Negoiţă, cap de cântăreţ

Liviu Negoiţă s-a afirmat îndeosebi prin absenţă. Numele lui a început să circule înainte ca bucureştenii să-l vadă şi să-l asculte. Prima dată când a scos două vorbe s-a făcut de râs.A fost la OTV, cu ocazia debutului în pornografie al Laurei Andreşan. Bietul Negoiţă, roşu ca racul, bâlbâit şi neconvingător, se trăda cu fiecare vorbă. Era clar că toate cele povestite ca întâmplate pe sub masa din biroul său de parlamentar sunt adevărate şi că omul în disperare de cauză nega de rupea! De altfel, femeile l-au şi scos pe Liviu Negoiţă din anonimat, politica intervenind cu adevărat ceva mai târziu. De ce femeile şi nu politica? Explicaţia este extrem de simplă. Liviu Negoiţă vorbeşte împiedicat. Mai uşor cântă într-o cârciumă decât să vorbească unei organizaţii sau la un microfon din Parlament. Face dezacorduri cu aceeaşi viteză cu care mitraliera scuipă gloanţele. Ieri, în două minute de întâlnire cu presa, ne-a arătat cum ar sta el cu caligrafia şi cum s-ar descurca în faţa unei probe de dictare. Îşi rupe mâna şi îşi luxează umărul! Ieri, la conferinţa de presă, zicea „grupul independenţilor vor susţine“, „este un refuz adresat nu mie ca persoană, este un refuz adresat guvernării României“. Şi lista perlelor poate continua. Pentru prima dată, primarul sectorului 3 şi preşedintele organizaţiei PDL Bucureşti a ieşit la rampă. A fost obligat să răspundă la întrebări, nu să citească discursuri scrise de cine ştie cine. Abia ieri Liviu Negoiţă ne-a arătat că vorbeşte cum gândeşte. Şi gândeşte mult mai împiedicat decât cântă! Doinele interpretate cu pumnul strâns şi cu ochelarii tremurând pe nas i-au adus o nebănuită popularitate în partid. Aşa cum Ludovic Orban este chemat să facă pe Domingo-ul PNL-ului, Liviu Negoiţă distrează PDL-ul cu o parodie de repertoriu în genul lui Furdui Iancu! Aproape că nu există petrecere şi beţie fără fostul viitor prim-ministru.

În urmă cu doi ani, Liviu Negoiţă a fost vânturat prin diverse medii ca posibil candidat la funcţia de primar al Bucureştilor. A refuzat din motive de sănătate. Dacă nu mă înşel, a invocat o hepatită în convalescenţă. Iacă, i-a şi trecut în câteva luni, şi de când a redevenit primar, Liviu Negoiţă, acest mutulică de la sectorul 3, s-a pus pe făcut bani cu sacul. El şi Cristian Poteraş sunt de departe cei mai productivi primari de sector din Bucureşti. Amănuntele pe care le publicăm astăzi sunt doar o parte din anvergura materială a celui propus să gândească salvarea României din situaţia economică dificilă. Alegerea este catastrofală. Liviu Negoiţă ştie doar să toace bani. Dacă ar fi fost să căutăm o economistă de nădejde, mai bine mandatul pentru formarea guvernului ar fi ajuns la Carmen Negoiţă, noua sa nevastă, şi la Flori Gruia, fostă Boştină. Cele două doamne au izbutit ca, într-o perioadă destul de scurtă, să-l transforme într-un personaj mai bogat şi mai important. Chiar şi ceva mai stilat. Ele s-au dovedit a fi mult mai descurcăreţe decât bietul Negoiţă, folosit doar la semnarea contractelor primăriei cu firmele controlate de cucoane.

Desemnarea lui Liviu Negoiţă pentru formarea unui nou guvern ţine mai mult de blocajul imaginaţiei lui Traian Băsescu şi de nevoile campaniei sale electorale. Negoiţă nu-i de premier cum nu-i de cântăreţ la Opera Română. El ştie să umfle preţurile la băncuţe, la plante decorative, la anvelopări de blocuri şi la diverse achiziţii. Şi să-i cânte lui Traian Băsescu la urechea rămasă validă după un şpriţ îndelungat, în vreme ce la cealaltă răcneşte Emil Boc populara sa melodie „Ce fecior am fost odată“. Dar de premier, puşchea pe limbă! Liviu Negoiţă nu-i mai competent nici ca nevastă-sa!
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.