O găleată de diamante virtuale

Postările nasoilor ălora de pe Facebook produc bulversaţiuni magnetice care împing planeta noastră în bătaia soarelui! O să ne prăjim dacă nu suntem vigilenţi!

O găleată de diamante virtuale

Postările nasoilor ălora de pe Facebook produc bulversaţiuni magnetice care împing planeta noastră în bătaia soarelui! O să ne prăjim dacă nu suntem vigilenţi!

Marele Şambelan Sambeba Martianek îl cheamă pe Digitalul Marţian No.1 şi-l întrebă cu o voce hârâitoare:

– Eşti pregătit de atac?

– Şi-ncă cum, prea marţianule atotstăpânitor de imperii digitale universaleeeeeeeee!

– Vreau să-i termini pe pământenii ăştia poematici, înţelegi, bestie informaţională care eşti!? Și mai ales pe români! Ăștia sunt deștepți foc! Învârt politicihia pe degete!

-… nţeles!

– Poemele alea de pe Facebook au pătruns în craterele noastre fumegăcioase! Femeile noastre îşi agită trompele, copiii noştri din eprubetele virtuale au o lumină stranie în jurul capetelor! Postările nasoilor ălora de pe Facebook produc bulversaţiuni magnetice care împing planeta noastră în bătaia soarelui! O să ne prăjim dacă nu suntem vigilenţi!

-… curat împing, înălţimea ta devastatoare!

– Ai făcut conexiunile perverse la reţeaua pământenilor? Ai prins Bucureștiul în cătare?! Ei? Ce spui?

– M-am infiltrat! Spionii noştri sunt gata de luptă! O să lovim drept în conceptele lor răsuflate şi pârţâiteee! Le buşim zdravăn miturile! Le altoim credinţele de-i zvântăm! Ne infiltrăm în imaginarul lor! Ăştia râd uşor dacă le arăţi un cur pictat, dacă le zici bancuri în pauză de masă! Le-am studiat creieraşul, nu face două parale, pe onoarea mea! Se bat cu pumnul în piept dar dacă e groasă, se dau la fund! Politicienii lor cad ușor în plasă, îi corupem ușor, o găleată de diamante virtuale și, gata, am pus laba pe ei!

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.