Nu numai cu sănătate se hrăneşte omul

Ni se spune, într-un loc esenţial al revelaţiilor care au fost dezvăluite omenirii, aşa: „…nu doar cu pâine se hrăneşte omul, ci şi cu cuvântul lui Dumnezeu”. Din când în când, împotriva ignoranţei noastre, vieţuieşte printre noi câte un ales care trăieşte fără mâncare solidă. Chiar aici, la Bucureşti, în deplin anonimat, a trăit până la peste 80 de ani o astfel de călugăriţă. Din 1947 n-a mai mâncat decât pâinici de cuminecătură. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat-o în chilia ei şi s-a rugat alături de ea.

Zilele acestea, Comisiei juridice din Senatul nostru îi este dată întrebarea-ispită dacă omul se hrăneşte mai ales cu sănătate ori mai ales cu libertate. 99 la sută dintre noi ar răspunde că sănătatea e mai bună decât toate. Şi eu aş menţine acest răspuns până în ziua în care aş ajunge pe nedrept într-o puşcărie, fie şi numai pentru zece zile. Nu am nevoie de experienţă personală la Aiud sau la Sighet ca să-mi dau seama că, iată, nu doar cu sănătate mă hrănesc.

Extrem de greu a pătruns această revelaţie în Comisia juridică. Politrucii noştri nu reuşeau să înţeleagă că privarea de libertate a asimptomaticilor fără consimţământul lor este un act ce nu poate fi decis în domeniul medical, ci doar în cel judecătoresc. Şi anume într-un fel temeinic. Aceste temeiuri lipseau din legislaţia noastră. Acum ele sunt gândite acolo, în Comisia juridică.

Nu ştim încă ce formă ce vor da senatorii acelor temeiuri, dar avem sub ochii noştri tragedia unui fanatism medical ce are de partea sa toată dreptatea din lume dacă e să fie adevărat că mai ales cu sănătate ne hrănim.

Dar lucrurile nu stau aşa. Liberté, égalité, fraternité nu poate fi tradus prin Santé, égalité, fraternité. Doctorul Arafat nu are o prezenţă de spirit suficient de smerită pentru a accepta că sănătatea nu are o îndreptăţire mai mare decât aceea pe care o reprezintă garanţiile libertăţii. Nu înţelege că privare de libertate ar fi chiar şi faptul că eu, de pildă, l-aş filma fără voia lui atunci când face baie şi aş face public acest film.

Afacerea în care ne aflăm cu internările asimptomaticilor fără consimţământul lor este similară şi, desigur, mult mai gravă, căci poate funcţiona ca un precedent al înlocuirii Justiţiei cu Executivul. Locul căilor de mijloc şi al reglajelor fine dintre Justiţie şi Executiv are a fi Legislativul, dar nu şi dacă senatorii noştri vor da Executivului ceea ce este al Justiţiei. În acest caz, CCR va fi obligată să constate neconstituţionalitatea acestei legiferări.