400 de obiecte uimitoare, amuzante şi poetice sunt etalate la Muzeul de Arte Decorative din Paris, în expoziţia „Trompe-l’oeil, imitaţii, pastişe şi alte iluzii”, ce va fi deschisă până în noiembrie 2013.
Piese de mobilier, picturi, creaţii haute couture folosesc artificii artistice şi tehnice care înşală ochiul, invitând vizitatorul într-o lume a iluziei.
Sunt, în mare parte, obiecte suprarealiste, mai puţin cunoscute, adevărate dovezi de prestidigitaţie estetică, cum ar fi un dulap pictat de Marcel Jean pe a cărui suprafaţă se deschide un şir aiuritor de uşi şi sertare care nu există în realitate. Marcel Jean realizează în 1941 mobile suprarealiste cum ar fi şi „Copacul cu sertare”. Procedeul era foarte iubit de artiştii acestui curent. În celebra „Figura lui Mae West”, Dali transformă chipul actriţei într-un decor de salon…
Amestecând stiluri, epoci şi materiale, piesele expuse îşi descoperă păcăleala. Un obiect ascunde un altul, ca micul bronz reprezentându-l pe Ludovic al XVIII-lea, în interiorul căruia se află un antipatic Napoleon. Imitaţia, pastişa tulbură privirea. Un teanc de coperte de carte se dovedeşte a fi un taburet, diamantele fascinante sunt numai strasuri, ceramica imită cu precizie pietrele rare, porfirul sau aurul, iar pielea, catifeaua, storurile cu volane se dovedesc a fi… hârtie pictată.
Gaspard Gregoire, Portretul reginei Maria Antoaneta
Decoratorul în sticlărie din secolul al XIX-lea Philippe-Joseph Brocard a reuşit realizarea unor copii atât de aproape de originalele islamice pe care le restaura încât a înşelat colecţionari faimoşi. El a fost unul dintre primii creatori din acest domeniu care şi-au semnat regulat piesele, începând din 1867, pentru a pune capăt ambiguităţilor.
Cherubino Alberti, Compoziţie decorativă pentru plafon
Organizatorii au realizat chiar o întreagă încăpere în trompe-l’oeil, pe care au botezat-o, desigur, „Aceasta nu este o cameră”, amintind celebrul titlu al lui Magritte, „Aceasta nu este o pipă”, scris sub o pipă pictată, care, desigur, era nu o pipă, ci o pictură. Se pot vedea aici şeminee false, fotolii de abanos încrustate cu sidef, la fel de false, şi chiar o vitrină cu minunate vase chinezeşti, orientale, despre care privitorul află că sunt copii din secolul al XIX-lea numai citind eticheta. Şi trebuie neapărat amintite piesele de orfevrărie medievală clonate prin procedeul galvanoplastiei, pus la punct în 1840.
A doua parte a expoziţiei este dedicată designului de modă. Creatori ca Chanel şi Gaultier s-au jucat cu plăcere de-a scamatorii. Centurile şi buzunarele imprimate, care sunt acum la modă, erau practicate în anii ’20 de Hermès. Pălăriile în formă de flori, din mătase, care revin acum, au cunoscut epoca lor de glorie şi în secolul trecut.
Rochie Casa Lanvin
Desigur, o secvenţă atrăgătoare este destinată artei filmului, începând cu strămoşii camerei de filmat, de la jumătatea secolului al XIX-lea, până la dioramele 3D. Nu numai culorile şi texturile pot fi copiate, dar şi mişcarea sau atmosfera.
Trompe-l’oeil-ul, menit să înşele ochiul, a apărut prima dată în frescele şi mozaicurile antice. Pliniu cel Bătrân povesteşte în „Istoria naturală” că pictorul Zeuxis (464-398 î,Ch.), într-o întrecere cu pictorul Parrhasius, a reprezentat atât de realist strugurii încât păsările veneau să-i ciugulească. Dar dacă începutul aparţine Antichităţii, Renaşterea, Manierismul şi mai ales Barocul au dovedit o adevărată virtuozitate în domeniu, cu ajutorul tehnicilor perspectivei şi clar-obscurului.
În artele decorative, această „înşelare a ochiului” merge de la imitaţie la iluzia optică, atât în realizarea obiectelor, cât şi în modă sau afiş.
Numeroase materiale sunt imitate. Mari creatori au ilustrat aceste îndrăzneli tehnice. Theodore Deck a revizitat artele Islamului, Gabriel Viardot, pe cele ale Chinei şi Japoniei.
Philippe-Joseph Brocard, cupă cu picior, sticlă suflată, emailată şi aurită
Moda, mai mult decât orice alt domeniu, revendică însă un „teatru al iluziei”. Din secolul al XVIII-lea până în cel următor, peruci, turnuri construiesc veşminte ce mistifică imaginea trupului. False buzunare, corsete, peruci fac acelaşi lucru. Bijuteriile sunt brodate, patina timpului se confundă cu pielea. Tehnicile textile s-au plagiat între ele. În Franţa, primele stofe imprimate au apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Mătăsurile având imprimeuri cu contururi vagi erau obţinute prin vopsirea firelor înainte de ţesere. Imprimarea cu ruloul, inventată în 1783 de englezul Thomas Bell, a creat o largă varietate de motive marmorate sau moarate. La mijlocul secolului al XIX-lea, când moarul era una dintre mătăsurile cele mai preţioase, alsacienii au reprodus efectele schimbătoare pe muselină de lână sau pe ţesături de bumbac, pentru mobile.
Falsă draperie pe hârtie pictată
Catifeaua Grégoire poartă numele inventatorului său, Gaspard Grégoire, care a reuşit să imite în acest material pictura. Subiectele lui erau exclusiv portrete: Ludovic al XVI-lea, Napoleon, Papa Pius al VII-lea, regina Maria Antoaneta… Metoda lui n-a fost încă pe deplin elucidată.
Ca într-un joc de-a v-aţi ascunselea, dubla funcţie domneşte. Rolul principal al obiectului nu apare la prima vedere. O cutie are forma unei cărţi sau a unei verze, un lornion este ascuns într-un evantai…
