie) m-au sunat ca sa-mi ceara sa candidez pentru titlul de „Mister Universe” ! Din pacate , n-am putut sa raspund pozitiv cererii lor pentru ca si mai multi „oameni ai muncii de la orase si sate” mi-au cerut insistent sa candidez la Eurovision, altii la Olimpiada iar citeva zeci de academicieni de la Academia Franceza au facut petitie ca sa candidez la Pemiul Nobel pentru literatura ! Pacat ca au ramas toti anonimi ! Si mai pacat ca a sunat de dimineata ceasul si a trebuit sa ma scol si sa ma duc la serviciu, la REBU !

  3. psdistilor voi chiar asa tampiti sunteti nu vedeti ca dracnea i-se falfaie de voi,i-si alege conducere ce o poate manipula tampitiilorrrrrrr.

  4. A bagat si Dragnea la cap,cu atate episoade din Suleiman Magnificul pe stomacul gol,ca haremul conduce de fapt!

  5. Adica, „multi” sunt semianalfabeti, ca Vasilica Viorica de la Videle!
    Mai mare rusinea!

  6. In foto de mai sus”Titu-Avicola,Crevedia/Livreaza pui,vii si taiati”pe melodia Cosi piccola,e fragile..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.