Am fost la Nazaret, acolo unde îngerul a vestit-o pe Maria că-L va naşte pe Iisus; am fost la Betleem şi-am văzut Ieslea în care a venit pe lume Iisus. Şi, evident, am ajuns şi la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Adică în cele mai importante locuri ale creştinătății. Drept care am spus – şi o voi repeta de câte ori voi avea prilejul – că, vorba unui mare scriitor român, mai sunt atâtea oraşe minunate din lume pe care nu le-am văzut şi pe care le visez cu ochii deschişi, dar, la Nazaret, Betleem şi Ierusalim m-aş duce oricând, atras atât de locurile în sine, cât mai ales de povestea lor.
Mai există ceva care mă atrage ca un magnet acolo: amintirile copilăriei de Crăciun, marcate pentru totdeauna de repetiţiile colindelor din casa lui Valică şi Sandu. Sunt colegii mei, care, cu săptămâni bune înainte de Naşterea Domnului, alături de Ion ori Mitru, se pregăteau cu sârg, în timp ce, eu, prea bolnăvicios şi plăpând pentru a înfrunta nămeţii de atunci din Noaptea Cea Mare, îi chibiţam, ştiind însă la fel de bine toate textele ori replicile Irozilor, cu Baltazar, Melchior şi ceilalţi. Dacă nu m-am gândit ATUNCI că voi ajunge vreodată la Vicleim ori Vifleim sau că voi vedea Ieslea nu doar aievea ori în desene, ajuns ACOLO, îngânam tot timpul: „Steaua sus răsare, ca o taină mare, Steaua străluceşte şi lumii vesteşte, Că astăzi Maria naşte pe Mesia”… Treptat, înfiorat, intram în mirajul acelor locuri şi depun mărturie că n-a fost o simplă impresie; acolo, aerul şi locurile au un magnetism special, care te cuprinde pe neştiute şi te subjugă, dându-ţi alt puls şi alte trăiri.
Cum era firesc, am început cu începutul: Nazaret, cetatea din Galileea în care, în a şasea lună, îngerul Gavril a mers la Maria, fecioara logodită cu Iosif, spre a o vesti că-L are în pântece pe cel se va numi Iisus. Nazaretul este o aşezare străveche care a avut o viaţă foarte frământată, fiind cucerită, pe rând, de romani, arabi, cruciaţi şi turci. Practic, cetatea a fost distrusă din temelii. Evident, se vizitează cu prioritate Biserica Bunei Vestiri, aflată în vârful colinei ce domină oraşul de azi. Impresionează, deşi este un monument recent (a fost ridicată în 1969), şi este la fel de copleşitor precum cele străvechi. Mai întâi, ea este ridicată deasupra criptei în care se află Grota Sfintei Fecioare, de fapt locul în care îngerul a vestit-o pe Maria. Cândva, aici au fost cinci biserici, una aparţinând Elenei, mama Împăratului Constantin. Este şi primul loc din Galileea în care s-a oficiat slujba creştină. Grota Maicii Domnului este iluminată cald, contrastând puternic cu răceala pietrei. Ea este un prim punct de pelerinaj de-a dreptul special, oamenii acceptând cu greu tentativa care l-a uluit până şi pe Papa de la Roma, şocat de gesturile unor localnici de altă religie, care au vrut să ridice o moschee imensă pentru a obtura Biserica Naşterii Domnului. Facem apoi popas la Biserica Sfântului Iosif, unde, după cum se pare, ar fi fost atelierul de dulgherie al lui Iosif, omul Mariei. Mai departe, la tot pasul se întâlnesc repere ale creştinătăţii. Mă opresc în mod special la Biserica Sfântul Gavril, în care, de peste două milenii, Fântâna Sfintei Fecioare dă apă Nazaretului şi numeroşilor pelerini zilnici. Evident că am băut şi nu mi-am potolit doar setea, simţind şi o energizare care nu era doar o simplă impresie. În fine, în imaginarul carnet de însemnări din minte reţin şi aceste vorbe, scrise în mai multe limbi, inclusiv în Română: „Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine”…
La Betleem m-au condus părintele Ioan Selejan, azi episcop de Covasna şi Harghita, care, pe atunci, era parohul Bisericii Române din Ierusalim, şi Maica Xenia. Până să-mi dau seama, am străbătut la pas istoria creştinătăţii. Am mers tot prin Galileea, cea plină de biserici şi lăcaşuri care cinstesc momente din viaţa lui Iisus. Drumul trecea printr-o vale pietroasă, aparent ostilă, după care urca uneori brusc. De fapt, cred că aici el nu se măsoară în kilometri, ci în coline. Din goana maşinii se vedeau turme de capre şi oi ce caută câte un smoc de iarbă, pe acele pământuri aride şi pietroase. Printre ele, nelipsiţii măgari. Turmele sunt păzite de păstori ce au căciuli pe cap şi sunt îmbrăcaţi poate la fel ca acum câteva secole. Ici, colo, câte un măslin plantat de vânt, singurul care ară şi seamănă pe aici. Uneori, imaginile par încremenite sau decupate din fresce bucolice. Sunt celebrele Câmpii ale Păstorilor. Ajungem în Betleem, sătucul care, pe vremurile biblice, a aparţinut tribului lui Iuda şi a fost patria lui David. După cum povesteşte Luca, Cezarul august a cerut tuturor supuşilor săi din Galileea să vină în Cetatea lui David – Betleem, adică –, pentru recensământ. Pentru asta au plecat, la Betleem, Iosif şi Maria cea însărcinată. Acolo, ei i-a venit sorocul şi, cum n-a găsit loc de găzduire, a născut, a înfăşat pruncul şi L-a culcat într-o iesle.
Azi, în acel loc este Biserica Naşterii Domnului. Este, de fapt, un complex care s-a ridicat peste Grota unde s-a născut Iisus. Străjuită de muşcate, duzi, leandri, molizi, chiparoşi ori palmieri, Biserica are în spate o istorie frământată. Astfel, persanii au încercat să o jefuiască, iar turcii i-au topit acoperişul din plumb spre a face ghiulele de tun. Azi, uşa prin care se intră e scundă: are 1,20 m, astfel încât trebuie să te apleci, ca pentru a pătrunde într-o grotă. A fost micşorată întrucât, într-un gest de sfidare, musulmanii intrau călare în Biserică. Evident, în timp ce-mi sună în amintire vocile colegilor mei de copilărie: „Într-un mic sălaş, lângă acel oraş S-a născut Mesia” – primul popas este Ieslea, care impune prin simplitate, firesc şi normalitate. Nimic ostentativ, totul fiind păstrat intact. Legenda spune că ieslea de argilă pe care ar fi găsit-o, Sfânta Elena a înlocuit-o cu una de argint. Un amănunt: schisma bisericii a făcut ca aici să coexiste două Iesle; cea catolică părându-mi mai fastuoasă şi mai distantă şi cam elaborată. Altarul Naşterii lui Hristos arată locul ivirii pe lume a lui Iisus: o stea de argint e luminată de 15 candele argintate, simbol al diferitelor comunităţi creştine. Altarul Regilor Magi se găseşte vizavi de cel al Sfintei Iesle, chiar acolo unde ei L-au omagiat pe Hristos. Aici, arhitecţii şi meşterii Împăratului Iustinian au construit cea mai impunătoare biserică din Orient. La un moment dat, privirea mi s-a oprit pe ceva care părea cunoscut deja: era o catapeteasmă dăruită de domnitorul Şerban Cantacuzino, lucrată, se crede, într-o mănăstire oltenească, la Horezu sau la Bistriţa…
Tot Cantacuzinii au dăruit şi o stea de argint care marchează locul Naşterii Domnului. La Betleem m-a urmărit mereu misterul păstrării acestui loc sfânt într-un oraş care, numit „casa pâinii” – în ebraică – sau „casa cărnii” – în arabă, a fost râvnit mereu de mulţi, n-a avut pace şi linişte deloc. Mai mereu, pelerinii au avut parte de restricţii, la fel ceilalţi turişti şi palestinienii, încât, în noaptea de 24/25 decembrie, de multe ori ei n-au putut asista la slujba dedicată Naşterii Domnului din Biserica Sfânta Ecaterina din complex. O curiozitate: slujba se ţine în vreo 12 limbi, nu şi în română, greacă, rusă ori armeană. Motivul este acela că Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului celebrează Crăciunul pe stil vechi – la 7 ianuarie, adică. De altfel, tot ca o curiozitate, singura sărbătoare creştin ortodoxă marcată de toţi ortodocşii la un loc este cea a Paştilor, după care se revine la stilul vechi.
„Steaua sus răsare, ca o taină mare”… Venerată şi ea în colindele româneşti, inclusiv în cele ale copilăriei mele, Steaua, care, acum peste două mii de ani, a apărut pe cer la Răsărit, ghidându-i pe cei trei Magi la locul evenimentului care a schimbat istoria creştinităţii, i-a preocupat mereu pe astronomi şi pe teologi. Cei trei Magi – despre care unii cercetători spun că erau astrologi babilonieni – au avut-o ca reper în drumul spre Betleem. Miracol divin, spre a marca naşterea lui Iisus? O simplă stea, adoptată spre a dubla profeţia Vechiului Testament? Fenomen astronomic real? Veacuri la rând, scriitori, artişti, savanţi, astrologi şi astronomi au încercat să-i descifreze taina. Acum câţiva ani, astronomul Marl Kidger susţinea că proba existenţei e foarte apropiată şi explica enigma Stelei de la Betleem recurgând la vechea cronică chineză Ch,en-han-shu, potrivit căreia o nova ori o nouă stea ar fi apărut în martie, în anul 5 ÎH, perioada în care, noaptea, păstorii supravegheau turmele, fiind vremea în care ele fătau, adică primăvara. Dar, dincolo de dispute, Steaua Magilor îşi păstrează intacte tainele şi vesteşte, de peste două milenii, că „Astăzi, curata, prea-nevinovata, Fecioara Maria, naşte pe Mesia”…
