NATO global și România provincială

Într-un interviu pentru The New York Times, secretarul general NATO ne spune că al treilea război Mondial ar putea începe prin atacuri coordonate ale Rusiei și Chinei. Mark Rutte spune că Beijingul va începe atacând Taiwanul, asigurându-se în prealabil că celălalt dictator, de la Kremlin, va ataca teritoriul NATO. Fostul președinte Dmitri Medvedev, acum adjunct al secretarului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a reacționat în stilul său la aceste declarații spunând că Mark Rutte a mâncat prea multe dintre ”ciupercile magice iubite de olandezi”, dar că oficialul NATO are totuși dreptate în privința limbii ruse – ar trebui să o învețe, pentru că îi poate prinde bine într-un lagăr din Siberia.

”Avem o provocare geopolitică enormă în față. În primul rând, Rusia, care se reface rapid, cu o viteză fără precedent în istoria recentă. Acum produc de trei ori mai multă muniție în trei luni decât produce NATO într-un an. Nu este ceva sustenabil, dar rușii lucrează împreună cu nord-coreenii, cu chinezii, iranienii și mullahii pentru a duce acest război de agresiune neprovocat in Ucraina”, a spus Mark Rutte.

Ce putem deduce din cele de mai sus este că o parte din presa americană și occidentală în general minte. Ar trebui să nu-i mai ascultăm pe jurnaliștii de la The Atlantic, Foreign Policy, The Hill, Associated Press și alții. ”Rusia a început să piardă războiul din Ucraina. Valul militar s-a întors împotriva lui Putin”, scria Foreign Policy, la jumătatea lunii mai. ”Contrar a ceea ce spun mulți analiști, jurnaliști și politicieni, Ucraina poate încă să învingă armata rusă și să o scoată din țară, nu doar să o țină pe loc pe termen nelimitat”, scria The Hill, tot la jumătatea lunii mai. Mark Rutte spune că Rusia se reface într-un ritm fără precedent, produce mult mai multă muniție decât NATO. Prin urmare, victoria Ucrainei este mai degrabă o iluzie. Sau să fie Rutte cel care nu știe care este realitatea pe front?

 

În interviul pentru The New York Times, Mark Rutte mai spune: ”Indo-Pacificul și Atlanticul sunt tot mai legate. Știm că China a pus ochii pe Taiwan. Să nu fim naivi în această privință. Dacă Xi Jinping va ataca Taiwanul, l-ar suna înainte ca partenerul său junior în toate astea, Vladimir Vladimirovici Putin, care locuiește la Moscova, și i-ar spune «Salut, voi face asta și am nevoie ca tu să-i ții ocupați în Europa atacând teritoriul NATO». Este cel mai probabil scenariu, iar pentru a-I descuraja avem nevoie de două lucruri. Unul este ca NATO, colectiv, să fie atât de puternică încât rușii să nu poată face asta vreodată. Al doilea este să lucrăm împreună cu Indo-Pacificul – ceva ce președintele Trump promovează mult, pentru că avem interconexiuni, lucrând împreună în industria de apărare, în inovare între NATO și Indo-Pacific”.

Așadar, secretarul general NATO ne transmite că aliații europeni vor trebui să coopereze cu cei din Indo-Pacific. Nicăieri în Tratatul NATO nu scrie că Alianța va acționa în Oceanele Pacific și Indian. Dar, pentru că președintele SUA are ca prioritate acea zonă, NATO devine global.

Rutte ne spune că un al treilea război mondial poate începe cu un atac al Chinei asupra unei insule cu 23 de milioane de locuitori, chinezi și ei. Taiwanul nu face parte din NATO, nici nu are cum. Taiwanul nu face parte din vreun tratat de apărare cu SUA; nu au nici măcar relații diplomatice oficiale. ”SUA recunosc că există o singură China și că Taiwanul este parte a Chinei. SUA nu contestă această poziție”, arăta președintele Nixon, în Comunicatul de la Shanghai, în 1972. În 1979, președintele Carter a rupt relațiile diplomatice cu Taiwanul și a recunoscut Beijingul ca guvern legitim, punând capăt și tratatului de securitate cu Taiwanul. Însă în 2025, secretarul general NATO ne transmite că al treilea război mondial, în care va trebui să lupte si NATO, va începe in Taiwan.

Taiwanul se află pe limesul unor imperii. La vremea războiului din Coreea, SUA au dezvoltat strategia blocării ieșirii la Oceanul Pacific a URSS și a Chinei prin șiruri de insule controlate de state aliate sau direct de SUA. Din primul șir de insule fac parte arhipelagul nipon, Taiwanul, Filipinele, Insulele Paracel, Insulele Spratly. China revendică acum aceste insulițe, bancuri și atoli din Marea Chinei de Sud și construiește insule artificiale ca portavioane fixe în regiune. ”Linia în nouă puncte” a Chinei se suprapune perfect pe ”primul lanț de insule” al SUA, însă presa lumii nu vede decât revendicările chineze, uitând să amintească de strategia de îndiguire a Statelor Unite.

Taiwanul, cu 23 de milioane de locuitori, are o istorie democratică asemănătoare cu a României, cu o dictatură care a ținut până la finalul anilor 1980. Recunoscut de tot mai puține state, fără o alianță formală cu Statele Unite, Taiwanul a adoptat o strategie inedită de securitate – s-a transformat într-un actor indispensabil pentru înalta tehnologie mondială. NVIDIA, compania cu ale cărei acțiuni fac bani frumoși familia Pelosi și alte dinastii politice din SUA, urmează să-și stabilească sediul pentru operațiuni globale în Taiwan. TSMC, este cel mai mare producător de cipuri performante din întreaga lume și cel mai important acționar este guvernul Taiwanului. Peste 60% din importurile de cipuri făcute de Beijing vin din Taiwan. Laboratoarele în care se fabrică aceste cipuri sunt greu de construit și de dotat – distrugerea lor înseamnă paralizarea industriei tech, cu toate că SUA și China fac eforturi pentru a reduce dependenta de Taiwan. Industria tech este marea garanție de Securitate a Taiwanului.

 

În România, o democrație post-electorală, favoritul catalogat drept rusofil al alegerilor anulate din urmă cu un an spunea că atuul țării sunt apa și alimentele, că România poate deveni indispensabilă asigurând mâncare și apă pentru Europa. Înainte de Primul Război Mondial, PP Carp, un rusofob, spunea că țara care exportă grâu va sfârși prin a exporta creiere. Câștigătorul alegerilor repetate nu a vorbit până acum limpede nici despre grâu, nici despre apă și nici despre creiere.

România îl asculta însă pe secretarul general NATO vorbind despre viitorul război mondial care poate începe la capătul lumii, pentru niște stânci și bancuri din Marea Chinei de Sud, iar Rusia ar trebui să deschidă un front secundar în Europa. Care este garanția de securitate cea mai mare a României? Bărăganul? Blocurile corporatiste din sticlă? Flexibilitatea Articolului 5, care arată că fiecare stat membru decide ce măsuri sunt necesare în cazul în care un aliat teste atacat? Toanele lui Donald Trump? Majorarea TVA? Potențialele dezbateri în Congresul SUA despre cum ar trebui America să intervină în apărarea unui aliat european? Încă câteva zeci de avioane F-16 din anii 1970?

 

Coreea de Sud, a treia țară ca număr de baze militare americane (după Japonia și Filipine), a pendulat, in funcție de rezultatul alegerilor, între păstrarea sistemului antirachetă american THAAD, instalat în 2017. Președinții liberali, care au relații mai apropiate cu China, vorbesc fie despre retragerea acestui sistem, fie despre limitarea sa. Președinții conservatori doresc desfășurarea în continuare a sistemului.

În Romania nu a existat o dezbatere politică privind scutul antirachetă, cu componenta sa de la Deveselu. În anii 2000, presa din România, cu grafice spectaculoase, insista pe o abordare care a fost ridiculizată la acea vreme chiar și în America – aceea că scopul scutului antirachetă era contracararea unui eventual atac cu rachete din Iran sau Coreea de Nord. Era limpede că scutul antirachetă viza Rusia și devine tot mai limpede că instalațiile de la Deveselu, poate și extinderea bazei de la Mihail Kogălniceanu, vor fi vizate de un viitor acord de Securitate între Rusia și America.