Președintele României a fost întrebat direct la DigiFM dacă îl susține pe premierul Ilie Bolojan. Nicușor Dan a refuzat să se poziționeze, dar a explicat faptul că are discuții cu partidele din Coaliție de câteva luni.
„Evident că de luni de zile discut cu unii și cu alții, și cu USR, și cu UDMR… Constat că tensiunea e mai mare. Suntem într-un moment în care este o poziție ireconciliabilă între părți. Eu trebuie să fiu mediator”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a refuzat să-l susțină public pe Ilie Bolojan pentru că „ar fi neconstituțional”. Totodată, acesta a vorbit și despre opinia publică prin care e plasat mai degrabă mai aproape de PSD. „Depinde din ce parte te uiți. Dacă te uiți din partea PSD-ului, sigur că sunt văzut de partea cealaltă.”
Nicușor Dan nu vorbește despre un premier tehnocrat
Nicușor Dan a refuzat însă să vorbească despre varianta unui premier tehnocrat. „Pentru moment, nu sunt în ipostaza constituțională de a acționa. Există un premier. Dacă va veni discuția de un nou premier, o să mai discutăm.” Președintele a refuzat să-l evalueze pe premierul Ilie Bolojan. A spus despre acesta că „este o persoană foarte serioasă”.
Președintele a vorbit despre consultările de la Cotroceni, în care încearcă să medieze conflictul din Coaliție. Nicușor Dan a vorbit despre o „descaladare retorică”, bazată pe probleme „obiective” și unele „retorice”.
Despre consultările de azi de la 10, Nicușor Dan a vorbit despre o atmosferă calmă, chiar și când există neconcordanțe. „Vreau să spun românilor să aibă încredere că mergem mai departe în direcția corectă.”
Nicușor Dan a explicat faptul că la consultări, tonul discuțiilor depinde de persoanele prezente. Cu unii se tutuiește, cu alții vorbește cu pronume de politețe. Cu Sorin Grindeanu, șeful PSD, președintele a admis că se tutuiește.
Citește și: Un premier tehnocrat ar însemna înfrângerea lui Bolojan în fața PSD ANALIZĂ
Nicușor Dan a convocat din nou partidele la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan a convocat din nou liderii partidelor din Coaliție la Cotroceni, pentru a discuta despre problemele majore pentru România, proiectele pe SAFE și PNRR.
Întâlnirea de la Cotroceni dintre Nicușor Dan și liderii partidelor va avea loc mâine, la ora 10.00.
Întrevedere cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare pro-europene (Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Uniunea Democrată Maghiară din România și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale) privind implementarea programelor majore pentru România (SAFE, PNRR), a anunțat Administrația Prezidențială.
Săptămâna trecută, a avut loc prima rundă de consultări, pentru a găsi variante de ieșire din criza politică. În final, partidele politice au rămas pe poziții, iar PSD și-a retras miniștrii din Guvernul Bolojan.
Președintele a declarat apoi, aflat într-o deplasare externă în Cipru, că „tonul discuțiilor s-a mai calmat puțin” și că ce este important e că există consens pe proiectele la nivel european.




Mai bine sa se „tutuiasca”, decat sa se „injure” !.
Mediatorul nostru drag are impresia ca asa o sa o tina inca mult timp, cu consultarile celor care nu se inteleg intre ei. Tara este intr-o situatie cat se poate de dificila si mediatorul isi pierde timpul cu consultarile lui la Cotroceni stiind foarte bine ca nu va putea rezolva nimic.
Nicusor s-a prefacut ca nu vede ca guvernul Bolojan era de fapt aceeasi Marie PSD camuflata alta palarie!
Nicusor il tutuieste pe Sorinel, urmeaza Georgel, se pregateste Calinut !