Dincolo de mahalaua găştilor politice cu privire la independenţa justiţiei, se află una dintre cele mai serioase probleme, trecută în umbră şi, din nefericire, tratată în acelaşi mod părtinitor, din punctul de vedere convenabil fiecăreia dintre adunăturile politice ale momentului. Codurile justiţiei penale, însă, aparţin tuturor şi sunt arma care ar trebui să apere toate interesele legitime, ale oricăruia.
De aceea, ele trebuie să fie libere de orice urmă de interes mărunt şi meschin existent la un moment dat, calitate care-i conferă, de fapt, valabilitatea în timp. În cazul nostru, pe cât de prost concepute sunt aceste coduri, pe atât de sărac şi de lipsit de profesionalism s-au purtat discuţiile publice cu privire la noua legislaţie penală.
S-a reproşat magistraţilor reacţia întărziată faţă de aceste două produse normative. În primul rând, este obligaţia legiuitorului să pună la dispoziţia magistratului legi cât mai bune, pentru că unica datorie a unui judecător este să judece, liber de orice alte sarcini. Trebuie ştiut că, în România, judecătorul, în afara atribuţiunilor sale de judecată, este încărcat, în continuare, cu o serie de responsabilităţi administrative, care necesită timp şi energie suplimentare. O altă explicaţie pentru reacţia întâziată a magistraţilor constă în credinţa acestora că nu pot intra în vigoare coduri atât de îndelung amânate şi veşnic nefinalizate, prin modificările succesive, pentru care administratorii de justiţie nu au dat, în tot acest timp, nici un semn de pregătire. Nu în ultimul rând, suprasolicitarea continuă nu le-a permis răgazul de a-şi pierde vremea cu bâlbâieli amatoriste. În plus, există convingerea intimă că, de fiecare dată, opinia magistratului a fost culeasă doar pentru spectacol şi pentru a se asigura publicitatea, însă, în realitate, nimeni nu a ţinut seama de aceasta.
Instituţiile care aveau obligaţia de a pregăti intrarea în vigoare a acestor coduri nu au dat semne vitale sau au avut reflexe tardive şi confuze.
Ministrul justiţiei, de la începutul mandatului său şi până în prezent, a avut o singură şi memorabilă intervenţie. În condiţiile în care competenţele judecătorului au sporit în mod copleşitor, prin preluarea de la procuror a multora dintre atribuţiunile de la urmărirea penală şi prin crearea unei noi instituţii procedurale, a camerei preliminare, cu păstrarea, evident, a tuturor atribuţiilor din faza cercetării judecătoreşti, ministrul justiţiei, în calitatea sa de mare administrator, a găsit de cuviinţă nu să asigure personalul şi baza materială necesare unui asemenea efort uriaş, ci a pus la dipoziţia judecătorilor creioane pe care sunt inscripţionate coduri QR, pentru telefoanele inteligente. Personal, îmi lipsesc atât un telefon inteligent, cât şi un ministru de justiţie.
Consiliul Superior al Magistraturii este ocupat, în continuare, cu apărarea reputaţiei profesionale a unora sau altora.
Institutul Naţional al Magistraturii a început să organizeze târziu, abia începând cu luna septembrie a anului trecut, unele seminarii, unde problemele nu au fost deloc lămurite.
Ceilaţi administratori de instanţe au hotărât că acelaşi judecător trebuie să acopere întreg procesul penal, adică să exercite toate cele trei funcţii judiciare, în acelaşi timp. Acelaşi judecător, deja suprasolicitat şi care abia face faţă atribuţiilor sale actuale, va prelua multe dintre funcţiile procurorului, va acoperi noul segment al camerei preliminare, şi, totodată, va efectua cercetarea judecătorească, finalizată cu pronunţarea unei soluţii, în condiţii mult mai dificile, cauzate de concursul de legi în timp. Pentru că tot legiuitorul, prin tăcerea sa, i-a aşezat pe umeri inclusiv responsabilitatea de a stabili criteriul în aplicarea legii penale mai favorabile, astfel că fiecare va alege între criteriul global şi criteriul pe instituţii. Din acest motiv, va exista o practică judiciară extrem de neunitară, care va decredibiliza justiţia penală, oricum fără o imagine prea bună în societate. Tot pe acelaşi judecător îl găsim în cea de-a treia fază a procesului penal, cea a executării. În acest mod, prin amatorism legislativ şi ignoranţă administrativă, instituţia judecătorului de profesie va intra în blocaj, cu efectul paralizării întregii justiţii penale.
Din mers, am prins afirmaţia unor inconştienţi, care au susţinut că este bine ca, mai întâi, să intre în vigoare codurile şi, pe parcurs, vor fi luate măsurile administrative necesare. Această metodă îmi aminteşte de un episod unic pe care l-am trăit în urmă cu căţiva ani, când legea procedural penală a fost modificată, în sensul înregistrării şedinţelor de judecată. Exact la data intrării în vigoare a noii reglementări, am fost scoasă din şedinţa de judecată de la tribunal şi am aşteptat în birou să se asigure dotarea necesară, care începea chiar din dimineaţa respectivă. Când am intrat în sala de şedinţă, am constatat că dotarea se afla chiar pe masa mea şi consta într-un casetofon ordinar, care funcţiona cu casete. Ne opream cu toţii, încremeniţi, ca să întoarcă grefierul caseta. Pe urmă, iar am fost nevoită să suspend, pentru că toate casetele puse la dispoziţie fuseseră folosite, în mult prea încărcata şedinţă de judecată. Mi s-a spus, pe urmă, că această reformă golise toate rafturile cu casetofoane şi casete ale magazinelor de pe o rază teritorială extinsă, aşa că am continuat şedinţa de judecată în condiţii de ilegalitate, fără aparatura tehnică revoluţionară.
De data aceasta, modificările sunt substanţiale. În tot acest timp care a mai rămas, legiuitorul se dovedeşte, în continuare, cel mai activ dintre toţi, pentru că el mai cârpeşte rapid la noile texte. Prin acest mecanism şubred, abracadabrant şi peticit, la care se lucrează neîncetat, cetăţenii simpli pierd din necesara lor securitate.
În primul rând, vor exista valuri de condamnaţi puşi în libertate. Mulţi sunt dornici să plece din România prin alte ţări europene, unde vor face tot ceea ce ştiu ei mai bine, adică vor comite infracţiuni.
Însă, unul dintre cele mai grave neajunsuri ale noilor coduri în materie penală constă în slăbirea autorităţii judecătorului şi consolidarea instituţiei inculpatului. Orice legislaţie trebuie să aibă un scop, care trebuie stabilit de la bun început. Pe urmă, începe construcţia, în jurul acestui spirit. Mărturisesc faptul că aşteptam o legislaţie penală care să întărească autoritatea judecătorului, în condiţiile actualei societăţi româneşti, şi care să-i permită acestuia înfăptuirea unui act de justiţie de calitate. Ne convine sau nu ne convine, judecătorul este suveranul procesului penal. Noul cod de procedură penală confundă instituţia judecătorului cu funcţionarul public, prestator de servicii către inculpat. Pentru că inculpatul este piesa centrală şi de rezistenţă a noii legislaţii penale, în calitatea sa de beneficiar absolut de drepturi şi libertăţi. Aceasta în timp ce partea vătămată, care nici măcar nu mai este parte, ci persoană vătămată, precum şi toate celelalte părţi aproape că nici nu mai există. Inculpatul beneficiază, nestingherit şi fără limite, de dreptul procesual, împins spre sacralitate, de a contesta aproape orice. De exemplu, în cazul măsurilor preventive, care, în practica instanţelor, cheltuie cele mai multe eforturi umane şi materiale, singura schimbare nu constă în găsirea unei reglementări care să reducă abuzurile din practică şi să permită cercetarea cu celeritate şi cât mai corectă a fondului, ci în înlocuirea denumirii de recurs cu termenul de contestaţie. Probabil că din comisia modificatoare au făcut parte avocaţi interesaţi în căile de atac, chiar dacă nu au nici un motiv, dar care presupun alte onorarii. Verificările periodice, la intervale mult prea scurte, ale măsurii preventive şi posibilitatea de a contesta de fiecare dată hotărârea judecătorului, cu aceleaşi argumente, repetate de avocaţi, fără jenă profesonală, până la suprasaturaţie, deşi i s-a mai răspuns, de nenumărate ori, că nu sunt valabile, conduc la imposibilitatea examinării fondului, care, în mod normal, ar trebui să aibă prioritate. În practică, un dosar în care sunt arestaţi preventiv, uneori loturi întregi de criminalitate organizată, este greu de judecat pe fond, pentru că, mai tot timpul, se află în căile de atac pe măsurile preventive.
De aceea, noile reglementări nu sunt, nicidecum, utile actului de justiţie din România, ci reprezintă, de fapt, o reacţie slugarnică a legiuitorului român faţă de europeni, cărora a dorit să le demonstreze cât de multe drepturi şi libertăţi are un inculpat în România. Un act de umilinţă gratuit, pentru că cele mai multe condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului se referă la condiţiile de detenţie, mai puţin la nelegalităţi comise de autorităţile judiciare române. În plus, această suprareglementare nu înseamnă, neapărat, că inculpatul beneficiază de un proces echitabil, din simplul motiv că judecătorul este obligat să judece pe bandă rulantă şi-n mare viteză, prin termenele procedurale scurte, care exclud realizarea unui act de justiţie de calitate. Şi tot după această judecată supraaglomerată, condamnatul este trimis într-un loc la fel de supraîncărcat, unde nu există reeducare. Rezultatul este tot un rebut social, care nu a înţeles nimic. Tocmai de aceea, aş fi preferat să existe în sala de şedinţă o comunicare a judecătorului cu inculpatul, pentru ca acesta să înţeleagă rolul moralizator al procesului penal şi, poate, pe undeva, să accepte că reacţia statului faţă de acesta este corectă. Dimpotrivă, noul cod de procedură penală este mai formalist decât formalismul comunist. Judecătorul rămâne redus la tăcere şi, în plus, nu are timpul necesar unei asemenea apropieri umane.
Până când judecătorul va judeca oameni, liber de constrângerile unor coduri penale formaliste, ne întoarcem privirea către realitatea noastră tristă şi descurajantă. Cu toţii, stăm şi privim, într-o aşteptare perplexă. Însă, toţi cei de pe plajă, care au crezut că pot privi fenomenul tsunami, au fost înghiţiţi de ape.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.