Nicușor Dan, noi detalii despre vizita în SUA

Vizita în SUA va avea loc la începutul anului viitor.

Nicușor Dan, noi detalii despre vizita în SUA

Vizita în SUA va avea loc la începutul anului viitor.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii este programată, cel mai probabil, pentru începutul anului viitor. Deși nu a fost stabilită o dată exactă, liderul a precizat că discuțiile pregătitoare sunt în desfășurare și că scopul principal al deplasării va fi dezvoltarea relațiilor economice dintre România și SUA.

Vizita va avea o componentă mai amplă decât una pur diplomatică, urmărind consolidarea colaborării bilaterale pe teme economice și investiționale.

Vizita ar putea avea loc la începutul anului viitor

Întrebat despre stadiul pregătirilor, Nicușor Dan a explicat că există deja o invitație oficială din partea partenerilor americani, iar echipele de lucru din ambele țări colaborează pentru a stabili detaliile concrete ale vizitei.

„E mai mult decât relația diplomatică, care este corectă în momentul ăsta. Mai mult de atât este pentru că noi suntem într-un context în care deodată totul în geopolitic devine foarte economic. Deci ce este mai important este procesul nostru de reflecție pe ce poate să fie bilateral avantajos pe zona economică. Deci, în esență, probabil că la începutul anului viitor vom avea această vizită”, a declarat Nicușor Dan pentru Cotidianul.ro.

Deși vizita președintelui Nicușor Dan în SUA este planificată, detaliile exacte încă nu au fost stabilite.

„Există o invitație care trebuie concretizată prin toate aceste dialoguri la niveluri inferioare pentru că în momentul în care ajungem acolo o să discutăm chestiuni concrete”, a explicat Nicușor Dan.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate