Pe 1 septembrie 2017, Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat tarifele pentru ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor parcate neregulamentar.
Valoarea tarifelor aprobate este:
Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:
– cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei;
– cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;
Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:
– cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei;
– cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei.
Tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă:
– în primele 24 de ore: 150 de lei;
– după intervalul de 24 de ore: 50 lei.
Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data și ora depozitării, nefracționat. Regulamentul de ridicare a mașinilor staționate neregulamentar în Sectorul 3 a fost aprobat pe 27 iulie 2017.