Prestația președintelui Nicușor Dan e văzută cu ochi buni de Stelian Tănase, care spune că ”nu se aștepta să facă față”.
”Este peste aşteptările mele! N-are experienţă, vine din societatea civilă, am crezut că nu va face faţă.
Scriitorul a comentat lentoarea cu care ia decizii, dar spune că Ilie Bolojan, „favoritul” său pentru primul ministru l-au salvat pe Nicușor Dan.
„Primul ministru este Ilie Bolojan!“. Asta mi-a plăcut, chiar dacă am această rezervă, că i-a luat o lună să se decidă! Cam greu să decide… Dar a fost bine. Până la urmă, Nicuşor Dan a luat hotărârea potrivită lucrurile s-au aşezat bine…”, a mai spus Stelian Tănase.
Dar, aşa cum s-a manifestat şi în întâlnirile internaţionale, dar şi pe piaţa internă, în această dificilă negociere pentru guvern s-a descurcat foarte bine!
Deci, pot să-i dau o notă de trecere liniştit, a fost foarte bun! Şi veţi vedea şi acum (marți 23, respectiv, miercuri 25 – n.r.) la Haga, că va presta corespunzător. Am toată încrederea în el, a spus Stelian Tănase.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Cel mai vechi,deconspirat, expirat sorosista. Scrie si prost.Pribabil Ion Iliescu vrea sa lase mostenire cuiva limba de lemn (garantat) Tănase.